marți, 31 ianuarie 2012

Girls, FIGHT!




Pe sistemul „vă rog frumos să vă-mpuşcaţi, insist!”, declar război bărbaţilor de pretutindeni. Doritoarele ce vor să se alăture mişcării sunt rugate să mă contacteze.

Îi iubim, îi adorăm, îi răsfăţăm. Ne apucăm de gătit pentru ei, ne epilăm pe mâini şi ne facem mustaţa, ne alegem lenjerie intimă scumpă şi incomodă, nu dormim decât două ore pe noapte pentru ei şi apoi rupem tubul de anticearcăn, ne prefacem interesate de fotbal şi pariuri, ne tocăm banii prin saloane şi le cumpărăm de ziua lor cele mai frumoase cadouri.

Ca să ce?

Iubito, azi ies cu băieţii, mergem într-un bar cu fum mult, n-are sens să vii. (în cazul fericit în care îţi spune ce face!)

Hai nu mai plânge atât, eşti prea sensibilă! (Să-ţi amintesc când ai lăcrimat suav doar pentru că Barca a luat cupa?)

Am adormit, d-aia nu ţi-am mai răspuns la sms. Era ceva important? (aaa, nu, deloc, tocmai ce-ţi spuneam că mi-e dor de tine, că am avut ceva probleme cu maşina, că mi s-a rupt azi tocul înainte de şedinţă şi că aş vrea să fii lângă mine acum. Mă-ta, mă!)

Iar te uiţi la seriale, nu te-ai săturat? Şi iaaar ţi-ai luat pantofi, hai că deja exagerezi! (Băi praz umblător, când tu te joci ca autistu’ strategie până la 5 dimineaţa şi când o arzi nopţi întregi cu tovarăşii la poker, se pune??? )

Îmi pare rău, azi nu pot să ajung, nu ne vedem. Sunt obosit. (Seriooooos? Hai nu, pe bune! Dar eu când am gătit creveţi cu sos de stridii după reţeta lui Jamie până la 3, doar pentru că te-am auzit că ţi-e poftă, iar a două zi m-am trezit la 7, nu eram obosită? Ratonule!)

Ajung la 7. Te sun. (E 9 fără 10, sunt aranjată ca o un model Victoria’s Secret de la 6, deja mă dor piciorele de la mers pe tocuri prin casă, mi s-a făcut foame şi nu vrei să ştii de câte ori am strigat catalogul neamurilor tale!)

Hai nu te mai văita atât, e o simplă răceală! (şi tu vomiţi, nu ai voce, te zguduie o febră ilegală şi delirezi. Îţi mai aminteşti mă prăpăditule când îţi curgeau ochii şi te ustura în gât şi m-ai rugat să te ţin de mână că tu sigur o să te prăpădeşti de atâta durere şi chin?)

Pentru ce e asta? Merci. Aaa, e aniversarea noastră? Scuză-mă, am fost aşa de prins. (Prins ca laptele bătut??? Idiotule!)

E doar o simplă colegă, ieşim ziua la cafea, stai liniştită, n-am nicio treabă. (Atunci mă laşi să-ţi trântesc telefonul de asfalt dacă îţi mai dă sms la 3 dimineaţa? Sau stabiliţi ce tip de cafea consumaţi a doua zi?)

Weekendul viitor avem teambuilding la mare. Ce porcărie, n-am chef deloc. (Sâmbătă noaptea, suni de noapte bună:  „Ce zici iubito, n-aud, e plictiseală mare, suntem într-un club cu muzică de căcat, e naşpa rău” . Pe fundal: „lasă bă telefonul ală ce eşti papagal, hai la băute şi trimite-o pe blonda aia la mine, îţi ajunge!” SAY WHAAAA?)

Veta, fosta mea, făcea o mâncare delicioasă şi avea aşa un stil de-a găti...(Da mă, şi Gigel, ex-ul, avea un maaaare stil, dar n-are rost să-ţi detaliez că nu vreau să te fac să plângi!)

Şi cred că aş putea să scriu până mâine, ba chiar săptămâna viitoare. Dar vă provoc să completaţi şi voi lista cu chestii care vă disperă. Poate aşa o să vă treacă nervii. Pentru că da, femeile sunt nişte crizate. Dar vina e exclusiv a lor.

Cu drag,

d.

9 comentarii:

  1. genial...e tot ce pot sa spun...genial....

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte simpatic "articolul" desi nu ne incadram toti in aceeasi oala. Fiind un soi de misogin la randul meu, ti-as putea raspunde cu ... daca spui ca toti sunt la fel inseamna ca i-ai si incercat dar nu o fac. Stiu ca ai dreptate si ca fiecare din randurile de mai sus se aplica la unul sau la altul ... doar ca nu la toti ... ca si la voi :)
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dear Anonim, te las sa fii misogin, nici eu nu am fost cea mai simpatica cu voi :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Si de ce nu-i spui lucrurile astea si lui/lor??????????

    RăspundețiȘtergere
  5. Dragul meu Anonim, noi va spunem lucrurile astea de vreo 100 de ori pe zi, in fiecare zi, dar voi nu auziti decat ceea ce vreti voi. Si cand va piereti rabdarea deranjati de "bazaiala" noastra, ne ziceti ca suntem isterice si nebune si va aruncati in bratele vreunei pitipoance de meserie care dintr-un motiv sau altul va gadila orgoliul, ca mai apoi sa exclamati extaziati despre ea: "vaai ce femeie". Dupa ce euforia va trece, sa nu va plangeti de peisaj. Pe noi ne-ati luat "for granted"

    RăspundețiȘtergere
  6. I so love you right now!!! Da da da asa e..... Respect pt femei! Madalina,Cj.

    RăspundețiȘtergere
  7. Exagerare maxima! Nu cumva ati vrea un barbat care sa va citeasca gandurile si sa fie si catelul vostru de companie? Si culmea, nici macar prietena ta cea mai buna nu o poate face? De ce? Ca toti suntem diferiti, avem asteptari diferite si degeaba pui in paranteza tot ce iti trece prin cap si astepti ca "cineva" sa nu o mai faca...daca pe gura nu iti iese nimic in fata persoanei respective. Se aduna frustrari si la urmatoarea cearta...saracul nu va sti ce uragan l-a trasnit..si o sa te si faca nebuna.

    Vrei comportament nenatural? Ia frumos un bichon dragut si dreseaza-l dupa bunul plac: sa-ti aduca flori, sa vina sa-ti care gunoiul, sa te tina cand te isterizezi ca ti-ai rupt tocul...etc.

    Unde e independenta feminina mult ravnita? Gen: eu sunt independenta, fac ce vreau si nu am nevoie de ajutor dar vai de mama ta daca nu vii sa-mi cari valiza...?!

    P.S.: Contrar aparentelor, sunt femeie. O femeie care iese cu baietii lui si daca nu ajung (mi se pare putin penibil sa fiu eu singura si sa o fac pe psihologul)cel putin poze penibile cu fiecare tot primesc. O femeie care intelege cand un om e obosit si nu are chef sa-mi asculte mie hormonii de PMS. O femeie care intelege prietenia intre barbati si femei si accepta persoanele de sex feminin in preajma iubitului. O femeie care intelege ca barbatii sunt batuti in cap si ca nu isi vor aminti de ziua noastra decat daca le amintesti dinainte (fara istericale) si o femeie careia iubitul nu-i vine cu baliverne gen "ce nasol o sa fie in teambuilding" pentru ca stiu sa accept ca pe langa viata de cuplu...mai avem si o viata personala.

    P.S.2: Colegul care striga in fundal din teambuilding stie sigur ca te ataci si de asta o face :)))

    RăspundețiȘtergere
  8. Te sustin in totalitate! Si eu m-am hotarat sa le declar razboi!!! M-am saturat de scuzele lor penibile si ieftine!

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta