Diana cu Vanilie

Buna, fetelor! Ne epilăm şi noi pe mâini? Am 2 propuneri speciale!

2013-06-11T11:54:00.000-07:00

De vreo câteva săptămâni, tot vară e. Şi Doamne ajută să mai fie vreo 3 luni de-acum încolo! Că ne place soarele, adorăm rochiţele, şi platformele, ne înnebunim după bronz caramel şi visăm la croaziere. Perfect, mirobolant, serafic. Dar cu părul de pe mâini cum facem, fetelor?

Adică da, când e frig afară, mânecuţele acoperă cu succes feeria de mărar şi ştevie ce răsare pe mânuţe, însă odată cu venirea căldurii, tundra e etalată în toate splendoarea, fluturândă în adierea suavă de vară. Fail. Staţi să scriu cu litere mari: FAIL!

Nu mă dau rotundă ca mingea de baschet, am şi eu zile când sunt mult prea obosită sau efectiv nu am timp să mă epilez şi salvez situaţia până a doua zi, însă e o chestie remediabilă, o amânare cu 24 de ore, nicidecum o paradă a mândrului perişor. (şi mai sunt şi domniţele alea care poartă ceas scump pe încheietura de Tarzan. Priceless!).

Bun. Şi acum să vin şi cu soluţiile, ca să nu ziceţi că-s rea. Am două. Excelente. Vă recomand din suflet noul epilator Braun Silk Epil 7 Spa. Eu nu suport epilatoarele, asta ca să înţelegeţi despre ce vorbim. Dar acesta este chiar deosebit: pe cuvânt că nu doare când mă epilez, nu face gălăgie, are un dispozitiv special pentru scrub şi masaj, îl pot folosi şi la duş pentru că nu are fir şi este safe în apă, plus că are o luminiţă de control care mă ajută să depistez şi cele mai încăpăţânate fire! E o desfătare! Parol!

A doua variantă, doctor Dana Miricioiu. Adică epilarea cu laser pe care Dana o efectuează la ClassMediSpa. Sună pompos, scump şi dureros, aşa-i? Nu sunteţi departe de adevăr, însă rezultatul este WOW! Eu urmez în această perioada epilarea definitivă în zona axială şi sunt pur şi simplu fascinată de rezultat! După doar o şedinţă, nici urmă de păr! Serios! De durut, pişcă aşa, parcă ai 20 de ţântari fascinaţi de subraţul tău, dar e suportabil. Preţul nu e astronomic, este mai mare decât la o epilare tradiţională cu ceară să zicem, însă aici vorbim de o investiţie. Rezultatul durează ani şi ani, deci se merită 100%!

Doctorul meu preferat de beauty, adică Dana, face magie cu nişte aparate, nişte chestii SF cu lumini şi lasere, şi în câteva minute te scapă de corvoada epilării.

Şi ca să vedeţi că sunt de treabă, dacă vă tentează să vă epilaţi cu laser, vă pot pune o vorbă bună la ea şi vă alegeţi cu prima şedinţă gratuit! Cool, nu? Îmi lăsaţi un mesaj pe blog sau Facebook şi discutam.

Aşadar, declar deschis sezonul braţelor fără păr!

Cu drag,

Secretul unei relaţii fericite. Şi nu e dragostea.

2013-06-04T11:07:00.000-07:00

Aş vrea să scriu măcar săptămânal. Pe cuvânt. Tot timpul îmi vin idei, mă „mănâncă” să mâzgălesc coala virtuală, mi-e dor de voi şi aş vrea să vorbim aici mai des. Doar că timpul nu mai ţine cu oamenii. E grăbit tare, că doar trăim în secolul vitezei. Iar noţiunea de „timp liber” e deja o chestie abstractă. Timpul liber se vinde astăzi la raionul cu produse de lux, la preţuri exorbitante, unde minutul are valoarea unui lingou de aur. Şi, sinceră să fiu, uneori sunt egoistă şi îmi păstrez comorile-secunde pentru mine: somn, iubire şi ecleruri cu cafea.

Mă gândeam eu într-o zi (profund aşa, din puţul gândirii mai exact), iar la finalul procesului am conchis, de una singură, că nu dragostea este chintesenţa unei relaţii. Şoc, panică, groază, nu-i aşa?!? Ei bine, haide să vă explic raţionamentul meu:

Ah, pardon, am accesat folderul greşit, astea-s integralele vieţii care mi-au mâncat sufletul în liceu. Eroare de sistem, aşa se întâmplă dacă gândesc prea intens, prea mult, prea ca la ţara!

Da măi prinţi şi prinţese, nu dragostea este secretul unei relaţii adevărate, sincere, pentru toată viaţa. Ci respectul.

Dragostea e delicioasă ca o bezea, e frumoasă şi cu fluturi, e roz şi are sclipici, e toată o vară, şi-un soare, şi-un mititel cu muştar. Dar se duce nene. Se duce, din păcate. Şi în 5-10-15 ani e înlocuită de comoditate, plictiseală, rutină, bigudiuri şi izmene cu gaură în dos. Şi-atunci încolţeşte în minte iscoada, şi vine şerpişorul cu merişorul-ispită, şi bărbatul se uită după un minijup, iar femeia suspină după un instalator chipeş. Şi dacă nu e respect, până la a înşela e un pas. Până la jigniri – jumătate de pas.

Cred că respectul e cheia. Dacă îţi respecţi partenerul, ţi-e jenă nene să dai un sms pe sub masă vreunei foste iubiri. Ţi-e „nu-ştiu-cum” să răspunzi complimentelor primite pe privat pe Facebook, nu ridici ochii în decolteuri apetisante şi nici nu lipeşti privirea de vreun posterior în jeanşi mulaţi. Când îţi respecţi partenerul îl vezi cu alţi ochi. Ochii iubirii pure, sincere, fără mişculaţii şi combinaţii, fără păcat.

Când îţi respecţi iubita, iubitul, soţul, soţia...te respecţi de fapt pe tine.

Cu drag,

Grey's Anatomy, serialul care mi-a dat KO.

2013-05-24T07:43:00.002-07:00

ANATOMIA LUI GREY

Nu ştiu ce se întâmplă cu Tata Timp în ultima perioadă. Parcă nu mai are răbdare şi trece mult mai repede. Replica pe care o aud cel mai des şi pe care şi eu o spun repetitiv ca pe-o placă stricată este „nu am timp”. Nu am timp să îmi văd rudele, prietenii, nu am timp să citesc, să mă plimb cât aş vrea, să mă relaxez şi să...pierd timpul. Adică să stau degeabă, să frec duda, să tai frunză la câini, să ard gazu’ de pomană, să lenevesc. Şi uneori e tare fain să faci asta!

Nu ştiu ce faceţi voi atunci când prindeţi stropul ala de timp liber, însă eu...mă uit la seriale! Şi să-mi fie cu iertare, mi-e greaţă de Gossip Girl, Vampire Diaries sau Sex And The City. Sper să nu aruncaţi cu portfardul în mine, dear fashionistas! Pur şi simplu nu-s genul meu, chiar dacă şi eu iubesc moda.

Serialele mele preferate? Lost, Prison Break, Game of Thrones, Heroes, Homeland şi...THE ONE: Grey’s Anatomy.

MEREDITH SI DEREK

Ador serialul asta. Nu îl vizionez, pur şi simplu îl trăiesc. Eu respir cu oamenii aia, operez pe creier cu Derek, beau la Joe’s Bar, coc prăjituri cu Izzie, fac o appy cu Miranda, sufăr alături de Karev, mă tăvălesc, mă chinui, râd în hohote, mă supăr, am nervi, sunt geloasă, plâng în hohote şi mă bucur. Serialul asta m-a prins într-un mare fel şi îl găsesc captivant, deştept, real, al naibii de bun!

Mă termină psihic Shonda când decide că e cazul să mai omoare câte un personaj. Când a murit George am zis că s-a terminat lumea. Nu mi-au ajuns şerveţele din casă, am trecut la hârtia igienică, asta aşa, să vă faceţi o idee! Când Mark şi Lexie au părăsit serialul, intensitatea momentului m-a copleşit. Numai ideea unei astfel de iubiri m-a sfâşiat sufleteşte. Leo şi Kate cu al lor Titanic joacă în liga mică, vă spun sigur!

LEXIE SI MARK

Îmi place enorm personalitatea Cristinei Yang, îmi aminteşte mult de prietena mea cea mai bună. Îmi plac glumele ei seci, dar inteligente, şi felul în care iubeşte- glacial, dar intens, în felul ei. Sunt invidioasă pe relaţia ei de prietenie cu Meredith. Nu ştiu dacă există în viaţa reală aşa ceva. Alex mă fascinează: e băiatul ala rău, dar cu suflet enorm. Owen e fabulos, e atât de complex şi totuşi atât de simplu. Să nu mai vorbim de blândeţea şi carisma lui Shepard, dulceaţa Mirandei, zâmbetul perfect al lui Torres şi naivitatea cuceritoare a frumoasei Izzie.

CRISTINA YANG

ALEX KAREV

O iubesc pe prostănaca de April Kepner, iar povestea ei de dragoste cu Avery este dureros de frumoasă. Mi-ar plăcea să scriu eu scenariul pentru sezonul 10, care se anunţă ultimul. Aş vrea să rezolv lucrurile, să fac nişte schimbări, m-am implicat în vieţilor doctorilor de la Grey Sloan Hospital şi aş vrea să-i fac fericiţi. Şi odată cu ei şi pe milioanele de fani care urmăresc serialul cu interes. Bine, dacă aş face eu un final cu happy end probabil producătorilor de serveţele le-ar scădea drastic producţia! Cine-ar mai boci atunci?

PS. Voi vedeţi cum arată băieţică asta? Pfff...

MISTER AVERY

APRIL KEPNER

În concluzie, consider că oamenii ajung să iubească GA pentru că se regăsesc în poveşti. Şi în personaje. Poate că toţi suntem dark and twisty până la urmă.

Care este serialul tău preferat?

Cu drag,

Fetele bune "n-are" noroc, domne! În dragoste.

2013-05-16T08:16:00.000-07:00

Pe lumea astea există fete bune, fete rele şi fete şmechere. Dacă categoriile 2 şi 3 se pot lăuda cu succes în dragoste (dacă n-au, şi-l fabrică, negociază sau iau cu japca), prima categorie e oropsită rău.

Am întâlnit, cunosc, am în jurul meu sau am auzit poveşti despre multe fete bune care sunt singure de ani buni pentru că efectiv nu îşi găsesc bărbatul potrivit sau sunt măritate cu câte un ghiolban autist aka bărbat care nu le apreciază la adevărata lor valoare.

Ce înseamnă fată bună şi fără noroc la măriţiş în concepţia mea? Păi frumoasă, independentă financiar, deşteaptă, poate nu neapărat olimpică la fizică, dar s-o ducă capul, epilată pe mâini şi genul de fată care doarme singură 350 de nopţi pe an la ea în pat (restul de 15 fiind la bunici, părinţi sau alte rubedenii).

Bărbaţii care îmi citesc blogul o să sară ca arşi şi-o să-mi spună că fabulez, că vorbesc despre femeia-dinozaur, dispărută de hăt-hăt! Fals, domnilor! Ştiţi câte asemenea fete există în zilele noastre? Foarte multe! Doar că nu acolo unde le căutaţi voi, adică prin cluburi de fiţe şi mall-uri!

Fetele bune stau până târziu la birou şi îşi respectă deadline-urile. Au performanţe la job şi îşi construiesc cariera cu mari eforturi, nu cu mari deschideri de picioare. Fetele astea îşi plătesc vacanţele singure, merg în ţări pe care oricine şi-ar dori să le viziteze, pe banii lor. Fetele bune sunt coafate, pensate, au manichiura perfectă şi sunt îmbrăcate mişto. Îşi cumpără haine online şi de la ăia „care aduc” pentru că n-au timp de shopping: trebuie să-şi ducă maşina la revizie, căţelul la veterinar şi să-şi plătească abonamentul la telefon.

Fetele bune sunt populare şi curtate, dar refuză elegant avansurile. Visează la marea iubire, la ţinut de mână pe plajă, la clătite făcute împreună cu iubitul, sâmbăta dimineaţa. Pe astea nu le cumperi cu Mastercard, ci cu sufletul. Şi tot fetele astea bune, de cele mai multe ori, ajung să se cupleze cu nişte tăntălăi care habar nu au să le aprecieze. Pentru că n-a fost idiot ala care-a zis: „când eşti bun, eşti luat de prost!”.

De curând, un prieten îmi spune: „M-am despărţit de ea. E o fata de nota 10, alta ca ea nu mai găsesc, nu am ce să-i reproşez mă, dar eram de 6 ani împreună şi ea voia să ne mutăm împreună. Şi parcă nu sunt pregătit. Ştiu că o să regret mai târziu dar...”. Când o să vină momentul ăla, o să-i împrumut făcăleţul meu. Şă-şi dea cu el în dinţi. O să simtă nevoia!

În concluzie, fetele bune ajung în Rai, fetele rele ajung unde vor ele: în inima şi portofelul bărbatului. Întrebarea e alta: or exista cursuri „How to become a bad girl in 50 steps”? Ştiu câteva fete care ar vrea să încerce. Şi poate aşa o veni şi norocul în dragoste.

Cu drag,

PS. Nu e chiar asa groaznic fără cont de Facebook!

Facebook Rehab

2013-05-10T08:35:00.000-07:00

De bună voie şi nesilită de nimeni, perfect lucidă şi în deplinătatea facultăţilor mintale, într-un moment de inspiraţie, am decis să îmi dezactivez contul de Facebook. Şi aşa am făcut.

Explicaţia? N-am.

Dar dacă mă chinui puţin, vă pot spicui câteva motive. Printr-o formulă empirică, am ajuns la concluzia că petrec mai mult timp pe Facebook decât cu propria mamă. Bun. Apoi m-am gândit că orele pierdute pe pagina virtuală se pot metamorfoza în plimbări prin parc, citit, şters faianţa etc – într-un cuvânt, de trăit viaţa în offline.

3 la mână, am vrut să ofer o binemeritată pauză celor care îmi studiau, cu râvna elevilor de clasa I, pagina de Facebook. Tot aceia care, chiar dacă în ani de zile nu mi-au dat un Like, în momentul în care am anunţat că dezactivez contul s-au „pierdut” şi mi-au lăsat mesaje private: „Dar de ce faci asta?”. Uite d-aia.

Alt motiv? M-am crucit când am văzut, săptămâna trecută, la o persoana Y, Check In @Inviere. Cam unde am ajuns?

Şi-ar mai fi vreo câteva. Ah, plus că privesc totul ca pe un experiment, personal şi jurnalistic totodată. Vreau să văd cum e, cât e de dificil să renunţi la acest viciu, care sunt repercursiunile în viaţa reala, cât lipsa contului îmi va afecta jobul sau...prieteniile. Btw, există şi telefon. Şi email.

Aşadar, nu m-am certat cu nimeni, nu am dat block nimănui, nu m-a supărat nimeni. E doar o toană de-a mea.

Şi ah, am uitat să precizez. Îl voi reactiva peste o lună. O lună fără 2 zile, 5 ore şi 16 minute.

Semnat,

A facebook addict

PS. Tu ai avea curaj să îţi ştergi contul personal de Facebook?

Cu drag,

Dau cu cardu’, stau în faţă! Card Privilege.

2013-04-25T12:55:00.000-07:00

Într-o zi, un băiat deştept s-a gândit să facă un business. Şi a creat coolbuy.ro, un club exclusivist pentru persoanele amatoare de privilegii, dealuri smart şi oferte de nerefuzat.

Să vă explic un pic cum stă treaba. La sfârşit de februarie, de ziua mea, am primit un minunat card. Negru şi lucios, cu numele meu gravat cu litere argintii şi cu inscripţia Privilege Card, Limited Edition. Superb aş spune, păcat că era gol.

Pentru că nu, nu era card de credit, ci este un fel de as în mânecă, un VIP Pass, o bucăţică de plastic ce-mi oferea statut de superstar. Cum aşa? Uite-aşa!

Cu cardul Privilege Limited Edition ai parte de reduceri. Te duci să-ţi iei un rujuleţ, pac 20% off doar pentru că fluturi vânzătoarei cardul! La fel daca vrei un frigider, sau poate o rochiţă! Ai parte de tratament VIP pe la cluburi de fiţe din Bucureşti, adică ai parcarea asigurată şi valet pentru bolid, brunch-uri gratuite la hoteluri de lux, invitaţii la tenis sau mese rezervate la restaurante.

Dacă vrei la SPA, arunci un ochi pe site şi siguri găseşti vreo ofertă care să-ţi placă. Pleci în vacanţă, îţi oferă asigurare de sănătate în mod gratuit. Nu ştiu cum să vă explic simplu...ideea e aşa: dai cu cardu’, stai în faţă! Şi ce ne mai place asta! Ne gâdilă orgoliul puţin!

Şi cum orice lucru minunat are un preţ, şi carismaticul card Privilege costă. Vreo 500 de ron aşa, asta dacă m-am uitat eu unde trebuie. Nu e ieftin, dar investiţia se amortizează în scurt timp. Iar sentimentul că eşti mai cool decât cei care nu îl au e priceless.

PS. Nu e reclamă. Am scris despre acest card pentru că mi se pare mişto.

Cu drag,

Despre Sinaia, vise şi Andra Manea.

2013-04-25T11:23:00.000-07:00

M-am născut şi am crescut în Sinaia. Da, e oraşul ăla mic în care voi veneaţi cu familia în vacanţă, mâncaţi pe Furnica şi făceaţi poze în faţă la Peleş. Pentru mine e oraşul ăla mare, cu oameni frumoşi, cu colegiu de top, cereale scumpe la Seven Eleven, chiulit la Tulip, grădiniţă pe Aosta, Clubul Elevilor şi doamna Leo, balul Fanteziei la Casino, pâine bună şi proaspătă la Patibar, domnul Floricică şi supermarket la Codiţă. Pentru mine e acasă.

Sinaia are locuitori cât în două sectoare din Bucureşti, aşa că ne cam ştim între noi. Ţin minte că eram boboc la liceu, o fetiţă cu ochelari şi şapcă cu 7 dungi pe cozoroc (doar era originala!!! hahaha) care se uita fascinată la minunatele fete din clasa a 12-a. Erau înalte, sexy, purtau jeanşi mulaţi şi aveau părul buclat, adevărate zeiţe ce păşeau legănat pe coridoarele liceului, unduindu-şi formele de femei tinere, pe când noi, amărâtele dintr-a 9-a, eram încă nişte adolescente pubere cu ţenişi şi jurnal cu lăcăţel. (Noi, astea din provincie, se pare că ne maturizăm mai greu!).

Şi era balul. BALUL. Adică acel B A L de final de clasa a 12-a, pe care noi, sinăienii, de ani de zile, îl numim Balul Fanteziei. Este o poveste ce se întâmplă acolo, v-ar plăcea tuturor, este un basm cu prinţi şi prinţese, un ritual ezoteric împlinit prin dans, este momentul pe care îl aştepţi de când intri la liceu, clipa iniţiatică ce marchează trecerea de la copilărie la maturitate. Şi eu eram a 9-a, cu invitaţie făcută rost „pe naşpa”, şi mă uitam cum defilau perechile de elevi la prezentare, ca mai apoi să plutească pe ritmuri spumoase de vals. Am văzut multe fete frumoase şi multe rochii spectaculoase, dar mi-a rămas în minte o fată. Blondă, cu părul lung, într-o rochie mulată aurie, cu sandale cu toc foarte înalt. Părea o starletă de la Hollywood, o divă preţioasă. „Cine-i fata aia?” am întrebat în şoaptă o colegă mai mare şi atotştiutoare. „ Pff, e Andra Manea mă, sora mai mare a lui Andrei Manea, tipul ăla drăguţ” mi-a zis ea cu emfază, mândră că ştie tot catastiful celor prezenţi.

Andra Manea. Da, chiar ea. THE make-up artist.

Lucrez de 7 ani în domeniul asta, însă nu am avut niciodată ocazia să o cunosc personal. Acum câteva luni am avut un shooting cu Andreea şi Cabral Ibacka, iar Andra era acolo, făcea parte din echipă. Am văzut-o şi m-am tot gândit: „să-i zic că sunt leşinată după stilul ei de a machia, că mi se pare cea mai tare, să fiu penibilă şi să-i povestesc că-i urmăresc cu interes munca de atâta timp, că apreciez pictorialele de beauty pe care le face, că...”. Şi i-am zis: „Bună, eu sunt din Sinaia”.

Andra Manea este un profesionist desăvârşit. Este un make-up artist extrem de talentat, cu un stil recognoscibil, este cea care le machiază pe Inna, Antonia şi toată gaşca de faimoase. A terminat Arhitectura, iar machiajele pe care le realizează sunt, din punctul meu de vedere, perfecte. Andra este o femeie frumoasă, ambiţioasă şi de un bun simţ ieşit din comun. Mi-am dat seama de asta în cele 7 ore petrecute împreună pe set.

Andra Manea este din Sinaia şi a crezut în visul ei. Şi mă bucur că visele noastre s-au intersectat.

DREAM BIG! Dacă visele tale nu te sperie, înseamnă că nu sunt suficient de îndrăzneţe! Crezi în tine, în ceea ce îţi doreşti şi nu te opri! Roagă-te la Dumnezeu şi făureşte-ţi destinul!

Cu drag,

PS. Pe Andra o găsiţi aici

Plouă cu nesimţiţi. Să deschidem umbrela!

2013-04-19T12:53:00.000-07:00

Dacă nesimţirea ar durea, multă lume ar urla din toţi rărunchii. Suntem un neam de nesimţiţi şi nesimţiţe. Punct.

De la bărbatul cărunt cu ceas Nardin din aeroport care intră în faţa ta la Check in, la angajaţii care nu salută femeile de serviciu, la gherţoii care aruncă ambalajele pe jos, direct din maşină, şi până la stimabilii însuraţi care complimentează gagici pe Facebook şi încearcă să le antureze chiar dacă la status tronează fabulosul Married. Şi cu children.

Nesimţirea e boală fără tratament. Cu un nesimţit original, căruia anii de acasă îi dau cu minus, nu te pune, că te face. Nesimţitul minte, înşală, face gesturi care te lasă interzis, toate cu seninătatea unui prunc şi prostia unei maşini de gunoi.

„Pisicuţo, ce frumoasă eşti, ieşim la un suc săptămâna viitoare?”. Hoooold your horses, căpitan de plai! Nevasta dumitale ştie că ai ieşit la vănătoare de căprioare pe Net? Câtă nesimţire să zacă într-un astfel de exemplar? Ferească Dumnezeu!

„Îmi pare rău, nu ştiu ce să zic. Nici nu mi-am dat seama când s-a întâmplat”. Asta e cea mai bună prietenă a ta care se scuză că s-a cuplat cu iubitul tău. Aham. Se numeşte Situaţie cu Risc Ridicat de Pocnit între Ochi. Şi nesimţire ce atinge cote alarmante. Te pup, pa pa!

Să amintim şi de soţii care se culcă cu secretarele, cu partenerele soţiei de afaceri, cu asistenta nevestii sau bona copilului. Se numeşte nesimţirea prostului şi se tratează eficient cu divorţ. Doamnele pe care le cunosc şi au fost în această situaţie nefericită sunt astăzi femei realizate, strălucitoare, semn că succesul unei femei nu are nicio legătură cu bovina de lângă.

Dar ce părere aveţi de fostele şi foştii care se bagă în seamă cu partenerul vostru chiar după ani buni de la despărţire? Care le dau mesaje, îi sună, dau Like la poze şi le comentează statusurile pe Facebook de parcă voi nu aţi exista şi nu aţi vedea frumosul circ. Nesimţirea e mare! Frumos ar fi să îşi dea singuri Unfriend şi să demonstreze că n-au facultăţi degeaba. Că de la cei 7 ani de acasă se pare că au chiulit!

Nesimţiţi cu atestat sunt şi cei care copiază, fără remuşcări, ideile, stilul şi proiectele altora, iar apoi şi le însuşesc fără să stea pe gânduri. „Da, e ideea mea şi tot eu am realizat întreg conceptul!”. Hai, lasă-ne, că facem urticarie! Plagiatorii şi copiile xerox o să rămână mereu nişte imitaţii obosite, indiferent de cât de mult se străduiesc. Se vede, măi, se vede...

Şi or mai fi multe specii de nesimţiţi pentru că aştia se înmulţesc repede, dar tot ce ştiu e asta: mulţumesc mama şi tata că m-aţi învăţat să am bun simţ. Chiar dacă, de multe ori, în lumea asta cu valori inversate, nu mai e o calitate.

Cu drag,

Rochia perfectă. Şi Cristina Săvulescu.

2013-04-16T05:07:00.000-07:00

În loc de intro

La prima vedere, par o nesuferită de nota 10. Ştiu asta şi mi-o asum. Live ţi se pare că-s puţin arogantă şi prea directă,iar în poze nu zâmbesc şi am mai mereu o mină încruntată. De fapt şi de drept, lucrurile nu stau chiar aşa. Oamenii care mă cunosc şi îşi petrec lângă mine mult timp din viaţă pot confirma că n-oi fi eu cea mai cea, dar sunt simpatică măcar! Şi râd. Mă strâmb. Chicotesc şi mă „scălâmb”, spre amzamentul unora şi disperarea altora. Şi da, sunt directă. Pentru că nu-mi plac plimbările în jurul vişinului. Mă plictisesc.

Dimineaţa pe la 11, am avut o întâlnire. Cu Cristina Săvulescu. Cine e Cristina Săvulescu? Asta m-am întrebat şi eu cu puţine zile în urmă, când, văzând la artista Morodan pe blog un pictorial demn de Vogue, mi-a atras atenţia o rochie. De un roşu vibrant, cu un croi ce părea ireal de bine executat. Şi-atunci am observat că deginerul e român, un nume de care, să-mi fie iertată ignoranţa, nu auzisem până atunci.

Şi am făcut ce mă pricep mai bine: m-am interesat cine e Cristina Săvulescu. La o căutare rudimentară pe Google, găsesc nişte poze cu o fiinţă ce respira senzualitate prin toţi pixelii, o femeie cu buze cărnoase, ochi verzi, care avea vreo 3000 de Like-uri la o poză. Plus informaţia că fusese iubita unui fotbalist celebru. Nu sunt genul care pune etichete, dar toate datele ecuaţiei indicau un singur lucru: încă o stea în constelaţia mondenă autohtonă care s-a culcat frumoasă şi s-a trezit designer. If you know what I mean. Şi totuşi...rochiile pareau sofisticate, site-ul de prezentare putea, fără probleme, să treacă drept unul de afară, iar video-ul campaniei...bulversant de bun. Ceva îmi dădea cu virgulă...

Am cunoscut-o pe Cristina Săvulescu. E frumoasă, într-adevăr, dar nu asta m-a dat pe spate. Ci faptul că fata e deşteaptă, independentă, talentată şi enervant de documentată la doar 23 de ani! Mi-a vorbit despre mătasea crepe de Chine, dantela Chantilly, despre tipare şi schiţe. Fac pariu că ştia şi de Dupioni dacă o întrebam. A terminat o şcoală de Arte şi şi-a ales angajaţii din echipă prin concurs. Are propriul ei bussines de la 17 ani şi n-a dus o viaţă de Barbie, aşa cum poate mulţi îşi închipuie. Vrea să fie cunoscută drept un profesionist în domeniu, iar creaţiile sale să fie mediatorul. După 3 ore de stat cu ea, am realizat că femeia Cristina Săvulescu e ca ciocolata neagră Vosges: impunătoare dar delicată, efervescentă şi calină, amară dar totuşi dulce, preţioasă. Ceva de care devii dependent.

Rochiile semnate de ea? Ah, rochiile! Am probat vreo cinci creaţii şi m-am îndrăgostit de ele. Şi de mine. M-am redescoperit, mi-am observat atuurile fizice, m-am privit în oglindă şi m-am simţit o femeie sexy, puternică, seducătoare. E pentru prima oară când mi se întâmpla asta.

Am mai probat în trecut rochiile unui tânăr aspirant la statutul de designer şi m-am simţit ca un borcan de gogonele. Punct.

Materialele sunt de lux, croiul frizează perfecţiunea, formele femeii sunt înţelese perfect de Cristina. Colecţia abundă în dantele fine, mătăsuri spumoase şi detalii-fetiş, un melanj neaşteptat, care intrigă.

Cât despre accesoriile ortodoxe cu care şi-a înnobilat colecţia la shooting, prefer să nu comentez. Apreciez ca şi formă de artă, însă nu pot să îmi dau acceptul în această asociere bolnăvicioasă. Cu toate că, având în vedere că „Princess malade” e numele colecţiei, mă gândesc că şi acest detaliu a fost atent gândit de Cristina, o chestie subliminală, decadentă, menită să contrarieze. Pentru că da, aşa e Cristina. A damn sexy wicked woman.

Cu drag,

d

La mine-n portfard. Produsele cosmetice pe care le iubesc.

2013-04-13T14:10:00.000-07:00

M-am decis să vă scriu despre produsele mele cosmetice preferate. În 7 ani, am testat destul de multe şi, sinceră să fiu cu voi, am dat şi peste multe porcării. Creme scumpe pe care le-am folosit să-mi şterg cizmele de piele, pentru că pe faţă îmi provocau iritaţii sau alte chestii dubioase, mascara ce promitea gene de divă şi mă alegeam cu picioruşe de muscă beată la ochi, eyeliner care mă transforma într-un raton pentru că se amprenta şi muuulte altele. Dar da, am găsit şi produse minunate, unele de lux, altele de la firme accesibile, pe care vi le recomand cu drag. Le am, le folosesc zilnic şi n-aş renunţa la ele!

În ordinea numerelor de pe tricou, ta-na-nam, fondul de ten Rimmel London Wake ME UP. Are o textură cremoasă, fluidă, nu îmi creponează tenul şi are un aspect natural. Ca şi pont, eu îl aplic amestecat cu crema mea hidratantă de zi. Plus că are un preţ mişto.

Fardul de sprâncene Brow Powder Duo de la Anastasia Soare. L-am descoperit acum 3 ani şi nu l-am mai lăsat!

Politica mea: pantofi calumea, geantă de calitate, ruj Chanel – du-te să cucereşti lumea! Fă un efort şi cumpără-ţi un astfel de ruj, în ce nuanţă vrei tu. Merită!

Descoperirea recentă care m-a dat pe spate: eyelinerul automat Artistry Signature! E fabulos! Ador machiajul cu o linie finuţă pe pleoapă, a la Angelina Jolie, dar eu n-am răbdarea, pregătirea şi nici dexteritatea necesară să fac asta ca un profesionist! Şi mereu era un dezastru! Această inovaţie Artistry m-a cucerit efectiv. E atât de simplu să-mi trasez o linie perfectă şi, nu mi-a venit să cred, nu mi s-a pătat pleoapa! Nu curge, nu se lipeşte, se usucă imediat! E wow! Recomand!

Pudra bronzantă SLA Paris. Pentru că e organică şi e cool.

Pensulele MAC sunt indispensabile. Dacă eşti ca mine, adică nu extra talentată în arta machiajului dar te străduieşti să îţi faci un make up frumos, pensulele astea o să te ajute mult. Trust me!

Iiii, nou venit în marea mea familie aromată, parfumul Signorina by Ferragamo. Miroase a flori şi a primăvară, a vacanţă şi a iubire. E suav şi misterios, iar bărbatului de lângă tine îi va plăcea. SI-GUR!

La final dar nu pe ultimul loc, salvatorul zilelor în care părul tău e aiurea, iar tu prea obosită sau ocupată să îl aranjezi! Este un spray pudră care se aplică la rădăcina părului asta în cazul în care e prea tuflit şi are deja mici tendinţe de îngrăşare. Adică daca eşti coafată ca o prinţesă, nu ţi-ai spălat părul de 2 zile, buclele arată încă bine dar rădăcinile nu prea. Aplici Dry Shampoo de la Label M şi gata! Magie! Vedetele îl au în geantă mereu şi în folosesc zilnic. Ştiu asta de la ele.

PS. Asta nu înseamnă să stai 7 zile fără să te speli.

Sper să vă fie de folos ce aţi citit! Nu ezitaţi să mă întrebaţi dacă vreţi să ştiţi ceva suplimentar, iar eu o să revin cu astfel de postări de beauty. Mă gândesc că ajută!

Cu drag,

Ascultă-ţi intuiţia. Mereu.

2013-04-09T11:56:00.000-07:00

Acum când mă prinde lumea la discuţie, live, pe facebook, la telefon sau oriunde, nu mă mai întreabă nimeni de sănătate, toată lumea zice „dar pe blog când mai scrii?!?”. E amuzant şi, totodată, motivant.

Azi v-aş fi scris despre hateri. Am şi eu câţiva clienţi la poartă, i-am obţinut absolut gratuit, nu mă întrebaţi cum că nu ştiu, dar n-o să scriu despre ei. Consider că nu merită nici măcar atât, îmi obosesc tastatura degeaba. În plus, tocmai ce spuneam că trebuie să fim mai buni. Şi cu 5 secunde mai deştepţi. Indiferenţa doare ca biciul peste ochi, iar mesajul meu e simplu: „Îmi pare rău, nu ştiu cine sunteţi, iar tata m-a învăţat să nu bag în seamă necunoscuţii. Auf Wiedersehen!”.

Aşadar, schimbare de subiect. Oamenii greşiti din viaţa noastră.

Uită-te puţin în trecutul tău. Fă un exerciţiu simplu de imaginaţie, ia un taxi şi plimbă-te în ultimii 10 ani din viaţa ta. Amintiri frumoase, chicoteli, baloane colorate, gălăgie, lacrimi, prăjituri, vacanţe, stres la birou, primul „te iubesc” pe bune, cină romantică, maşină în service, schimbări radicale în carieră, eşecuri, drame, clipe d-alea de Mastercard, lasagna cu spanac, plimbare cu ATV-ul, tatuaj, lecţie de canto, căţelul primit cadou, poate copil, poate nuntă, poate un eveniment prea trist să fie menţionat. Şi un om greşit.

Da, un om greşit. Care a fost în viaţa ta o perioadă scurtă, poate lungă. Poate o prietenă, un amic, poate un partener de afaceri, un camarad cu care mergeai la sală, un iubit sau iubită. Generic spus „iubit”. Că nu l-ai iubit. Aşa te-ai păcălit, dar ai ştiut mereu că e aiurea. Greşit. Nu. Niciodată. Deloc.

Au americanii o vorbă mişto: trust your gut. Dacă traduc mot a mot sună ca la abator, aşă că prefer varianta metaforică: încrede-te în instinctul tău! O, da.

Momentul ăla inexplicabil, când cunoşti un om şi ştii din secunda 2 că nu e bun pentru tine. Că relaţia, indiferent de natura ei, o să sfârşească prost, că n-ai nicio legătură cu persoana respectivă şi niciun viitor. Şi, totuşi, te bagi. Uneori din singurătate, alteori din frustrare şi frică, uneori de prost.

Cele mai grave sunt relaţiile cică „de iubire”. Stai lângă un om pentru că vrei să uiţi pe altul, stai pentru că proiectezi în el nişte calităţi pe care ţi le doreşti (el nu are nici măcar 1% din ce plăsmuieşti tu!), rămâi în relaţie pentru că alta n-ai, iar singurătatea doare, stai cu un om greşit pentru că nu te preţuieşti şi crezi că altul mai bun nu meriţi.

Când accepţi în viaţa ta un om greşit comiţi o mare nedreptate faţă de tine. Refuzi să îţi asculţi instinctul, conştiinţa, te supui de bunăvoie unui procedeu maladiv, care va avea repercursiuni pe viitor. Scapă de oamenii gresiţi din viaţa ta. Renunţă la legături bolnăvicioase de prietenie, la relaţiile în care te minţi singur. Fii sincer! Fii sinceră!

Nu ai nevoie de acei oameni. Ce e pentru tine greşit, poate pentru altcineva va fi perfect.

Let it go.

Cu drag,

Hai să fim răi! Ah, suntem deja.

2013-04-02T11:52:00.000-07:00

Aud foarte des replica asta: „De ce nu scrii mai des?”. Aş vrea. Mi-ar plăcea. Doar că şi eu, ca voi toţi, sunt ocupată. Uneori foarte ocupată. Alteori obosită şi lipsită de chef. De exemplu, acum e ora 1, dar o să programez postarea pentru mâine, la o oră decentă. Mulţi dintre voi dorm deja, eu nu. Aş vrea şi aş putea, dar stau trează pentru că vreau să ne întâlnim. Virtual. Vreau să vă mai povestesc una alta. Din viaţa mea, din auzite, de prin târg, din lumea mondenă, de la oameni simpli şi de la celebrităţi.

Azi vă spun o concluzie. Am ajuns la ea la finalul acestei zilei, la finalul săptămânii trecute, acum 2 luni, acum 6 ani şi în momentul în care s-a scurs minutul acesta. Suntem răi. O, da! Noi, oamenii, suntem răi, foarte răi, ai naibii de răi.

Script 1. Angelica are geantă Mulberry."Cine ştie cum a obţinut-o şi ce vânătăi o avea în genunchi! O târfă ordinară, bleah."

Script 2. Angelica are geantă Mulberry. "O parvenită, o cretină, îi cumpără taică-su ce îi pofteşte inimă, iar ea...o poamă, cutreieră cafenelele."

Script 3. Angelica are geantă Mulberry. "O săracă, o amărâtă, a muncit şi ea 5 ani să-şi cumpere geanta aia, alta nu are. A pus salariu peste salariu să-şi ia un item calumea. Hahaha!"

Script 4. Angelica are geantă Mulberry. "Băi cât e asta de proastă, umblă cu fake-ul ala ordinar, nu are şi ea bani să-şi ia una reală, piţipoanca lumii!"

Script 5. Angelica nu are geantă Mulberry. "Uite-o şi p-asta cu geanta ei no name. Ce ţărancă, hai de lângă ea, nu e de rangul nostru!"

Concluzia: indiferent de cum eşti, ce job ai, cum îl cheamă pe tac-tu, câţi bani ai sau nu în cont, ce ştii să faci, ce şcoli ai urmat... eşti bârfit. Invidiat. Batjocorit. Înjurat. Scuipat. Hulit. Minţit. Fraierit. Păcălit. Luat de prost. Înşelat. Trădat. Ironizat. Pentru că da, e mult mai uşor să fii rău decât bun, e mult mai simplu să distrugi decât să construieşti, să răneşti un suflet decât să-l pansezi.

Am fost rea. Şi sunt. Răspund cu aceeaşi monedă pentru că, din păcate, încă nu sunt suficient de înţeleaptă, iniţiată, iubitoare de oameni şi ascultătoare de Dumnezeu să parez un pumn cu un zâmbet. Nu ştiu să preschimb mânia şi răutatea în lumină şi dragoste. Nu încă, dar învăţ. Fac cursuri intensive pentru asta.

Iar ca să pot practica ceea ce învăţ, te-aş ruga să fii mai bun. Tu, cel ce citeşti. Să facem la fel. În doi e mereu mai uşor.

Cu drag,

Păpica. Mâncărica. Iubirica. Fetele, vouă vă place să măncaţi?

2013-03-27T11:36:00.000-07:00

Nu ştiu voi, fetele care mă citiţi, cum sunteţi, dar eu sunt gurmandă. Aşa m-a născut mama mea. Aşa m-a crescut mamaia mea. Aşa mă iubeşte bărbatul.

La mine nu vii dimineaţa, la prânz şi cină cu 2 frunze de salată. O, nu! Vreau un mic dejun frugal cu lapte, miere, croissant proaspăt şi gem de caise. Mie îmi place ciorbica dulcişoară, cu legume tăiate julien, ce plutesc fericite lângă mingiuţe dolofane de carne tocată. Adică ciorbă de perişoare, în traducere liberă. Dă-mi să savurez creveţi rozalii, crocanţi, alintaţi cu unt şi aromă de usturoi, acompaniaţi de un sos fin şi cremos de parmezan. Un spanac delicat, cu fulgi de bacon crispy şi smântână lichidă o să-mi faci papilele gustative să jubileze de încântare. Să vină la mine farfurii doldora de bruschete cu pomodoro şi busuioc, rotocoale grăsune de caşcaval pane, vită în crustă de mac, struguri şi sortimente alese de brânzeturi franţuzeşti, humus delicios cu muguri de pin crocanţi, sărmăluţe în voi de viţă aliniate ca la apel! Să nu uităm de slănina alintată cu solzi de ceapă roşie, pudrată cu sare de mare şi alături, aburindă, o chiflă rumenă cu susan.

Ştiţi cum face veveriţa aia nebună din Ice Age când vede ghinde peste tot? Aşa sunt eu printre deserturi. Totul se desfăşoară în slow motion, clipesc cu încetinitorul, iar în jurul meu, pe norişori de bezea, plutesc eclere cu cafea, tarte cu vanilie parfumată şi fructe suculente, prăjituri păcătos de bune cu migdale şi sos caramel, cozonaci aburinzi, gogoşi pudrate cu zahăr farin, macarons în culorile lavandei, brioşe cu miez fierbinte de ciocolată, plăcinte cu brânză dulce, mere, scorţişoară, alune, totul într-un paradis al simţurilor şi al gusturilor divine.

Aşadar, când vine vorba de mâncare, n-am naţionalitate. Sunt fiica ploii. Îmi place şi ciorbiţa de fasole cu afumătură, dar savurez pe dată şi o supă fiţioasă de cozze. Dau gata salata de vinete combinată cu telemea de oaie şi roşii, dar şi o porţie delicioasă de labneh cu usturoi şi mentă, fatoush şi halloumi. Mă delectez cu o porţie de zahăr ars dar mă înnebunesc după kataif. Păpica e gustoasă, minunată, o plăcere a vieţii.

Pe principiul „mai bine să-mi fie rău, decât să-mi pară rău”, din cauză că sunt o pofticioasă fără leac, nu o dată în viaţă am mâncat ca o...gazelă supraponderală. Finalul? Am sfârşit prin a mă delecta cu o folie de Colebil, în timp ce rosteam, spăşită, imnul cel-niciodată-respectat: „Data viitoare ma potolesc, nu mai mănânc ca un mamut!”.

Cât despre dietă...nu. Că nu poate fata. Când văd că Domnul Cântar urlă că-i rup spinarea când mă urc pe el, atunci mai reduc porţiile, tai pâinea din alimentaţie, scot cartofii şi făinoasele, plus puţin sport, de control aşa. Şi cam atât!

Voi, fetelor? Mâncăcioase sau sclifosite? O ardeţi cu salată verde şi apă cu lămâie sau mâncaţi, cot la cot cu bărbaţii voştri, o porţie zdravănă de coaste de porc cu crustă caramel şi sos de maioneză cu usturoi şi rozmarin?

Cu drag,

Poveste de dragoste nebună. Îţi doreşti?

2013-03-25T12:45:00.000-07:00

Ştii momentul ăla când te loveşti în cot şi nu-ţi mai simţi mâna toată? Sau când dai cu degetul mic de la picior în tăblia de la pat de-ţi dau lacrimile instantaneu şi-ţi vine să te tăvăleşti pe parchet? Dragostea nebună doare de 1000 de ori mai rău.

Cu toţii am avut, la un moment dat în viaţă, pe cineva care ne-a dat Mortal Kombat sufleteşte. O persoană pe care am iubit-o mai presus de cuvinte, pentru care am făcut multe prostii, am încălcat reguli, am fost slugarnici, ne-am făcut tatuaje, ne-am certat cu prietenii şi părinţii, am făcut lucruri pe care acum, la ani distanţă, le catalogăm drept copilăreşti sau penibile.

Cu toţii, cândva, am trăit o iubire ca-n filme. Cu replici siropoase, revederi pasionale, sms-uri la 4 dimineaţa, weekenduri petrecute în pat, fără conexiune la Internet sau cablu, schimbat de avioane, cu certuri aprinse şi trântit de portiere, gelozii, drame, latte-uri în parcări, plimbări nocturne cu maşina îmbrăcaţi în pijamale, probleme cu foştii, puls accelerat, căpşuni.

Iubirile astea sunt bune, dar nebune.

Sunt focul ce te duce rapid spre extaz, ca mai apoi, la scurt timp, să te lase gol, pustiit, dezorientat. Iubirile ca-n filme sunt minunate, dar durează puţin. Iar finalul este al naibii de dureros!

Noi, femeile, tânjim după aşa ceva. Să găsim pe unul care să ne dea 10 kilograme de fluturaşi, să ne facă, să ne dreagă, să vină acasă de la serviciu şi să ne trantească pe pereţi şi să ne sărute pasional, să ştie să fie misterios şi să ne cucerească zilnic, să aibă privirea aia tâmpă de vampir din seriale (dacă se poate!), să arate ca Victor Slav şi să aibă mintea lui Patapievici, să ne vrăjească frumos ca Tudor Chirilă şi să fie chico latino a la Enrique Iglesias.

Iar ei, bărbaţii, bălesc după o gagică care să fie frumoasă ca Antonia, care să scuture din poponeaţă ca Shakira, care să gătească aproape la fel de bine cum o face casnica de la Masterchef şi să fie cuminte, să nu se uite după bărbaţi, exact ca Ellen DeGeneres (calitate greu de găsit, dacă nu imposibil!).

Problema e că...genul asta de relaţii, cu astfel de persoane, sfârşesc întotdeauna cu lacrimi în ochi şi ~~muci~~ în batistă. Adică naşpa. Te plimbă spre al 9-lea cer, ca mai apoi, când abia prinzi gustul nectarului de iubire, să te trântească cu dinţii de asfalt şi cu sufletul de duşumele. Auch!

Relaţiile sănătoase şi trainice, care nu au sclipirea şi nici ambalajul delicios al relaţiilor enervant de pasionale, sunt alea clasice. Tu şi el, pupat de „noapte bună”, omletă, ţinut de mână, factură la Enel, vacanţă drăgăstoasă, pipi la benzinărie, film cu floricele, dragoste pură în weekend, pentru că în timpul săptămânii adormi cu bale de oboseală.

Nu au artificii şi nici zorzoane, nu sunt zgomotoase şi nici nu mustesc de adrenalină. Sunt autentice, echilibrate, te împlinesc. Aduc linişte şi muzici line. Aduc inel de logodnă şi copii. Aduc fericire adevărată.

Dar relaţiile astea nu sunt apreciate decât odată cu vârsta, când realizezi că tot ceea ce e rebel nu te mai reprezintă, ci mai rău de ameţeşte.

Vă doresc maturizare plăcută!

Cu drag,

Diana şi-a făcut blog. De ce? De d-aia.

2013-03-21T12:30:00.002-07:00

Mă gândeam...de ce am făcut blogul asta? Ajută pe cineva ceea ce scriu? Dar pe mine? A fost o nevoie sau un moft? De ce scriu? Mi-am răspuns singură între timp.

Nu obişnuiesc să citesc alte bloguri. Nu am timp. Ştiu însă că există câteva populare pe la noi, cu zeci de mii de fani pe pagina de Facebook, precum cel al unei domnişoare care postează undercover sub un nume primordial. Chapeau pentru realizări, nimic de zis, dar eu una n-am reuşit să străbat cu privirea, nici măcar aşa pe diagonală, mai mult de 2 fraze dintr-o postarea de-a ei. O fi sublim ce scrie ea de o plac aşa mulţi oameni, dar eu n-am putut şi basta. M-a pierdut, m-a plictisit de la al 4-lea cuvânt. Şi atunci am înţeles. Scriu pentru mine. Scriu aşa cum sunt, cum simt, cum cred şi cum vreau. Fac asta ca să mă deconectez şi ca să...mă întâlnesc cu voi, voi aştia mici şi drăguţi care îmi scrieţi mesaje că vă regăsiţi în rândurile mele. D-aia scriu.

Blogul e ca o casă fără uşă. Eu zugrăvesc pereţii în stilul meu. Cine vine şi-i place ce vede, rămâne prin preajmă. Cine nu, ura şi la gară! Iar alţii trec pe lângă şi intră pe următorul blogspot. Iar eu, în acest moment, stau la mine acasă şi nu am chef să vizitez pe nimeni. Pentru că nu mă interesează viaţa nimănui, nici părerile şi nici frustrările lor. Le am pe ale mele. Şi-mi ajung.

În medie, la o postare, am cam 500 de unici, n-am nicio greaţă să spun asta public. Nu alerg la Olimpiadă, deci nu ţintesc primul loc. Feedback pentru scrierea mea, cam 20% dintre cei care intră. Şi tare sunt curioasă cine sunt restul! Cu siguranţă sunt mulţi necunoscuţi, dar şi mai mulţi sunt ei, cei care stau pitiţi pe platforma asta albastră de FB, care par inactivi dar totuşi ştiu toooooot ce mişcă. Ana? Anca? Mădălina? Costi? Dragoş? Cristiana? Georgi? V-am priiiiiins, şmecheriţilor! Cine nu e gata, îl iau cu lopata!

Inspiraţia pentru ceea ce scriu? De nicăieri şi de peste tot. Nu mă cenzurez şi nici nu mă gândesc să scriu ceva să dea bine. Poate să dea şi rău, nu mă interesează. Voi nu observaţi ce dubioasă sunt? Azi o ard cu postări lacrimogene, bombonele şi rosalinde, mâine trântesc o porţie de rânduri piperate, ca mai apoi să redevin o sensibilo-patetico-artistico-vanilato-daiana.

Chiar aşa, poate ar fi cazul să vă întreb şi pe voi, colocatarii mei de blog: ce-aţi vrea surori şi fraţi să citiţi acilica, pe prispa casei mele, la umbra logo-ului bătrân?

Xoxo sau, în traducere liberă, pupări şi îmbrăţişări!

Bărbatul perfect. Definiţie.

2013-03-19T14:21:00.001-07:00

N-o exista femeia perfectă, dar, cu durere în suflet o spun, nici bărbatul perfect nu există. Ce frumos ar fi să ne pupe pe frunte când dormim, să ne bage maioul la spinare ca să nu răcim, să ne cumpere flori fără motiv, să ne ia în braţe şi să ne spună „te iubesc mult” atunci când noi, ca nişte maimuţe mici, începem simfonia reproşurilor. Cred că am tăcea instantaneu.

Bărbatul perfect ar fi înalt şi bine făcut, dar nu un pachet de muşchi fără creier, bun de pus în congelator. Bărbatul perfect ar lua un atribut fizic de la toţi doctorii bărbaţi din Grey s Anatomy. Corpul lui Sloan, zâmbetul lui Karev, carisma lui Shepherd şi faţa lui Avery. Sau poate să fie Avery întreg. Pentru mine, de exemplu.

Bărbatul perfect te alintă, te ţine de mână strâns în public, vine să te ia cu maşina de la epilat şi îţi aduce Nurofen când te apucă durerea de ovare, în perioada aia superbă a lunii. Scrie corect gramatical şi îi iubeşte pe ai tăi aproape la fel de mult ca pe ai lui. Nu minte, citeşte Radu Tudoran, face omletă delicioasă cu ce găseşte prin frigider, asta în timp ce tu te probezi cu hainele din dulap, iar el, cu ochi galeşi, se uită la tine ca la o zeiţă cum faci pe modeala.

Bărbatul perfect şi, actualmente inexistent, zâmbeşte când tu te agiţi, ai chef de ceartă şi eşti arţăgoasă. Face glume şi nu se enervează. Când suni, e bucuros să-ţi audă vocea şi îţi spune să te grăbeşti acasă pentru că a gătit. Tot el repară chiuveta şi duce gunoiul, te ia cu el pe stadion la meciuri, nu uită să îţi dea sms de „noapte bună” şi se uită cu tine la filme siropoase.

Bărbatul ideal plânge, dar nu e văicăros ca o muiere şi nici efeminat. Are manichiura îngrijită dar nu îşi dă cu tratament, ulei de cuticule şi lac top coat. Mister Perfecto nu se uită după gagici pe stradă, nu îşi scrie sms-uri pe ascuns cu colegele de muncă şi nici nu vrăjeşte minore pe Facebook. Are o carieră strong şi ştie ce vrea de la viaţă, nu bea până pică lat ca o clătită, fumează elegant şi conduce şmecher, ca un pilot de raliuri.

Bărbatul perfect îşi asumă responsabilităţi. Face surprize. Te ţine de mână când conduce. Îţi spune că eşti cea mai frumoasă şi te face să te simţi aşa. Te cere de nevastă atunci când nici nu te aştepţi şi niciodată nu îşi sună fosta iubită să îi spună că îi e dor de ea.

Tot el îţi spune că îi place cum te-ai îmbrăcat, te ceartă dacă nu ai mâncat cum trebuie peste zi, te surprinde mereu plăcut şi nu devine un cartof de canapea, burtos şi ghiolban, face 100 de flotări fără probleme, iar de ziua ta îţi lipeşte pe frigider 2 bilete la Paris.

Bărbatul perfect te iubeşte pur şi simplu, nu încercă să te înţeleagă.

Şi acum, surorile mele, trezirea! Bărbatul perfect nu există şi am impresia că nici măcar în plan la Creator nu e. Bună dimineaţa!

Cu drag,

GIVEAWAY de primăvară! Câştigă produse cosmetice şi parfum de la Oriflame!

2013-03-19T01:24:00.000-07:00

Gărgăriţelor, v-am promis un concurs de primăvară şi mă ţin de cuvânt!

Pun la bătaie 3 bunătăţi cosmetice marca Oriflame. Premiul 3 – un set compus din demachiant, mască pentru ten şi cremă de faţă Pure Nature, cu extract de Patchouli şi Ylang Ylang, premiul 2 – o casetă de farduri, glossuri şi blush-uri by Marcel şi premiul 1 – Muse, un parfum delicios, floral, cu note de măr verde, violetă şi mosc alb.

Premiul 1

Premiul 2

Premiul 3

Ce trebuie să faceţi? E atât de simplu!

1.Să daţi LIKE şi SHARE postării cu concursul

2.Să daţi LIKE paginii oficiale Diana cu Vanilie

3.Să daţi LIKE paginii oficiale Oriflame România

4.Într-un comentariu, să îmi răspundeţi sincer, cât de sincer puteţi la următoarea întrebare: de ce citiţi dianacuvanilie.blogspot.ro?

Cele mai inspirate dintre voi vor fi premiate!

Concursul se desfăşoară în perioada 19 martie – 1 aprilie!

Succes, minunatelor!

Cu drag,

Zâmbeşte. Eşti frumoasă!

2013-03-12T12:10:00.001-07:00

Notă: Nu ştiu de ce, dar m-a impresionat teribil vestea că Mica, fetiţa blondă din Abracadabra, este grav bolnavă, în fază terminală. Are doar 31 de ani. M-a marcat pentru că noi toţi, atunci când suntem tineri, ne credem nemuritori. Ne stresăm din orice, ne pierdem vremea cu invidii şi răutaţi, construim lucruri perisabile, ne încântăm ca nişte coţofene la orice tinichea ce străluceşte, fie ea Iphone 5 sau blush Guerlain. Şi, de fapt, totul e deşertăciune. Nimic. În zadar. Dragii şi dragele mele, haideţi să ne ocupăm de sufletele noastre. Să le spălăm, să le îngrijim, să le primenim cu rugăciuni, bunătate şi iubire. Ştiu că sună clişeistic, plictisitor şi de ~~rahat~~ ceea ce spun, dar e atât de real. E singura certitudine pe care o am în acest moment.

.......................................................................

Eşti frumoasă. Da, tu, cea care citeşti. Eşti frumoasă mă, ce nu înţelegi!?! Cu tine vorbesc! Da, da, chiar cu tine! Eşti frumoasă orice nume ai avea. Chiar dacă îmi eşti rudă, prietenă, necunoscută sau dacă nu mă suporţi. Dacă eşti blondă, brunetă, şatenă, cu şuviţe, roşcată sau ai părul mov. Eşti frumoasă dacă ai 90-60-90, dar crede-mă, fato, eşti frumoasă şi dacă ai fundul mare! Cu sânii mici sau ca Pamela, cu ochii migdalaţi, rotunzi sau oblici, cu pistrui sau fără, nas de Cleopatra sau de Audrey, dinţi perfect aliniaţi sau încălecaţi, crăcănată sau cu picioare de balerină, EŞTI FRUMOASĂ! Aş vrea să fiu lângă tine, să te iau de o aripă, să te pun în faţa oglinzii şi să îţi urlu în urechi până mă va durea gâtul: „EŞTI FRUMOOOOOAAAAASSSSĂĂĂĂĂĂĂ!!!!”

E un manifesto. În felul meu. Pentru că noi nu ştim să ne apreciem. Să ne iubim. Dacă întrebi o femeie, oricare, indiferent dacă o iei de la troleu sau o scoţi din Porche, dacă e mulţumită de ea, de cum arată, îţi va trânti un categoric „NU!”. „Am picioarele zici că-mi trece locomotiva printre ele!”, „Sunt grasă cât Oceanul Planetar!”, „Am sânii prea mici, zici că-s mandarine!”, „Nu-mi plac urechile mele, parcă stau să decoleze!”, „Mi-e ruşine cu mine, semăn cu omuleţul Michelin”. Şi aş putea să continui până mâine.

Frumuseţea nu se rezumă la fizic, iar canoanele pe care ni le impun designerii, stiliştii, media sunt o porcărie. Nici măcar ei nu le respectă! Alea sunt doar pentru oiţe fără creier! Voi nu aţi observat că sfaturi de modă primiţi de la Anna Dello Russo? Aţi văzut vreodată ce faţă are femeia aia? Băgaţi repede un Google. Şi spuneţi voi de nu vă place Oprah! Şi o consideraţi vreo superbitate?

Pentru că frumuseţea constă în altceva. Zâmbetul, atitudinea, felul în care mănânci, mergi, vorbeşti, degetele de la picioare, umerii, modul în care te speli pe dinţi. Eşti frumoasă dacă ai făcut pace cu tine, dacă îţi dai şansa să te accepţi, dacă îţi permiţi să te iubeşti şi să te descoperi.

Şi da, încurajez şi susţin demersurile pentru îmbunătăţirea aspectului fizic, asta dacă există frustrări şi defecte care îţi mutilează încrederea în tine. Dacă ai şunci pe burtă, du-te soro la alergat, împachetează-te cu fân din Alpi şi caca de rândunică dacă ajută, dacă eşti stresată că ai buzele subţiri apelează la un estetician cu creierii acasă care să te facă drăguţă, nu o copie eşuată a Biancăi, dacă nu-ţi place că ai părul creţ trage de el cu placa până-l leşini, dacă plângi nopţile că ai sânii cât prunele strânge bani la puşculiţă şi hai cu silicoanele! Fă orice ca să te simţi bine cu tine, să scapi de frustări şi nemulţumiri, dar fii obiectivă şi nu-ţi „repara” defecte fizice închipuite. Uneori, imperfecţiunile sunt acelea care ne fac cu adevărat superbe.

Vă pup, frumoaselor!

Cu drag,

Noua mea obsesie. Parfumul Manifesto by YSL

2013-03-04T11:21:00.000-08:00

Nu fumez, nu beau alcool, să merg în club nu-mi place. Sunt o plictisitoare şi jumătate pentru generaţia mea, însă am şi eu plăcerile mele nevinovate: genţile, Hello Kitty (mi-am promis anul trecut că mă las. Mhm!), pâinea cu gem şi parfumurile. Da, parfumurile. Licori nemernice cu arome ademenitoare, captive în sticluţe-bijuterii. De unde pasiunea? De la sora mea mai mică.

Când eram noi copiluţe, surioara mea decupa toooooate reclamele cu parfumuri de prin revistele mamei şi le lipea într-un caiet. Făcea colecţie. Şi nu doar de hârtii lucioase imprimate cu nume fiţoase, ci şi de tuburi goale de spray. Gen Impulse. Deţinea o avere considerabilă de vreo 40 de „şpreiuri”, toate goale, adunate de pe la vecine, spre exasperarea mamei care aştepta momentul prielnic să le arunce.

Timpul a trecut, soră-mii i-a venit mintea la cap şi a dat la schimb parfumurile pe stetoscop şi bisturiu, eu însă nu m-am liniştit. Am parfumuri şi-n frigider. Lângă gem, să ne înţelegem!

Acum vreo 5 ani, m-am dus la Sephora să-mi cumpăr parfum. Dulce. După ce am adulmecat vreo 10 şi niuciunul nu mi s-a părut perfect, doamna drăguţă care mă asista la periplul printre rafturile cu bunătăţi aromate mi-a zis: „Domnişoară, apă cu zahăr nu avem!!!”. Deci cam aşa stă treaba cu gusturile mele olfactive!

Parfumul preferat? LL by Lolita Lempicka. A fost şi este pe sufletul meu. E the one, esenţa care mă defineşte şi mă îmbracă. Îi jurasem loialitate şi credinţă veşnică, şi aşa a fost...până acum 2 săptămâni.

Păcatul meu se numeşte Manifesto. Yves Saint Laurent.

Este un parfum curajos. Are personalitate. Te intrigă de la primele note. Manifesto se deschide cu un val aromat de coacăze negre şi bergamotă. E delicat şi spontan, ca mai apoi să te surprindă cu o inimă de flori albe, crin şi vanilie. Acordurile finale au un iz oriental, lemnos, pudrat, de cedru, lemn de santal şi seminţe Tonka. E fascinant. E fabulos. E obraznic şi sexy, dar atât de feminin şi senzual. Îl ador!

Aşadar, dacă eşti în căutarea unui parfum declaraţie- here it is! Manifesto by YSL!

Cu drag,

PS. Staţi pe aproape, urmează un giveaway special, vă premiez cu un parfum, set de farduri şi cremă de corp, toate Oriflame!

Vă mulţumesc de nu vă vedeţi! xoxo

2013-02-21T10:42:00.001-08:00

E târziu. E noapte, orologiul bate 1 jumate. Sunt obosită şi mi-e somn, dar pentru că îmi place să vă scriu, mi-am pus pijamalele cu buline, mi-am strâns părul într-un coc în vârful capului, am luat laptopul în braţe şi m-am apucat de treabă. Adică nu-i treabă, e plăcere. Pentru că deja îmi sunteţi dragi.

Sunt absolut uimită şi copleşită de reacţiile pe care le aveţi în ceea ce priveşte postările mele naive, fără pretenţii, cu texte deştepte ca bibilicile şi frumoase ca picturile rupestre. Primesc mesaje, telefone şi aud păreri de unde nici nu mă aştept. Îmi spuneţi că vă fac să râdeţi. Să plângeţi. Îmi spuneţi că vă regăsiţi. Şi eu vă spun că mă faceţi fericită.

Aşadar, salut gaşca de fete vesele de la Cluj, pe Andrei, doamnele asistente de la spitalul Cantacuzino, cititorii din SUA şi Australia, graviduţele, echipa de PR-iţe sexy, fetele de la Bancă, bloggerii simpatici, romanticii, pe colegele soră-mii - studente la medicină în Târgu Mureş, salut prietenele mamei şi pe fiicele lor, băieţii cu Converşi, colegele din liceu şi şcoala generală, pe fraţii jurnalişti, îmi salut toţi cititorii pe care nu îi cunosc, salut invidioasele grupului, haterii, fiţoşii, pe cei ce nu recunosc că-mi citesc blogul şi pe fostul meu iubit oltean. Pe Lizi şi pe mami.

Vreau să fiu siropoasă şi deloc piperată şi să vă mulţumesc. Fie că citiţi cu drag ceea ce scriu (ca să vă destindeţi!) sau cu ciudă (ca să îmi găsiţi măcar o greşeală gramaticală, pentru ca asta v-ar face să vă simţiţi mai bine!) eu vă mulţumesc. (Nu mi-a ieşit să fiu doar dulce, aşa-i?! Asta e, asta sunt, şi alta mama nu mai face!)

Şi ca să fiu autistă până la capăt, vă mai mulţumesc o dată!

Cu drag de drag,

Di

PS. Staţi pe aproape, urmeaza concursuri cu super premii!

Suntem bolnavi. HELP!

2013-02-18T12:25:00.000-08:00

Suntem bolnavi. Toţi. Noi, oamenii. Şi nu mă refer la reumatisme, traumatisme, urticarii şi toxiinfecţii. Avem suflete bolnave.

Suntem nişte nevricoşi, frustraţi, sechelaţi, fricoşi, răniţi, dereglaţi, infectaţi. Mândria ne roade din temelii, viciile ne consumă lent, orgoliile ne atacă, frica ne macină, răutatea ne inundă, depresia ne ucide perfid.

Şi noi visăm totuşi la dragoste, la iubirea din poveşti, la viaţa perfectă în doi. Şi ne cuplăm. Şi ne minţim din secunda doi, şi nu partenerul, ci pe noi înşine. Realizăm că omul are mai multe hibe decât putem noi duce, că sunt diferenţe ireconciliabile, că ţie îţi place cu trotineta în parc, iar lui telecomanda pe canapea. Că drumul e acelaşi, dar aşteptările diferite. Dar nu îţi recunoşti asta. Conştiinta îţi şopteşte „Nu”, tu zbieri „Da” din toţi rărunchii. Pentru că îţi spui: „Dar dacă...?” (There is no fucking "What if"!!!)

Şi când doi oameni bolnavi sunt împreună, „te iubesc-ul” e la fel de toxic ca Cif-ul băut cu paharul. Sentimentele nu sunt reale, sunt plăsmuite de nişte suflete însetate după ajutor, după atele, după sprijin.

Relaţia bolnavă are următoarele simptome: dă dependenţă, verbul dominant este „am nevoie”, suferinţa este la ea acasă, lacrimile sunt prezente zilnic, ideea de renunţare apare deseori dar nu este niciodată dusă la bun sfârşit.

Tratament imediat: o despărţire dureroasă, dar sănătoasă, spălarea sufletului prin rugăciune şi post, prezentarea la duhovnic sau, după caz, la psiholog. Personal, recomand cu căldură prima variantă.

Tratament a la long: dezintoxicarea sufletului de traumele copilăriei şi adolescenţei, purificarea trupului şi a minţii, introspecţie, autocunoaştere, iertare, acceptare, terapie intensivă cu rugăciuni.

Şi abia apoi, suflet curat, întâlnind, cu voia Domnului, un alt suflet abia ieşit de la rehab, poate construi o relaţie, o familie, o viaţă sănătoasă din punct de vedere moral, spiritual şi psihic.

Amin, aşa să ne ajute Dumnezeu!

PS. Intuiţia şi părinţii au întotdeauna dreptate. I mean...întotdeauna.

Cu drag,

First GIVEAWAY! Câştigă o cremă EGYPTIAN MAGIC!

2013-02-12T10:34:00.001-08:00

Pam Pam! Iată-ne şi la primul Giveaway de pe dianacuvanilie. Şi vor urma multe altele, trust me!

V-am povestit luna trecuta despre noua mea descoperire, crema Egyptian Magic. Am facut un review total dezinteresat, am scris despre acest produs pentru ca este chiar bun, are efect, şi am vrut să împărtăşesc cu voi acest lucru. L, cea care a adus EM în România (de altfel o persoană minunată, open minded şi pasionată de beauty) m-a contactat şi mi-a propus să ofere această cremă cadou unui cititor fidel al blogului. N-am zis cititoare pentru că poate câştiga şi un El. EM este pentru toata lumea! Yuhuuu!

Aşadar, la cadou înainte! Iată ce trebui să faci!

1. Să dai LIKE şi SHARE postării mele de pe Facebook

2. Să dai Follow, asta în cazul în care nu îmi eşti deja prieten

3. Să dai LIKE paginii oficiale Egyptian Magic România

4. Să laşi un comentariu la această postare în care să îmi spui de ce te-aş alege pe tine câştigătorul acestei creme.

Simple as that!

Vă doresc inspiraţie şi abia aştept să cunosc câştigătoarea sau câştigătorul!

Concursul se desfăşoară în perioada 12 februarie - 20 februarie!

Cu drag,

PS. Ador Grey's Anatomy, iar Jessica Capshaw, cute Arizona din serial, adoră Egyptian Magic!

Cum trec bărbaţii de la prinţi la broscoi. Dar îi iubim!

2013-02-06T11:49:00.001-08:00

Despre cum trece femeia fatală la stadiul de adolescentă veşnic la menstruaţie, am scris. Dar aveţi impresia că ei sunt mai răsăriţi? Că rămân eleganţi ca Lagerfeld şi macho ca Enrique toată viaţa? Da bine, ţi-ai găsit! Hai să vă spun cum stă treaba şi cu bărbaţii.

Când ne îndrăgostim de ei sunt mai şmecheri ca Suleyman Magnificul. Părul proaspăt tuns, cu un strop de maclavais în moţ, ca să dea bine, parfumaţi de zici c-au dormit în raft la Sephora, cu cardiganuri, curele asortate şi pantofi de la Paciotti. Când vorbesc cu noi (a se citi „vrăjesc”) clipesc rar şi se uită galeş ca nişte pui de găină cu gripă, ca mai apoi să ne săgeteze cu privirea aia de generic de la „Tânăr şi Neliniştit”. Combinaţia fatală, nu aşa! Ne lovesc şi-n instinctul matern, trezesc în noi şi latura wild. Jos pălăria!

Când vin să ne ia de acasă să mergem la film nu uită de flori, de portieră şi de ciocolăţică. Şi ai naibii ţin minte până şi ce sortiment ne place: „Iubito, ţi-am luat Kinder Bueno şi Country. Ah, ai şi Pingui în torpedo!”. Suntem vrăjite, leşinate, fluturii fac tumbe în stomac, ne îndrăgostim ca nişte mototoale de zeii, prinţii, superbii noştri bărbaţi.

Şi apoi vine ziua aia când nu doar că nu mai ştie ce ciocolată îţi place, uită şi când e aniversarea voastră. Pantalonii care-i stăteau atât de sexy pe fund se transformă în izmene, pantofii-fiţă în şosete cu o gaură în călcâi ( „Să nu-mi arunci şosetele alea negre, sunt norocoase, cu alea joc fotbal şi câştig mereu!” –„Mhm”), abdomenul pe care puteai juca şah e acum înlocuit de o burtică rotunjoară ca un soare („Ce să fac bulino dacă găteşti bine ca mă-ta?!) „Iubito, mergem la film?”se metamorfozează în „Guguloi, mă scarpini şi pe mine pe spinare?”, iar vremurile când iubea să poarte cămăşi cambrate zilnic s-au dus. Pasiunea lui actuală e din alt registru vestimentar: trening AC Milan. Priceless.

Aşadar, reţeta unei relaţii nemuritoare presupune ca ambii parteneri să îşi dea interesul constant. Sau mai bine zis să nu-l piardă niciodată. E important să te epilezi pe picioare regulat chiar dacă sunteţi de 8 ani împreună, iar el să nu mănânce shaorma cu usturoi atunci când aţi plănuit o noapte doar pentru voi. Nu ştiu cui i se pare senzual damful garlicos!

Să îi scoţi punctele negre de pe nas nu ar trebui să devină ritualul vostru zilnic, iar uşa de la baie, atunci când aveţi de rezolvat numerele 1 şi 2, ar trebui să rămână închisă. Măcar la nr. 2. E un fel de moartea pasiunii.

Dar, mai presus de toate cele enumerate mai sus, trebuie sa stea la loc de cinste, ca niste bibelouri pe mileu, respectul, comunicarea si bunul simţ. Pentru că îndrăgosteala de Rosalinda şi Armando trece în vreo 2 ani, iar apoi, cu ingredientele de mai sus, putem construi o dragoste frumoasă şi trainică. D-aia până la adânci bătrâneţi, ca-n poveşti.

Cu acelaşi drag de voi,

di.

Maria. Love& other drugs

2013-01-29T10:28:00.000-08:00

Play the song and read

Sinopsis

Am ştiut de la început că nu rămâi. Tu eşti liber, aşa ai fost mereu. Îţi plac maşinile puternice, vinul vechi şi buzele fragede. Mereu altele. Nu ştiu ce-a fost în mintea mea, de obicei sunt calculată şi raţională, nu-mi place să simt emoţii pe care nu le pot controla, nu suport să intuiesc deznodământul dramatic cu mult înainte ca povestea să se contureze. Dar tu mi-ai dat peste cap principiile, orgoliul, lumea întreagă. Nu m-am putut opri. Era ceva în privirea ta, ca o lumină, ca o flacără decadentă, o dorinţă nefirească, obraznică, o vrajă păgână.

---------------------------------------------

Mă doare. Mă doare prezenţa ta mai rău decât lipsa ta. Paradoxal, nu? Eşti groaznic, când mă săruţi îmi respiri sufletul, mâinile tale muşcă din mine, îmi frângi coapsele, şi umerii, şi sânii. Privirea ta mă arde, zâmbetul mă ameţeşte, iar cuvintele pe care mi le spui, oh, dulci minciuni, mă sedează fără milă. Eşti ca un drog pe care-l cer, îl râvnesc, îl ador, dar care mă distruge lent, în culori.

„Lasă-mă. Te rog. Mi-ai transformat viaţa într-un noapte fără sfârşit. Sunt dependentă, frugală, patetică, o marionetă în mâinile tale. Uită-mă, lasă-mă, lasă-mă, lasă-mă...” am urlat la tine. Îmi ardeau buzele, iar lacrimile se rostogoleau nebune pe obrajii pe care i-ai alintat de atâtea ori.

„Eşti un copil. Tu nu ştii ce-mi ceri. Maria...”. Şi clipeai rar, cu genele tale planturoase, grele, ce umbreau ochii de ştrengar.

„Pleacă... te rog să pleci...” am spus printre suspine, cerşind îndurare. Şi ai plecat. A fost cea mai clară dovadă de iubire pe care am primit-o din partea ta.

----------------------------------------------

Te-am zărit în mulţime. Aerul din cameră mă sufocă deja, petrecerea a devenit un chin. Încerc să mă retrag elegant. Rochia mea Dior a devenit incomodă, e prea lungă, mă împiedic, vreau să fug, îmi vine să o rup, o detest în momentul asta! „Îmi e atât de dor de tine, Maria...” îmi şopteşti suav, în timp ce îmi treci uşor o şuviţă după ureche. Mi-ai îngenuncheat sufletul. Mi-ai despicat inima în două. Porţi un pulover fin de caşmir, verde ca menta, şi un parfum greu, opulent, săţios, cu aromă de iarnă. Aş vrea să-ţi răspund, dar n-am putere. Mi-ai tăiat răsuflarea. Închid ochii pentru o secundă, doar o secundă, ca să savurez intensitatea cuvintelor tale. Şi îi deschid. Femeia cu păr blond te ţine de mână. E fericită, râde zgomotos şi te soarbe din priviri. Mi-e milă de ea, încă n-a aflat.

Eşti doar un drog nenorocit. Numele tău e Iubire.

The end.

Cu drag,

Credit foto

Crema cremelor, magie la borcan. Egyptian Magic. Eu am încercat!

2013-01-08T12:04:00.002-08:00

Din start vreau să fie clar. Nu primesc niciun ban sau favor pentru că scriu despre produsele astea, ci o fac pur şi simplu ca să vă fie de ajutor. Dacă îmi citiţi blogul de ceva timp, cred că v-aţi dat seama că sunt o tipă sinceră, căreia nu-i place să facă ture în jurul cireşului. Dacă am ceva de spus, spun. Cu bune şi rele. Cineva trebuie s-o facă şi p-asta, nu?

Când vine iarna, eu am o mega problemă. Mi se usucă înfiorător pielea de pe mâini! Şi cu orice maclavaisuri m-am dat de-a lungul timpului, chiar dacă am purtat mănuşi din lână de struţ african şi m-am spălat cu săpun franţuzesc cu esenţă de crocobaur, tot uscate au rămas. Şi e naşpa. În afara faptului că pielea crapă şi ustură, când mă ţine şi pe mine prietenul de mână n-am chef să simtă că pipăie o bucată de şmirghel, aşa că am decis să fac tot posibilul ca iarna asta să găsesc antidotul.

Până acum m-am uns pe mâini şi cu creme de lux, fiţoase, d-alea de m-am întrebat după ce le-am cumpărat dacă nu era mai bine să salvez 10 vieţi de copii cambodgieni, dar şi cu produse ieftinachis, pe care le găseşti pe tarabe la metrou. Neah. Nada. Minunea nu s-a produs.

Dar am fost norocoasă iarna asta şi am primit o cremă. Bună. Care mi-a făcut BiniDiTăt. Când am primit pachetul la redacţie am crezut că desfac vreo relicvă ceva, aşa de bine era înfăşurată în rafie. Ambalajul? Boring. O cutie mărişoară, de plastic, cu nişte însemne dubioase la prima vedere. „Secretul Egiptenilor, crema magică, made in USA...Hai nu mă-nnebuni”, mi-am zis în sinea mea. (sau am spus cu voce tare, uneori obişnuiesc să fac şi asta!).

Am aşteptat să ajung acasă, unde am studiat cu atenţie produsul. După 7 ani de muncă în domeniul fashion/ beauty, nu prea mă mai impresionează multe lucruri. Şi mult mai puţine mă conving. Dar mi-a plăcut că această cremă, spune eticheta, conţine doar ingrediente naturale, infailibila şi prea-minunata combinaţie ulei de măsline, ceară de albine, miere, polen, royal jelly şi propolis. Wow! Adică tot Plafarul!

Ideea e aşa: crema Egyptian Magic e şmecheră! Compoziţia nu arată stylish deloc, un mix gălbui cleios, miros nu are, dar efectele sunt cele promise. No more piele uscată! Pe bune!

Eu o folosesc şi pentru ten şi îmi merge foarte bine, iar prietenul meu ar fi cazul să mă ţină de mână non stop. Pentru că sunt o finuţă! Hahaha!

My own Egyptian Magic cream

Dacă aveţi probleme asemănătoare şi căutaţi o cremă bună, fără chimicale, potrivită oricărui tip de piele, găsiţi mai multe info pe http://egyptianmagic.ro/Crema are un preţ bun zic eu, 150 ron.

PS. Oprah şi Eva Mendes o adoră! E crema divelor cică!

Să vă fie de folos!

Cu drag,