Prieten. Oare?

„Prietenul” e un fel de „Moş Crăciun”: e fain să crezi în el, dar...nu există.

Eu am crescut la bunici, la Slănic, şi cred cu tărie că cele mai sincere relaţii de prietenie le-am avut în copilărie. Se rezumau la împărţirea feliei de pâine cu magiun, la repararea bicicletei Pegas şi construirea celei mai tari cazemate într-un nuc bătrân.

Când aveam vreo 5 ani, aveam un prieten straşic. Îl chema Oana. Nu, n-am scris greşit, e vorba de un baieţel pe care mama lui îl striga Ionuţ când îl chema la masă, dar eu îi ziceam Oana, mi se părea mai fain.

Cu el făceam plăcinţele din nisip decorate cu pietricele, ciorbă cu apă de baltă şi praf de cărămidă, dulceaţă din petale de trandafir şi iarbă. Asta era reţeta! Tot cu el mâncam mere mici şi dulci în mai, adunate de pe jos, făceam baie în gârlă şi apoi ne pescuiam papucii gumaţi ori furam zmeură prin gard de la nea Romică.

Ne revedeam vară de vară şi hoinăream împreună 3 luni pe an, cât ţinea vacanţa mare. El mi-a împletit prima coroniţă din păpădii, mi-a pansat julitura din genunchi cu frunze când am căzut la „Prinselea” şi tot el mi-a spus „Eşti cel mai bun prieten al meu!”. Noi nu eram Diana-fată şi Ionuţ-băiat, eram doi copii care descopereau lumea. Şi eram prieteni.

M-am făcut mare şi „m-am umplut” de prieteni. Am urlat în gura mare că ei sunt cei mai buni din lume, apoi am şoptit suspinând „M-aţi dezamăgit”.

Pentru că atunci când eşti adult, îţi alegi prieteni adulţi. Iar aştia-s oameni, adică imperfecţi. Te bârfesc, te invidiază, te judecă, te părăsesc, te uită.

Ne minţim frumos că avem o mie de prieteni, dar ia spune-mi: câţi dintre ei ar veni în miez de noapte să stea cu tine că ţi-e rău sau câţi te-ar primi în casa lor dacă nu ai avea unde să stai?

Astăzi, eu nu am 459 de prieteni aşa cum scrie pe Facebook. Am doar 3. Şi pe mine.

Cu drag,

d.

Femeia. Care-i şmecheria cu ea?

Bărbaţii îşi doresc să înţeleagă femeia. Mereu şi-au dorit asta. Eu le zic să se lase păgubaşi, nu ne înţelegem noi singure, ce pretenţii să mai aibă ei.

Fac parte din această specie şi mi-e greu să pricep ce e în mintea mea. Sau a ta, femeie!

- De ce o tipă la 30 de ani, frumoasă, deşteaptă, cu o carieră strălucită atârnă după un bărbat mediocru, cu urechi clăpăuge şi burtă, care nici măcar nu scrie corect?

- De ce un bărbat bun, la locul lui, care citeşte în pauza de masă din Baranga şi adoră florile devine plictisitor pentru femeie, pe când gagiul căruia îi scapără ochii după orice pereche de craci e taaare interesant?

- De ce femeia, după o perioadă X de locuit cu iubitul, spune că „Nu pot să adorm dacă nu e acasă”?

- De ce ORICE femeie, chiar şi aia care se dă ingenuă, e rea, parşivă şi a naibii? Oare „calităţile” astea fac parte din versiunea standard?

- De ce femeia simte mereu nevoia de control şi vrea mereu să aibă ultimul cuvânt?

- De ce femeia nu-i suportă fosta iubită însă îi ştie pe de rost contul de Facebook, inclusiv ce scor are la Farmville?

- Cum poate o femeie să legene copilul, să amestece în supa cremă, să calce două cămăşi, iar când el intră pe uşă să-i spună: „Hai la masă iubitule, trebuie să fii tare obosit!”

- De ce o femeie continuă să îl divinizeze pe el, chiar dacă aude zilnic „Nu te iubesc mă, ce nu înţelegi?”

- De ce o femeie se satură de prea mult bine într-o relaţie şi atunci începe să compună scenarii, care o să-i dăuneze mai târziu?

- De ce o femeie care vrea să cucerească un bărbat e machiată de la 6 dimineaţa, iar când îl are umblă cu nădragi cu Tweety iar rimelul e amintire?

- De ce o femeie rezistă mai mult la durere decât un bărbat?

- De ce femeile nu recunosc că înşală emoţional şi-şi dau sms-uri din baie cu tipi interesanţi?

- Cum poate o femeie care-i mamă să se trezească în toiul nopţii, aparent fără motiv, pentru că simte că puiul e bolnav? Şi aşa să fie.

Şi multe alte „de ce-uri”. Ştii tu să-mi răspunzi măcar la unul? Poate ar fi fost mai bine să venim pe lume cu instrucţiuni de utilizare. Cu desene!

Cu drag,

d.

Tu când ai judecat pe cineva ultima oară?

Azi n-am chef să scriu lucruri haioase, drăguţe, simpatice, drăgălaşe. Nici măcar ironice. Azi n-am chef să scriu despre idiotul de la metrou care se scobea în nas fără jenă, despre faptul că m-am îmbrăcat azi super-gros şi am înnebunit de cald la redacţie şi nici că ieri a picat balconul de la 3. „S-a dezlipit placa de ciment. Bine că n-a fost nimeni în grădină” a zis Tanţa liniştită. Zici că a căzut o vedere „Costineşti ‘82”, nu ditamai meteoritu’.

Auzi, tu când ai judecat un om ultima oară? Săptămâna trecută, acum două zile, azi dimineaţa, acum 2 ore? Când te-ai trezit gândind că omul din faţa ta e „fiţos”, „mândru”, „analfabet”, „prost de piuie”, „urât ca trompeta”, "şuncos" „clăpăug”, „retardat”, „idiot”, „parvenit”, „chiomb”, „chalapa”, „fripturist”, „naşpet”, „hodorog”, „curvă”, „sărăcie”, „bogătaş handicapat”, "grasă" „bârnăist”, „colorat”, „boschetar”? Şi hai, recunoaşte în sinea ta că ai făcut-o. Oricum nu te ştie nimeni.

Am judecat şi eu, şi la rândul meu am fost judecată. Şi e rău. Tu îţi dai seama că fiecare om plânge, că toţi ascundem în spatele imaginii cotidiene câte-o dramă? Unii au părinţi bolnavi, alţii nu se ajung cu banii, pe EA n-o iubeşte EL, pe EL l-a părăsit iubirea vieţii. Băiatul de acolo a aflat că nu mai ia bursă la anul şi nu are bani să rămână în şcoală, fata asta merge lună de lună la dializă, chiar dacă zâmbeşte mereu. El şi-a piedut casa şi acum nu are unde să stea, ea mănâncă bătaie cu porţia de un tată alcoolic, celălalt are mama bolnavă de cancer şi după ce se dă jos de la volanul unui Q7, adoarme pe paturile de la Fundeni lângă ea.

Ce ştim noi ce ascund râsetele gălăgioase, hainele de firmă, ce ştim noi ce dramă e în spatele ochelarilor Ray Ban? Cu toţii suferim, avem probleme, nefericiri şi drame personale, chiar dacă mergem la serviciu cu metroul sau cu X6.

Şi am zis STOP. Nu te judec, pentru că ştiu un lucru: şi tu plângi.

Cu drag,

d

Moldovencele. „Talentoasele” neamului.

Disclaimer. Nu vreau să fiu răutăcioasă, îmi dau şi eu cu părerea.

Moldovencele sunt o specie aparte, iar regnul lor se împarte în două: moldovencele genuine, alea de peste Prut, şi metisele autohtone, din Moldova noastră dragă.

Moldoveanca e femeie - ca mine, ca tine, ca Geta de la 4, însă cu ceva în plus. Tupeu. Şi vorbesc de un tupeu d-ala care atinge deseori linia fină a nesimţirii. Dar d-aia reuşesc ele. Ce reuşesc? Hai să vedem!

- Să ajungă departe, să-şi facă o carieră strălucită, asta în timp ce tu o arzi aiurea şi visezi cai verzi pe pereţi. Cum ajung departe? Fiecare cu ce parte a corpului o ţine mai straşnic. Ambele zone anatomice încep cu „C”. Hai ghici!

- Să îţi sufle bărbatul de sub nas pentru că tu eşti prea ocupată cu job-ul şi uiţi să te mai machiezi, să te parfumezi, ca să nu zic că ai 40 de kile pe-un crac, iar ele arată de înţepeneşti (astea sunt nişte cochete, mai ales basarabencele, şi le place viaţaaaaaaa)

- Să conducă tiruri, să escaladeze munţi, să facă bani gârlă, să apară la TV, să cucerească Hollywood-ul sau Pipera, fiecare după aspiraţii

- ETC

Personal, cunosc moldovence şi d-alea, şi d-alea.

Astea de la Chişinău sunt date-n mamele lor. Se pricep la toate. Şi dacă nu se pricep, se bagă. Fac mâncare bună, cântă, dansează, tund, machiază, şofează, colorează, croşetează şi fac sex de calitate, d-ala ca-n filme. Cel puţin aşa li s-a dus vorba. Mama voastră de zeiţe tupeiste, cum v-a înzestrat Natura cu toate calităţile! Păcat doar că sunteţi proaste de gură şi aveţi un accent nasol, dar deh, n-oţi vrea să fiţi perfecte!

Şi mai sunt astea hibride, de la noi. Cu excepţiile care confirmă regula (super femei!), marea majoritate sunt mai rele ca buba neagră.

Sunt parşive: dacă o moldo spune: „Vai, ce frumoasă eşti, ce bine îţi stă blondă” în traducere înseamnă ceva de genul „Eşti o strâmbă nasoală, ce o fi văzut bunăciunea aia de barbac-tu la tine?”, bârfesc mult, mereu au interese ascunse, iar bunul simţ e o trăsătură de caracter străină lor.

Acum, draga mea, dacă eşti moldoveancă, respect! Te pupă mama. De la distanţă.

Cu drag,

d.

PS. Orice asemănare cu realitatea şi persoane ce ma cunosc este pur întâmplătoare. Silvico, şi faşi păpuşă? hahaha

Despre mine. Hello Kitty şi gem de caise.

Dacă tot dai click, vii la mine „acasă” şi-mi citeşti posturile ce mustesc de frustrări personale, am zis să-mi fac şi o succintă radiografie, asta ca să mă cunoşti mai bine.

Diana, 24, fashion&beauty editor

- Nu calc şi nu mă pieptăn. Nu-mi place.

- M-am dus la serviciu în pijamale.

- Am o obsesie nevinovată şi aia e Hello Kitty. E un fel de drog. Am cercei, brăţări, rochiţe, tricouri, chiloţi, şosete, acadele, ciocolată, ceas, gentuţă şi clame, toate imprimate cu făţuca haioasă a pisicuţei. Ba chiar mi-am pus-o şi pe unghii. De fapt Sînziana s-a ocupat de asta.

- Am plâns şi-am râs în acelaşi timp, de fericire. La Disneyland.

- Sunt gurmandă şi trăiesc ca să mănânc.

- Michael Buble e favoritul meu. Simt că el cântă acolo pentru mine. Aşa om simţi toate. Tocmai asta e magia.

- Urăsc ţiganii. Dacă asta înseamnă că sunt rasistă, so be it!

- Am rămas prietenă bună cu fostul meu iubit. Se poate.

- Ador mâncarea arăbească, prăjitura cu brânză dulce, fructele de mare şi gemul de caise.

- Sunt ipohondră.

- Am o manie cu parfumurile. Cu cât mai multe şi mai aromate, cu atât mai bine. Să fie duuuuuulci!

- N-am suportat niciodată matematica, dar în liceu am avut parte de ea să-mi iasă pe nas. Făceam integrale şi derivate şi plângeam. Acum sunt doar o amintire naşpa. Uneori mai am coşmaruri că dau test la mate.

-Cândva mi-au cumpărat pantofi din banii de chirie. TOŢI banii de chirie.

- Ador viteza şi raliurile. Visul meu e să-i fiu copilot lui Loeb.

- Am alergie la usturoi.

- M-am simţit ciudat în ziua în care am aflat că băiatul pe care l-am iubit în adolescenţă, prima iubire adică, se însoară.

- Oamenii mă consideră nesuferită la prima vedere. De la a 5-a întâlnire în colo zic că-s adorabilă :)))))

-Iubesc la nebunie câinii, dar pe aştia maidanezi i-aş eutanasia. Sorry.

- Am o prietenă bună, pe care o ador. Are puţin peste 50 de ani.

- Tot ce mi-am dorit cu ardoare, s-a împlinit. Şi nu exagerez. Păcat că nu-mi doresc aşa tare să câştig la Loto! Haha!

-Dacă a fost femeie în viaţa mea pe care să n-o sufăr, Dumnezeu mi-a adus-o în cale. Cu una am devenit prietenă, despre celelalte am realizat că-s chiar faine.

- Când eram mică, la grădiniţă, am luat păduchi şi mama m-a tuns pe chelie. Traumatizant moment.

- Sora mea e de 1000 de ori mai deşteaptă şi mai frumoasă decât mine.

- Cred în minuni. Le-am trăit pe pielea mea.

- Am şi acum păpuşa Barbie pe care am primit-o de la mama când aveam 10 ani. Are părul tuns anapoda, pix pe faţă, dar e a mea şi o iubesc. O ţin în bibliotecă.

- Mi-e dor de Ana şi abia aştept să ajung la ea.

- Mămica şi tăticul meu sunt cei mai buni din „toate lumile”.

- Iubesc. Am curaj. Şi mă tem.

Cu drag,

d.

Păr pe mâini sau epilat? Aceasta e întrebarea!

Dacă aş cunoaşte-o pe aia care a inventat epilatul, aş strânge-o de gât. Acum nu vă gândiţi că umblu cu blana pe mine, nici pe departe, însă toată această procedură la care femeile se supun de bunăvoie mi se pare o corvoadă super-dureroasă.

Epilat axilă, epilat pe picioare, epilat inghinal, epilat mustaţa, epilat pe mâini. Dacă primele 3 sunt obligatorii şi de bun simţ pentru fiecare urmaşă a Evei în parte (sau cel puţin ar trebui!), ultimele două sunt facultative, „dar nu prea”, vorba unuia celebru de pe Youtube.

Dacă eşti blondă şi vorbim de „pufuleţ galben”- cu ceva indulgenţă poţi să nu bifezi epilat mustaţă şi pe mâini, chiar dacă, în lumina soarelui, tot se vede soro!

Scriu postul asta inspirată fiind de masculii din viaţa mea, de la prieteni buni la iubit. „Băi tată, pot să trec peste faptul că are oja sărită, tâţele cât prunele sau e crăcănată, dar dacă văd că are junglă pe mâini, mai ales d-aia neagră, nu-mi mai trebuie. Poate să fie model în rest”, mi se confesa cândva Bogdan.

Şi ca el, mulţi alţii. Zilele trecute eram la cumpărături şi iubitul meu îmi face semn să mă uit în spate. Delicat ca o felină, cu tact feminin, îmi arunc o privire: o domnişoară brunetă, îmbrăcată bine, super sexy, cu un ceas branduit pe mâna cu stufăriş negru ca noaptea. FAIL!

E inestetic, e nasol, e naşpa, e câh, e cum vreţi voi. Bine că mi-a deschis ochii cineva acum 5 ani că şi eu făceam parte din clica fetelor care ziceau „Ce-ai mă că nu se vede, e blonduţ”, asta în timp ce mi-l aranjam frumuşel!

Acum fiecare face ce vrea şi se epilează unde pofteşte. Tot ceea vreau să subliniez este că foarte mulţi bărbaţi nici nu observă că ai cearcăne sau sutien cu push up, dar că ai tundră pe mâini DA! De mustaţă nici nu mai zic!

Şi uite aşa am ajuns să am eu fantezii masochiste: îmi închipui că iau un bărbat şi-l duc la salon sa-l epileze integral. Cu ceară, cu penseta, epilatorul, aţa, laserul şi lama. Toate în acelaşi timp.

Cu drag,

d

PS. „Nu v-am sedus şi abandonat” cum mi-a zis Mirela, doar ca am fost foarte ocupată în ultimul timp. Plus că a fost Paştele şi mi-am acordat o mică vacanţă. Pentru că aici pot! Hihi!