Ştii că-l iubeşti când
îi cunoşti parfumul pielii, moleculă cu moleculă. Când adori să îţi lipeşti
nările de gâtul lui, atunci când adoarme. Respiraţia e sacadată, perfectă, şi
genele lungi. Miroase a lapte dulceag, tutun fin şi-a ploaie. Şoaptele sunt
strivite între perne, mâna lui leneşă se odihneşte pe coapsa ta. Timpul curge
lent, cremos. Se sincronizează cu pulsul lui. Şi tu adulmeci aerul cald al
dragostei ce învăluie camera ca un abur. Atunci ştii că-l iubeşti.
Ştii c-o iubeşti atunci
când iese din duş, goală. Are pielea moale şi umedă, sărutată de soare. Şi de
tine. De atâtea ori. Îi cunoşti constelaţiile de aluniţe, semnul din naştere de
pe braţ şi sânii perfecţi, rotunzi şi fragezi. O să îi se facă rece curând şi-o
să îşi pună şosetele cu buline roz, alea pufoase. Şi tricoul tău. Eşti gelos.
Da, eşti gelos pe bucata de bumbac ce îi atinge corpul. Atunci ştii c-o
iubeşti.
Ştiţi că vă iubiţi
atunci când vă ţineţi de mână şi înţelegeţi tot. Când imperfecţiunile celuilalt
devin minuni. Când vă hrăniţi unul cu altul, când vă sunteţi suficienţi şi
lumea din jur se dizolvă. Când dorul se măsoară în clipe, nu în zile.
Ştiţi că vă iubiţi când
noţiunea de-a rămâne toată viaţa împreună vă sperie pentru că...e prea puţin.
Cu drag,
d
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta