Diana şi-a făcut blog. De ce? De d-aia.

Mă gândeam...de ce am făcut blogul asta? Ajută pe cineva ceea ce scriu? Dar pe mine? A fost o nevoie sau un moft? De ce scriu? Mi-am răspuns singură între timp.

Nu obişnuiesc să citesc alte bloguri. Nu am timp. Ştiu însă că există câteva populare pe la noi, cu zeci de mii de fani pe pagina de Facebook, precum cel al unei domnişoare care postează undercover sub un nume primordial. Chapeau pentru realizări, nimic de zis, dar eu una n-am reuşit să străbat cu privirea, nici măcar aşa pe diagonală, mai mult de 2 fraze dintr-o postarea de-a ei. O fi sublim ce scrie ea de o plac aşa mulţi oameni, dar eu n-am putut şi basta. M-a pierdut, m-a plictisit de la al 4-lea cuvânt. Şi atunci am înţeles. Scriu pentru mine. Scriu aşa cum sunt, cum simt, cum cred şi cum vreau. Fac asta ca să mă deconectez şi ca să...mă întâlnesc cu voi, voi aştia mici şi drăguţi care îmi scrieţi mesaje că vă regăsiţi în rândurile mele. D-aia scriu.

Blogul e ca o casă fără uşă. Eu zugrăvesc pereţii în stilul meu. Cine vine şi-i place ce vede, rămâne prin preajmă. Cine nu, ura şi la gară! Iar alţii trec pe lângă şi intră pe următorul blogspot. Iar eu, în acest moment, stau la mine acasă şi nu am chef să vizitez pe nimeni. Pentru că nu mă interesează viaţa nimănui, nici părerile şi nici frustrările lor. Le am pe ale mele. Şi-mi ajung.

În medie, la o postare, am cam 500 de unici, n-am nicio greaţă să spun asta public. Nu alerg la Olimpiadă, deci nu ţintesc primul loc. Feedback pentru scrierea mea, cam 20% dintre cei care intră. Şi tare sunt curioasă cine sunt restul! Cu siguranţă sunt mulţi necunoscuţi, dar şi mai mulţi sunt ei, cei care stau pitiţi pe platforma asta albastră de FB, care par inactivi dar totuşi ştiu toooooot ce mişcă. Ana? Anca? Mădălina? Costi? Dragoş? Cristiana? Georgi? V-am priiiiiins, şmecheriţilor! Cine nu e gata, îl iau cu lopata!

Inspiraţia pentru ceea ce scriu? De nicăieri şi de peste tot. Nu mă cenzurez şi nici nu mă gândesc să scriu ceva să dea bine. Poate să dea şi rău, nu mă interesează. Voi nu observaţi ce dubioasă sunt? Azi o ard cu postări lacrimogene, bombonele şi rosalinde, mâine trântesc o porţie de rânduri piperate, ca mai apoi să redevin o sensibilo-patetico-artistico-vanilato-daiana.

Chiar aşa, poate ar fi cazul să vă întreb şi pe voi, colocatarii mei de blog: ce-aţi vrea surori şi fraţi să citiţi acilica, pe prispa casei mele, la umbra logo-ului bătrân?

Xoxo sau, în traducere liberă, pupări şi îmbrăţişări!

d

Vă mulţumesc de nu vă vedeţi! xoxo

E târziu. E noapte, orologiul bate 1 jumate. Sunt obosită şi mi-e somn, dar pentru că îmi place să vă scriu, mi-am pus pijamalele cu buline, mi-am strâns părul într-un coc în vârful capului, am luat laptopul în braţe şi m-am apucat de treabă. Adică nu-i treabă, e plăcere. Pentru că deja îmi sunteţi dragi.

Sunt absolut uimită şi copleşită de reacţiile pe care le aveţi în ceea ce priveşte postările mele naive, fără pretenţii, cu texte deştepte ca bibilicile şi frumoase ca picturile rupestre. Primesc mesaje, telefone şi aud păreri de unde nici nu mă aştept. Îmi spuneţi că vă fac să râdeţi. Să plângeţi. Îmi spuneţi că vă regăsiţi. Şi eu vă spun că mă faceţi fericită.

Aşadar, salut gaşca de fete vesele de la Cluj, pe Andrei, doamnele asistente de la spitalul Cantacuzino, cititorii din SUA şi Australia, graviduţele, echipa de PR-iţe sexy, fetele de la Bancă, bloggerii simpatici, romanticii, pe colegele soră-mii - studente la medicină în Târgu Mureş, salut prietenele mamei şi pe fiicele lor, băieţii cu Converşi, colegele din liceu şi şcoala generală, pe fraţii jurnalişti, îmi salut toţi cititorii pe care nu îi cunosc, salut invidioasele grupului, haterii, fiţoşii, pe cei ce nu recunosc că-mi citesc blogul şi pe fostul meu iubit oltean. Pe Lizi şi pe mami. 

Vreau să fiu siropoasă şi deloc piperată şi să vă mulţumesc. Fie că citiţi cu drag ceea ce scriu (ca să vă destindeţi!) sau cu ciudă (ca să îmi găsiţi măcar o greşeală gramaticală, pentru ca asta v-ar face să vă simţiţi mai bine!) eu vă mulţumesc. (Nu mi-a ieşit să fiu doar dulce, aşa-i?! Asta e, asta sunt, şi alta mama nu mai face!)

Şi ca să fiu autistă până la capăt, vă mai mulţumesc o dată!

Cu drag de drag,

Di


PS. Staţi pe aproape, urmeaza concursuri cu super premii!

dianacuvanilie is back. Me too.

Ce faceti, zânuţilor? Vă pupă Daiana! După cum observaţi, am lipsit vreo 2 luni de pe blog. Motivat. Dar nu am stat degeaba. M-am ocupat de o rebranduire a conceptului dianacuvanilie, dar şi a mea ca om. M-am demontat şi m-am reconstruit în perioada asta, mi-am dat un restart, m-am regăsit, refăcut, reparat. Poate o să vă povestesc cândva, atunci când o sa ma apuce melancolia, starea zen, piticu’ roz.

Aşadar, blogul are imagine nouă. O prăjitură mai delicioasă ca prima, mai cremoasă, mai arătoasă, într-o nuanţă leşinător de girlie. Pentru că aşa am vrut! Na! Şiiiiii, noutatea cea mai noutate, are secţiuni – pentru că de acum o să scriu mai mult, mai vanilat, mai piperat, despre tot ce înseamnă modă, frumuseţe, bârfe, dar şi poveşti. Ale mele. Şi ale tale.

Sper să vă strângeţi cât mai mulţi aici. Să citiţi ce scriu şi să vă regăsiţi. Să vă bucuraţi de review-uri de produse (o să fac şi d-astea şi o să le spun pe şleau, fără lugulugu), să plângeţi ca tăntălicii când mă chinuie pe mine elucubraţiile despre dragoste, să fiţi fericiţi că mai e cineva la fel ca voi, să râdeţi la glumele mele stupide şi să vă enervaţi când vă daţi seama că scriu despre voi. (Mititico, ce-ai zice dacă nu mi-ai mai controla obsesiv pagina de Facebook de pe contul ala fake? Pupă mama fata!)

Acestea fiind puse, păşim împreună în 2013 în straie noi, roz ca bomboanele fondante. Vă aştept aici, pe dianacuvanilie. Ah, şi să aveţi un Crăciun perfect. Frumos ca voi!

Cu drag,

D

Hello Kitty says Hi!

Pentru voi, aştia ai mei care mă citiţi, eu şi Hello Kitty zicem "Salut"!


Make up: Sinziana Iaru, Foto: Silvia Postolatiev