Întotdeauna am fost un bun psiholog pentru prietenii mei. Mă laud, aia e,
dar ce-i al meu, e al meu. Şi asta nu pentru că am citit eu cărţi de
specialitate, ci pentru că mă implic în poveştile lor, le simt temerile,
pasiunile, problemele, empatizez cu ei şi tac. Ştiu să ascult. Iar apoi le spun
părerea mea, fără să am pretenţia să o ia drept sfat. Şi păstrez pentru mine
ceea ce ei, cu sfială şi voce şoptită, au avut încredere să îmi impărtăşească.
Şi cu unele persoane poate m-am certat între timp, dar micile lor comori,
vinovate, decadente sau mult prea dureroase, au rămas la mine, în seiful sufletului.
Cunosc nişte oameni care
trăiesc fericirea în 2. Îi admir, îi binecuvântez. Când se uită unul la altul,
se respiră. Se cunosc. Nu pot trăi unul fără celălalt. Nu mai au orgolii personale,
nu au răutăţi, au decât vise. Comune.
Crezi că vorbesc de perechile
alea care se sărută ostentativ pe canapelele albe din club? De cei care şi-au
dat check in pe aeroport în Cancun? De aia care zâmbesc şmechereşte cu trabucul
în dinţi în timp ce gagica îşi etalează noua poşetă Louis Vuitton? Ţi-ai gasit!
Nu tătucă, aia e paradă ieftină, iubire la kil, "sex frontal, sex orizontal, hai
vino Carolaina ca să ţi-o fac iar", vorba lu’ nemuritoru’ Romeo.
Oamenii aştia sunt
simpli. Probabil că nu au auzit de Tag Heuer, Marc Jacobs şi nici Moncler.
Probabil nici de Guy de Maupassant, şi nici nu scriu corect gramatical. Cu
siguranţă nu au mâncat supă cremă de creveţi şi nici burrata, nu au fost în
Provence şi nici cu Kilian nu s-au parfumat.
Ei se ţin de mână pe
stradă şi merg la bâlci. Îşi fac poză cu soba de teracotă în spate, mănâncă
ciorbă de perişoare, friptură cu piure şi clătite cu magiun şi citesc Formula
As. El îi spune „Te iubesc” în fiecare zi, pentru că nu îi e ruşine şi nici
orgolii n-are. Îi face cadou brăţări cu mărgele de plastic şi o bluză de la 38,
iar ea e fericită. Şi când le poartă spune tuturor cât de mândră e de bărbatul
ei. Îl iubeşte. Nu-i place să gătească ciorbă de burtă, se fierbe greu, dar
face des, pentru el. Şi el o înfulecă cu poftă, cu multă pâine, şi e fericit.
Şi ea e, pentru că e el. Şi lumea lor e mică, şi simplă, şi fără sclipiri de
Swarovski. Dar e autentică.
Noi, aştia emancipaţii, suntem
nişte superficiali. Avem nevoie de haine în tendinţe, avioane, cărţi de credit,
concerte, make up, Iphone5, kangoo jumps, rahat pe băţ – poate, poate scapăm de
nefericire. Şi, ghici ce? Nu scăpăm. Pentru că, de fapt, tânjim după dragoste.
Dar unde Doamne iartă-mă s-o găseşti printre atâtea tinichele cu care ne
împopoţonăm viaţa?!?
Iubirea e simplă. Noi ne
batem joc de ea şi-o transformăm în afacere.
Cu drag,
D