marți, 24 septembrie 2013

Şi ţie ţi-e frică? Să nu-ţi mai fie!



Am încercat să stau departe de subiectele virale din ultima vreme. Sunt tragice, odioase, abominabile, dureroase. Blogul asta nu-i pentru aşa ceva, nu vreau. Aici e lounge-ul unde aerul are gust de vanilie, unde venim să ne descreţim frunţile şi creierii, să râdem şi să ne emoţionăm frumos.

Dar acum vreau şi trebuie să spun câteva cuvinte. Este înfiorător să-ţi fie frică să mergi pe stradă. Să stai cu spaima-n sân că poate-un maidanez sau, mai rău, un psihopat o să-ţi urmărească paşii şi o să-ţi facă rău. În plină stradă. În miezul zilei. Într-o zonă bună. În 2013.
În ce lume trăim, Doamne? Când ne-am transformat cu toţii în nişte bestii însetate de cruzime? Când parcurile au devenit teren de curmat vieţi de copil şi suflete de femeie? Când ne-am pierdut umanitatea şi am ajuns să trecem indiferenţi pe lângă suferinţele altora? Când am uitat că mâinile ni Le-ai dat nu doar ca să cerem cu ele, ci şi ca să oferim ajutor? Când a început joaca macabră de-a vânătorul şi vânatul? Când ne-am vândut sufletele şi am ajuns aceste creaturi demne de dispreţ?

E normal să-ţi fie teamă că vine frigul la munte şi tu ai plecat fără haine groase în valiză. E normal să te temi că vei pierde avionul, că rămâi fără bilete la Hurts, că nu ia Steaua campionatul sau că ţi s-a terminat fondul de ten şi mâine ai super meeting. Şi diversiuni pe aceeaşi temă. Dar atât. Atât.
Nu există soluţii prea multe pentru situaţiile groaznice de mai sus. Pe politicieni, autorităţi, poliţie, cursurile de karate din copilărie sau spray-ul cu piper nu ne putem baza. Există doar speranţa ca oamenii să redevină oameni. Să îşi aducă aminte cum e să îţi pese. Cum e să fii erou. Cum e să îţi ajuţi semenii la nevoie, cum e să îţi aduni câinii de pe drumuri şi să le oferi condiţii decente de trai.
Şi ne putem baza oricând pe Dumnezeu, iar armă să ne fie rugăciunea. Puteţi să-mi spuneţi babă coclită, nu mă supăr, însă dacă vă ascultaţi inima o să vă daţi seama că este tot ce putem face.

Să ne lumineze Dumnezeu sufletele, să ne păzească de rele şi să ne ajute să ne reamintim să fim oameni.
Cu drag,

d

Un comentariu:

  1. Emotionant, adevarat, trist in acelasi timp!!!

    Subscriu la absolut TOT ce ai scris mai sus.

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta