Omul e liber.

M-a întrebat cineva în ce categorie intră blogul meu, despre ce scriu. Şi nu am ştiu să-i răspund. Scriu despre ce-mi vine. Ce am chef, ce simt. Fabulez sau spun lucrurilor pe nume, mâzgălesc elucubraţii sau (îmi place mie să cred!) scriu chestii deştepte. Deci e personal. Azi. Că mâine poate îl închid. Sau îl părăsesc. Sau îl închiriez. Sau îl transform în blog de modă.

Ideea e aşa...dacă simt că am ceva de spus, scriu. Dacă nu, mă uit la Anatomia lui Grey. Sau mănânc pătrunjel (asta am făcut mai devreme!). Sau mă duc în oraş cu cineva. (cu tine, cel mai probabil). Sau mă joc Wii. Sau, sau, sau, sau, saaaaaaau....(azi sunt „sau” girl).

Omul poate să facă multe, infinit de multe lucruri, de la cele mai simple şi banale, la chestii sofisticate şi geniale, şi acum nu mă refer la material, concret. Poate să-ţi câştige încrederea în ani şi să o piardă în minute, să te iubească pănă la cer şi înapoi, să mintă privindu-te în ochi, să te ajute când credeai că te urăşte, să te trădeze, să te inspire, cucerească, fascineze, ierte, să te facă să zbori, să îţi gătească, să nu te uite...

Dar omul nu o să poată niciodată să fie doar al tău.

Nu suntem construiţi să aparţinem unei singure persoane. Eu sunt o femeie geloasă, dar în limita bunului simţ. Totuşi, când am avut în viaţă cea mai aprigă criză de gelozie, nu a fost din cauza iubitului. Ci din cauza ei, a celei mai bune prietene. Am prins-o cum vorbea cu o altă fată în recreaţii, când eu eram prea ocupată să îmi copiez tema la mate. M-a deranjat, dar am zis că e vina mea, că nu-i acord destulă atenţie. Însă în altă zi, când o credeam răcită, în pat, am văzut-o în oraş tot cu fata aia. Râdeau. Am simţit că mă sufoc, prietena mea cea mai bună şuşotea cu mâţa aia blondă, cu ochi de viezure!!! Trădare, trădare, de o mie de ori trădare!

Nu am vrut să-i vorbesc câteva zile, apoi însă ne-am împăcat. Mi-a jurat că eu sunt cea mai bună prietenă a ei şi că fata aia e doar aşa, o amică. Am decis să o iert şi să trec peste. Ce copilării! Asta se întâmpla acum vreo 9 ani.

Problema e că lucrurile nu se schimbă prea mult odată cu trecerea timpului. Şi la maturitate există aceleaşi apucături...vrei pentru tine, mereu pentru tine, doar pentru tine.

Şi nu-i aşa. Prietena ta cea mai bună are şi alte prietene. Prietenul tău cel mai bun iese la bere şi cu alt tip. Iubita ta e a ta pentru...cât timp? Soţul tău...mi-ar părea bine să fie doar al tău, mereu, ca în poveşti.

Doar că omul asta e hămesit de libertate şi detestă eticheta „Viorica, proprietatea lui Gicu ”,„Maricica, unica prietena a Vetei”.

Oamenii nu semnează contracte de exclusivitate. Şi când o fac, le încalcă. Dacă vrei un om fidel.......ia-ţi un câine.

A priceput cineva ce am îndrugat eu aici?

Cu drag,

d.

Bărbaţii aştia. Nişte...28#¤dskdj67¤#”&/((sedjh

Înainte să mă apuc de zugrăvit păginuca asta virtuală cu multe cuvinte dulci şi usturătoare deopotrivă, vreau să zic atât: sunt şocată. Eu am impresia că scriu aici şi mă citesc 3 prietene, 7 cunoştinţe şi vreo 5 ameţiţi. Pare-se că nu-i chiar aşa. M-am întâlnit întâmplător cu oameni la metrou pe care nu-i mai văzusem de ani şi după un „ce faci?” la repezeală îmi spun: „mişto blogul, îl citesc!”. Riliii? Şi apoi prietene de-ale mamei care îmi transmit că fetele lor citesc şi ele, şi colege de facultate ale soră-mii, şi necunoscuţi, şi, şi, şi! Wow! Vă mulţumesc. (şi n-o bag p-aia cu „sper să mă citiţi în continuare şi să nu vă dezamăgesc că e lame). Deci, mulţumesc.

Bun, să mă întorc la ale mele. (sau ai noştri? hmm). O să încerc să exprim frustrările mele şi ale altor femei, aşa cum mă pricep.

Bărbaţii. Aceste făpturi incredibile, care conduc atât de bine şi se pricep să schimbe anvelope, minunaţii care ne aşază pe umeri şuba atunci când ne e frig, romanticii care ne privesc în ochi şi ne şoptesc „te iubesc-uri” siropoase, incredibilii care ne cară geanta de plajă prea grea şi au grijă să nu ne ardem năsucul, fantasticii care ne masează seara picioarele după o zi grea şi la pieptul cărora adormim, suspinând ca nişte prunci.

Bărbaţii aştia...DOBITOCII! Băi, nea Stelică, de ce trebuie să suport că fumezi? Ai idee că, decât să mă pup cu tine, aş prefera să ling un Ambi Pur? Când iubeşti aşa mult femeia de lângă tine, de ce n-ai mă tupeu să-i ţii piept lu’ mă-ta fiinţei suave care te-a zămislit ? De ce prietene o iei la sănătoasa când vine vorba de însurătoare şi familie? Când ieşiţi cu băieţii, fiţi buni şi daţi un sms să ştim şi noi când ajungeţi înapoi. Femeile au obiceiul prost să nu doarmă până nu soseşte jumătatea, de oriunde o fi plecată. Aşadar, sms. Că doar nu cerem porumbel voiajor!

Băi, asta, cu tine vorbesc! Cum vine treaba asta mă: „Eşti perfectă, te iubesc, dar vreau sa luăm o pauză”??? Dacă ştiam că eşti autist, nici nu îţi dădeam numărul de telefon.

El către soţie: „Fă-mi un ceai, sunt obosit. Şi du-l pe asta mic în alta cameră, mă doare capul, vreau sa văd un meci, şi ah, vezi că am uitat să plătesc facturile, te duci dragă tu mâine, da?”. Ooooo, Patrocle....MARŞ, mă!

Şi, mici rugăminţi: fără şosete murdare la capul patului, fără pastă de dinţi pe chiuvetă, fără „aa, e ziua ta azi?”, fără numele fostei, fără „plăteşti tu? Nu am cash”, „Nu mai pot azi, am fost reţinut”, echipamente de fotbal puţitoare aruncate printre hainele curate, râgâit melodios după bere, fără „iar ţi-ai cumpărat haine? E cazul să încetezi!” sau „sunt confuz, nu ştiu ce simt pentru tine”.

Dragă bărbaţi, maturizarea îngeraşi! Viaţa e greu şi voi ne-o faceţi şi mai greu.

Cu drag,

d.

Despre ele. Dragele mele.

Nu cred în prietenie.

Cred într-un om care mă acceptă aşa cum sunt, care m-a ţinut în braţe când am fost tristă şi care plânge pentru că ne-am certat. Înseamnă că-i pasă. Şi omul asta e o fată. Şi e blondă, frumoasă, şi a naibii. Şi o iubesc.

Cred într-o persoană pe care nu am suportat-o cândva. De care mi-a fost frică şi care m-a terorizat o perioadă. Şi pe care mi-a adus-o Dumnezeu sub altă formă, mulţi ani mai târziu. E o fată pe care mă bazez azi. Şi care ştie că îmi place să mănânc ciorbă cu brânză telemea, iar aseară mi-a făcut un cadou: şosete cu Hello Kitty. E dark& twisty, frumoasă, şi a naibii. Şi o iubesc.

Cred într-o femeie-copil. Pare atât de puternică, dar e fragilă. Pare matură, dar e mică. Pare scumpă şi dulce ca o prăjitură – şi chiar e. Într-o zi, când eram tristă, m-a făcut să zâmbesc cu un tricou personalizat cu Hello Kitty. Şi o iubesc.

Cred într-un om de 49 de kile, dar cu un suflet de 2 tone. E talentată, e generoasă, e dedicată şi e mamă. Şi face totul cu mânuţele alea mici: cu ele alină fruntea cu febră a copilului, mângâie părul surorii, machiază şi mă ţine pe mine de mână când mă dezechilibrez. Şi o iubesc.

Cred într-o moleculă, în jumătatea mea de H2O, în singura persoană lângă care nu fac nici cel mai mic efort să fiu altfel decât sunt. E omul meu, my person. Şi ne despart ani, şi mări, şi ţări, dar asta e frumuseţea noastră. Şi o iubesc pentru că e ea.

Şi există undeva un om pe care îl iubesc cu toată fiinţa mea şi în care cred necondiţionat.

E un copil care miroase a lapte, cu degeţele mici şi strungăreaţă, o fetiţă deşteaptă şi incredibil de frumoasă, care nu voia să stea la grădiniţă. Şi căreia nu-i dădeam cariocile mele MyBoss pentru că apăsa prea tare şi-mi băga vârful înăuntru şi trebuia apoi să-l scot cu boldul. Un copil care mă zgâria aşa tare de plângeam 2 zile, prietena mea cu care îmi faceam cazemată sub masă, persoana pe care nu voiam să o iau afară pe motiv că e „prea mică, nu ştie ea jocurile”.

E copilul care visa să se facă „domnişoară cu tocuri” şi să aibă o „fermă de căţei”. Cea căreia i-am tăiat casetele cu Andre şi îmi pare rău şi acum, i-am citit jurnalul ascuns sub covor şi iar îmi pare rău.

E copilul care s-a făcut mare şi totuşi, pentru mine, încă miroase a lapte dulce. E acum fata care îmi dă sfaturi, îmi alină serile grele şi mă asigură că o să fie bine, aliatul meu, confidenta mea, sprijinul meu, mândria mea. E sora mea.

Aşadar, nu cred în prietenie. Cred în dragoste.

Cu drag,

d.

In life, it's all about choices. :)

Ai oglindă în casă? D-aia mare, să te vezi plan întreg? Sigur ai. Stai 5 minute în faţa oglinzii şi uită-te atent la tine. Eşti o sumă. Suma alegerilor tale.

Păr lung sau scurt, blond, brunet sau very sofisticat vopsit, sprâncene arcuite sau pensate subtil, tatuaj sau piercing, rocker sau manelist, cu fond de ten sau fără, cu zâmbet larg sau ochii trişti.

Lapte Zuzu roşu sau albastru? Îi dau papucii sau mai stau aşa, de frica singurătăţii? Mă trezesc azi la 8 şi mă duc la muncă sau îmi iau concediu o zi şi stau toată ziua în pat şi lenevesc? O sun să-i spun că mi-e dor de ea şi am fost un bou sau rămân mândru şi orgolios? Trec azi pe la mama să o iau în braţe şi să-i spun că o iubesc sau mai aştept până vinerea viitoare? Omletă sau ou fiert? Îl înşel în continuare sau mă potolesc? Cad în depresie sau mă duc la biserică şi mă adun? Trimit sms-ul asta sau nu? Merg să-mi susţin restanţa sau îmi tremură curu şi zic pas? Îmi dau demisia sau mai stau şi mi-e silă de munca mea? O cer de nevastă sau mi-e frică? Dau 4 milioane pe pantofii aştia şi fac foamea până la salariu sau plec mai repede din magazin? Divorţez sau nu? Tac sau vorbesc? Iert sau judec? Şi tot aşa...

Eşti ceea ce eşti în secunda asta datorită alegerilor pe care le-ai făcut în viaţă. Alegeri responsabile, mature, asumate, calculate şi drepte, alteori copilăreşti, impulsive, nebuneşti, greşite, idioate, fără cap. Dar toate sunt ale tale. Şi în momentul în care vei învăţa să le accepţi, o să te iubeşti. Şi nu o să ai regrete.

Am fost de multe ori la răscruce de drumuri, şi nu mă refer la dilema „Ce să comand: vită în sos de piper verde sau paste carbonara. Hmmm”.Nu, chestii mult mai profunde, mai intense, mai dureroase sau mai fericite. Mereu m-am sfătuit cu ai mei şi am cerut inspiraţie divină. Însă întotdeauna am ales singură. Uneori am câştigat, alteori am pierdut, uneori mi-am dat cu pumnii-n cap şi m-am întrebat cât de proastă pot să fiu. (răspunsul: mega proastă!). Dar apoi mi-am asumat ceea ce am făcut şi am zis „ok, ce am învăţat din asta? Bun, să mergem mai departe....”

Aşadar, nu-ţi fie teamă să alegi. Să trăieşti în incertitudine e nasol. Să nu ai păreri e nasol. Să nu ai atitudine şi personalitate e grav. Asumă-ţi ceea ce faci. Fii curajoasă şi spune-i „Iubitul meu, dacă continui să fii o legumă obosită şi să preferi TV-ul în locul meu, oricât te-aş iubi, te părăsesc, mami” sau dă-ţi demisia şi pune bazele afacerii pe care o visezi, chiar dacă pare utopic şi irealizabil. Sau du-te la mare iarna, sau invit-o în oraş chiar dacă pare inabordabilă, sau îmbracă-te în pijamale şi du-te la muncă aşa sau închide-ţi telefonul, comandă 10 prăjituri şi uită-te toată ziua la film. Spune-i că-l iubeşti chiar dacă nu-i al tău, desparte-te, bea lapte cu 3% grăsime, mănâncă la 2 dimineaţa!!! Alege să trăieşti, să simţi, să te cunoşti, să respiri, să vibrezi, să plângi în hohote şi să te ridici, să iubeşti înălţător şi să doară.

Alege cu cap sau alege ca un prost. Dar alege!

Cu drag,

d.

Ţie ţi-e frică de singurătate?

E târziu şi sunt obosită. Dar eu sunt o ciudată: obosesc scriind şi mă relaxez făcând acelaşi lucru. Mda.

Omului îi e frică pe lume de multe lucruri...de câini, de criză, de şef, de întuneric, de boală, de furtună, de moarte, de provocări, de nou, de schimbări, de durere de măsele...dar cel mai tare omului îi e frică de singurătate.

De frică singurătăţii, facem cele mai mari porcării. Ne minţim, ne închiriem prieteni, ne stabilim într-o zonă de confort, nu riscăm, nu comentăm, nu luăm atitudine. Ba chiar iubim. (cred că iubirea e o tâmpenie leşinător de dulce şi înfiorător de amară, în acelaşi timp).

Cum adică iubim de frica singurătăţii? Iete-aşa! De câte ori am auzit replica: „Mă disperă, are nişte faze de rahat care nu îmi convin, dar nu-i dau papucii, mai bine cu el decât singură!”. Ei, nu zău!? Sau: „M-a înşelat. Am prins-o cu unu. Nu mă despart că locuim de 2 ani împreună, ea ştie rostul casei, îmi calcă seara cămaşa şi nu suport să fiu singur”. Prietene, dacă gândeşti aşa, fără supărare, o meriţi!

Nu mă dau rotundă, că nu am inventat eu apa caldă. Şi mie mi-e frică de multe. Şi de singurătate. Dar cel mai tare mi-e frică de mine şi de Dumnezeu.

Dar există o vorbă: „până nu îţi înfrunţi fricile, nu scapi de ele”. Iar în ultima vreme, am dat nas în nas cu...mine.

„Salut, sunt Diana. Adică tu. Adică eu. M-ai evitat cam multă vreme, ai fost ocupată cu alte persoane pe care le-ai considerat foarte importante. Te-au dezamăgit, nu-i aşa? Mda. De parcă nu te aşteptai! Auzi, acum te-ai pricopsit cu mine pe cap, adică cu tine, da, vezi că nu eşti nebună, doar că...e cazul să te opreşti puţin din goana asta. Ocupă-te de tine. Fă-ţi timp pentru tine. Iubeşte-te. Respectă-te. Dă-ţi voie să plângi şi învaţă-te să râzi. Bucură-te. Zâmbeşte. Iartă-te.”

After all, singurătatea nu e chiar atât de groaznică. E doar o oglindă. Eşti tu cu tine, îţi auzi respiraţia, înveţi să îţi pui bec în bucătărie, să desfaci conserva de ton, să desfunzi cada, să te duci la coafor, să faci shopping online la 3 dimineaţa.

Şi fiecare zi e o victorie. Şi e doar a ta! Cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cu drag,

d.