Iubesc. Iubeşti. Iubeşte!

Iubesc. Doi căţei, păpuşa Barbie pe care o am de la 8 ani, pantofii, pe mama, tata şi pe Lizi, cea mai minunată sora pe care mi-o puteam dori. Iubesc dimineţile de toamnă, toate rahaturile cu Hello Kitty, călătoriile, pe Ana, ceaiul de vanilie, muzica lui Buble şi parfumurile leşinător de dulci.

Îmi iubesc bunicii care nu mai sunt.

Iubesc nişte femei, nişte fete, nişte mame şi soţii. Îmi sunt dragi. Sunt persoane pe care nu le-am suportat cândva, şi acum îmi sunt dragi. Simpatic, nu?

Şi, paradoxal, îmi iubesc fostul iubit. Pentru că e o dramă să te desparţi, dar e o mizerie să faci circ din asta. Pentru că am un EX suficient de matur, de frumos şi deştept, încât să transforme o fostă poveste de dragoste într-o actuală relaţie de prietenie.

Îl iubesc pe Dumnezeu.

Şi, de ceva timp, învăţ să mă iubesc şi pe mine. Nu e uşor, nu am manual şi nici ghid. Dar e al naibii de bine!

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Iubirea asta e o ciudăţenie, e un caleidoscop cu un milion de faţete, poţi să iubeşti într-un miliard de feluri. Iubeşti cu patimă, iubeşti sălbatic, iubeşti raţional, iubeşti monoton, nebun, fără explicaţie, inocent, murdar, ilegal, mai presus de cuvinte, mai prejos de reguli.

Gândeşti ca un geniu, iubeşti ca un prost.

Îţi priveşti iubita, o iubeşti, dar în stomac ai fluturi. Şi nu pentru ea.

Îl iubeşti şi te iubeşte. Dar e tăcere la masă. Furculiţa loveşte sinistru farfuria cumpărată de la IKEA la promoţie. Sunteţi de 9 ani împreună, dar nu te-a cerut. Şi nici n-o va face. Dar nu te desparţi. Cine îţi mai schimbă uleiul la maşină, cine desfundă cada, cine te mai ţine în braţe înainte să adormi?

O placi, o respecţi, e bună la pat. Nu o iubeşti, dar ai să o ceri de nevastă. Pare o potenţială-mamă-bună pentru potenţialul-copil-băiat pe care ţi-l doreşti. O iubeai pe tipa cu care ai fost înainte, ce femeie! Dar era prea independentă, prea de carieră. Nu ar fi stat la cratiţă, iar ţie îţi place ciorba de păstai. Da,clar, asta e cea mai bună alegere.

Ce e în neregulă cu tine? Multe te invidiază pentru ce ai, dar tu te-ai plictisit. E bine, e perfect, e al naibii de perfect. Şi e la fel. Mereu e la fel. El e la fel, hainele sunt la fel, vacanţele la fel, sexul la fel. Şi vrei scântei, ba nu, vrei artificii în viaţa ta! Să bubuie, să lumineze, să-ţi transforme existenţa, să fie special. Dar oare se merită?

Lumea spune „NU”. Tu spui „DA” din fiecare por, din fiecare celulă, cu fiecare respiraţie. Sfidezi părerile altora, îţi droghezi conştiinţa, şi îţi potoleşti setea cu el. Şi el nu-i al tău, şi tu ştii asta, dar îl laşi să te mintă. Ceea ce simţi...guvernează totul.

Ai lângă tine un bărbat care te iubea enorm cândva, dar care acum e un idiot. Şi tu eşti frumoasă, şi sexy, şi tânără, şi băieţi de liceu fluieră după tine. Iar boul tău de soţ nu te mai vede. Te-oi fi stropit din greşeală cu Invizibil Gel? Dar nu faci nimic. De ce? Pentru că nu te iubeşte el, dar nici tu nu dai o prună uscată pe tine.

Te adoră, îl adori, comunicaţi, nu vă plictisiţi, sunteţi jumătăţile perfecte. De 10 ani împreună, anul trecut nunta, urmează un bebe. Nu aveţi mulţi bani, dar aveţi mult suflet. Vă cunosc băi, pe amândoi, şi vă iubesc şi vă respect şi sunteţi super-norocoşi. Datorită unora ca voi mai cred eu în basme cu iubiri nemuritoare!

Te be continued...

Cu drag,

D.

Smart shopping pentru fete deştepte

Asta e bine la blogul personal. Am chef, scriu. N-am, nu scriu. Şi în ultima vreme nu am avut.

Azi mă gândisem să postez cu totul şi cu totul altceva, o chestie profundă şi lacrimogenă, dar m-am răzgândit. Azi te învăţ cum să faci smart shopping.

De câte ori nu ţi s-a întâmplat să mergi pe stradă, să te uiţi la televizor şi să zici: „Mamă, ce mişto e îmbrăcată gagica asta, se vede că are bani!”? Probabil de multe ori. Guess what? Nu mă impresionează deloc femeile cu super-mulţi bani care îşi cumpără ţinute super-scumpe, merg în magazin, le sfătuieşte cineva, dau cu cardul şi lasă 3000 de coco fără să le înţepe inima. Eu le admir şi-mi vine să le pup pe fetele care improvizează, care arată spectaculos, impecabil, într-o ţinută melanj. Recunoşti pantofii de la Jimmy Choo, sunt fabuloşi, bluza e superbă - dar nu cunoşti modelul! Păi nu-l cunoşti, că bluza e din piaţă! (ţi s-a oprit inima, fashionisto?)

Asta înseamnă să ai stil şi bun gust. Să ai obrăznicia şi îndrăzneala estetică să asociezi nişte pantaloni Zara cu o bluză de la second hand, cu un clutch Chloe şi pantofi de 100 de ron, cumpăraţi de la un magazin no name.

Şi dacă ţi s-a făcut rău când ai citit „haine de la second hand”, na, mai scriu o dată, mai mare - SECOND HAND! Unele le zic pompos „magazine vintage”, dar tot rahatul ala e. Şi de aici se înţolesc vedete, stiliste, persoane publice, iar tu le vezi cu YSL şi te întrebi de unde au. Eh, mister elucidat. De la SH!

Aşadar, nu-i nicio ruşine să îţi cumperi haine purtate. Dacă ai un pic de noroc, o să găseşti acolo piese fantastice, unicat, scumpe, de designer, iar plăcerea aş compara-o cu un ou Kinder. Poate ai surpriza să dai peste o rochie vintage Valentino! (bine, e musai să alegi un SH de calitate, nu o gheretă unde pute a naftalină şi pipi!).

Punctul 2. Nu-ţi permiţi să faci shopping nici măcar la middle brands? Nu-i nimic. Te poţi îmbrăca superb, de la Atmosphere, River Island, TOPSHOP, George sau chiar H&M (de altfel super firme) la preţuri mici. Unde, cum?

La magazinele alea care au în vitrină „orice de la 13 ron”. Fii atentă: în proporţie de 80% găseşti acolo chinezării infecte, însăăă...printre ele, cu etichetele tăiate, o să găseşti hăinuţe de calitate. Sunt produse care au mici defecte, reparabile de altfel, ori solduri. Le vei recunoaşte imediat după calitatea materialului, după croi şi, cum am zis mai sus, etichetele ciopârţite.

Punctul 3. Vânează magazinele micuţe, ascunse pe străduţe lăturalnice, buticurile mai puţin populare. O să te surprindă plăcut!

So, hai să facem nişte smart shopping! Eu mi-am luat azi nişte pantaloni evazaţi din mătase camel, de la Atmosphere. Am dat 30 de ron pe ei.

Cu drag,

d.

Mami, de unde vin lacrimile?

Eu plâng, tu plângi, el plânge, ea plânge, noi plângem. Oamenii plâng. De ce?

Eu plâng pentru că...dar nu, nu îţi spun, pentru că asta nu e un jurnal public şi poate nu am chef ca tu să citeşti. Eu ştiu şi de ce plâng ele. Şi el. Dar nici asta nu am să-ţi spun.

Cu toţii plângem dintr-un milion de motive: dor, suferinţă, griji, stres, nervi, neînţelegere, iubire neîmpărtăşită, singurătate, durere de măsea, pierderea cuiva drag, eşec, probleme financiare, despărţire, plângem de ciudă, de invidie, de nedreptate, de oboseală, de frică, de proşti.

Ţi se pune un nod în gât, respiraţia e sacadată şi broboane cristaline încep să ţi se prelingă tăcut pe obraz. Simţi o gheară în stomac care te strânge, inima bate puternic, pulsul creşte şi...te doare. E o durere surdă, sfâşietoare, care muşcă cu poftă din tine. Ai vrea să urli, să fugi, să închizi ochii şi să dispară, dar nu poţi. Te cuibăreşti ca un sugar în faldurile moi ale pernei şi gustul sărat al lacrimilor îţi aminteşte de mare. Şi plângi. Şi ai vrea să fii mic, să fii copil, să te ţină mami în braţe şi să fie bine. Exact ca la vaccin, când doamna rea în halat alb voia să te înţepe, şi o făcea, dar mama te mângâia pe frunte şi te alina, şi durerea trecea.

Dar eşti mare acum.

Tu, care citeşti acum, da, TU, ce te miri aşa, şi tu plângi. Şi pe tine te doare. Oricât de mândru sau mândră, de puternic, de bătrân, de bogat sau bogată, de şmecher sau afurisit ai fi, tot plângi. Pentru că în faţa lacrimilor, suntem egali.

Şi plângi. E bine să plângi. Shhhh....nu am să spun nimănui.

Cu drag,

d.

Bărbatule, nu te supăra, care-i treaba cu dumneata?

Dacă într-o postare precedentă încercam să definesc şi să desluşesc tainele femeii (am eşuat lamentabil), acum vreau să mă dau rotundă şi să disec bărbatul. Nu cu bisturiul, cu părerea.

- De ce bărbaţii nu plâng când se uită la „Titanic”?

-De ce tooooooţi masculii au un cult pentru preţioasele comori din izmene? Şi de ce se ciupesc de „dânsa” chiar şi în mijlocul unei şedinţe sau pe peron la metrou?

- Cum de un bărbat care află secretul celui mai bun prieten reuşeşte să îl ţină pentru el şi ani întregi, pe când femeia îşi trădează cea mai bună prietenă cu prima ocazie? (îşi pune status pe Facebook când ajunge acasă)

- El are 1.90 şi 85 de kile, iar ea un metru şi-un dop şi 45 de kile udă, şi tot ea îi zice: „Lasă că are mami grijă de tine”. De ce??

- De ce bărbaţi deştepţi, cu masterate la Viena, se cuplează cu femei frumoase, dar care spun că au „tranversat” pe roşu şi s-au spălat pe mânuţe la „ghiuvetă”?

-După ce te muţi cu el, descoperi că prinţul tău râgâie, are gaze matinale şi se scobeşte în nas în timp ce se uită la Ştirile din sport. Oh why??

-De ce bărbaţii conduc mai bine ca noi, sorooooo??? E un adevăr, oricât ar fi de dureros.

-De ce le e ruşine masculilor să admită că, uneori, DOAR UNEORI, plâng ca nişte pişăcioşi de clasa a II-a, cu bale şi muci? Şi plâng din cauza unei femei. Logic.

-De ce soţul are impresia că e datoria exclusiv a mamei să aibă grijă de copil? Băi Jenică- e şi al tău prietene! Şi asta mic vine la pachet cu plâns, mofturi, pampers, colici şi alte bunătaţi. Spor la treabă!

- De ce din gura unui bărbat de 30 de ani auzi: „stai aşa, să văd dacă îmi dau ai mei voie”. Say wha?

- Cum poate un bărbat să stea lângă o femeie cârpa, care îl divinizează şi îi taie fripturica soldăţei în restaurant, dar nu poate convieţui lângă o tipă cu personalitate?

- De ce bărbaţii au gene lungi, frumoase, cu volum şi curbate, iar noi ne câcâim cu rimel şi alte artificii de beauty? (întrebarea asta mă obsedează!!!)

- Însurătoarea are efecte adverse la bărbaţi. Le cade părul şi le creşte burta.

- De ce îţi aminteşti şi acum parfumul LUI???

- De ce un bărbat drăguţ, destept, manierat şi cu bani e ori însurat ori gay?

- De ce bărbaţii sunt privilegiaţi? Nu se epilează, nu au dureri menstruale şi nu nasc

- De ce Patrick Dempsey e al naibii de sexy?

Cu drag,

d.

Egali din naştere. Ce minciună!

Cine a zis că suntem „egali din naştere” a fost un ipocrit. Guess what? Nu, nu suntem. Unul vine pe lume într-o familie cu alţi 6 plozi acasă şi e doar un accident la beţie (nu ştiu de ce îi mai dau nume, ar putea să-l strige „Alocaţie 7”), altul e un copil dorit şi aşteptat, iar tati dă de băut 3 nopţi la Hilton partenerilor de afaceri, altul are o mamă de 17 ani care-l lasă în spital şi fuge la liceu, are teză la română şi copiuţele nu sunt gata.

Egali din naştere. Yeah, right.

La 7 ani îţi doreşti bicicletă, mami ţi-ar lua, dar n-are bani. Colegul tău de clasă are Iphone 4, iar fetiţa din prima bancă are vânătăi. O bate tac-su vitreg.

E sâmbătă. Ai 9 ani. Azi e o zi fericită: mama a cumpărat o roată de caşcaval şi salam de Sibiu, ca să aline zilele, prea multe, de margarină pe pâine. Colegul tău e la Viena, ia lecţii de călărie şi limbi stăine. Fetiţa cu ochi albaştri e la spital. Tatăl ei a fost foarte supărat în ultimul timp, tot pierde la ruletă.

Pe la 13 ani câştigi premiul I la olimpiada de matematică. Ai învăţat mult, ai tăi sunt mândri şi ţi-au promis că te duc un weekend la Neptun, la anu’. Să aibă timp să pună deoparte din nişte salarii mizerabile. Băiatul acela a fost prins fumând în curtea şcolii. N-a păţit nimic, directoarea merge la salonul mamei lui. Ba chiar se va duce în vacanţă la Londra cu guvernanta. Părinţii sunt prinşi cu afacerile. Micuţa cu ochi albaştri găteşte ciorbă de peşte. E târziu, nu şi-a terminat temele, dar trebuie să o ajute pe mama, altfel vine tata şi se înfurie dacă nu e gata mâncarea.

Ai 19 ani şi planuri măreţe. Visezi la o carieră strălucită şi o descoperire notabilă în domeniul matematicii aplicate. Stai la cămin în Bucureşti. Nu prea sunt condiţii, bursa îţi ajunge cât să nu mori de foame. Noroc cu zacusca şi gemul de prune de la mama. Fostul tău coleg de şcoală studiază în Elveţia. Teoretic, e la o Universitate de finanţe, practic, studiază viaţa de noapte în club, anatomia femeilor petrecăreţe şi structura unui joint de calitate. Ana are şi ea 19 ani. I-ar fi plăcut să fie asistentă medicală, să înveţe, dar a fost nevoită să plece la muncă în Italia, să facă bani. E chelneriţă la un bar, iar din când în când, noaptea, îşi şterge lacrima din colţul ochiului şi răspunde: „40 de euro”.

Ai 44 de ani şi stai în două camere în Rahova. Ai doi copii, o tonă de diplome şi distincţii şi rată la bancă cât pentru trei vieţi. Luna asta nu plăteşti întreţinerea, îi trebuie băieţelului adidaşi noi. Fostul tău coleg de clasă este milionar în euro şi apare la televizor. Şi-a cumpărat ultimul model de Mercedes, are o soţie şi trei amante, afaceri cu imobiliare şi vreo patru dosare pe rol pentru evaziune fiscală. E nevinovat, dar are mulţi duşmani.

„O româncă de 44 de ani a fost găsită moartă într-un imobil din Italia. Se pare că femeia a fost victima agresiunii concubinului său, tot român”. Ana? Închizi televizorul.

Şi mai are cineva tupeu să vorbească de egalitate??? E doar o vrăjeală proastă.

Cu drag,

d.

Poza de aici