joi, 21 aprilie 2011

Taximetristul, specie nasoală

Şi mi-am numit blogul dianacuvanilie, am zis că o să scriu chestii sensibile, lacrimogene, care să te atingă la sufleteţel, dar de când m-am apucat de postat, cuvintele sunt oricum, numai dulci nu.

Asta e, nu am stare de dulcegării. Acum. Poate mai încolo.

Până atunci, să-mi mai arunc o parte din frustrări pe coala asta virtuală. Azi vorbim despre taximetrişti. Personal, nu-i sufăr.

Sun la 9999, zic adresa, dispecera mă pune pe hold. Nu asta e problema, ci muzica aia înspăimântătoare pe care mă obligă s-o ascult: indieni, chinezi, ritmuri de trib african, mama lor, aş prefera să-l ascult pe Liviu Vasilică, sincer!

„În 8 minute”. Poc, închide telefonul. Nu tu „la revedere”, „mulţumim că aţi ales compania noastră”, nici măcar un „pa” acolo. În fine, trecem peste.

Cobor în faţa blocului. Au trecut 10 minute. Nimic. Mă uit stânga, dreapta, nicio maşină galbenă. Peste alte 5 minute, aud o voce răguşită:

„Don’şoară, comanda?”. „Da, da” zic eu alergând spre maşină.

„Păi ce facem aici duduie, stau să vă aştept. Nu se face...”

„Păi eu am zis la scara A, comanda pe Diana”

„Aaaa..păi m-a trimis la B, pe Alina. Sigur sunteţi dumneavoastră?”

„Eu sunt, domne...eu”. E a N-a oară când mi se întâmplă asta. M-a chemat, pe rând: Cristina, Alina, Dorina, Georgiana sau Delia. Adevărul e că seamănă.

Urc în spate, pe diagonală cu taximetristul. Aşa am vazut eu la televizor că e mai safe, nu mai stă şoferul să se holbeze la cracii tăi, iar tu vezi bine ceasul de taxat.

„Vă deranjează dacă fumez?”

Oare ce ar vrea să răspund? Că DA, mă deranjează că fumează şi în masină pute ca într-o bodegă, că mă disperă manelele care urlă din casetofon şi-aş prefera Vivaldi (nu că-s eu vreo cultă, dar când merg cu maşina mă relaxează clasicii) şi că NU mă interesează ce vorbeşte el pe speaker cu tovarăşu’ Gigi Cobra???

„Domnişoară, pă unde o luăm? Pe Viilor, facem stângă sau o ardem pă Arhitecturii, ori pă la Căţelu? ”

Păi bă cap de salamandră, dacă ştiam pe unde să merg, mă duceam pe jos numai să evit aşa „joy ride” cu tine!

Iar la final, apoteotic: „Aaa, n-am schimbat. Nu aveţi mărunt?”

Mi-am promis că dată viitoare mă urc în taxi cu un brăduţ parfumat legat de gât, cu căşti în urechi şi o pungă doldora cu fise de 10 de bani. „Da domne, am mărunt. Stai aşa să număr.”

Cu drag,

d.

miercuri, 20 aprilie 2011

Femei leşinate, bărbaţi plictisiţi


Nimic nu e mai grav pe lume ca femeia beată şi femeia leşinată. Nu de foame. După bărbat. Al ei sau al alteia.

Am văzut de-a lungul vremii câteva specimene feminine dichisite, elegante, pudrate şi parfumate, care după cinci rânduri de vodka şi suc de mere erau de toată jena. Nici măcar bărbaţilor nu li se mai păreau sexy când rimelul le era întins pe toată faţa şi exersau cu talent mersul în patru membre!

Şi mai sunt astea şi mai periculoase, leşinatele. Etilotestul le-ar cataloga drept treze, însă un aparat de măsurat prostia ar afişa „Eroare”.

Pe femeia din categoria asta o recunoşti de la o poştă. Stă cu bărbatul şi, din când în când, se uită blajin în ochii lui şi-i zice: „Vai, cât eşti de frumos, muţunache! Eşti obosit? Haide că îţi fac eu mâncarea preferată, îţi pregătesc cada, îţi masez picioarele, croşetez cât te holbezi tu la meci, îţi calc cămaşa, îţi fac un sex oral, te învelesc înainte de somn şi n-are nimic că tu ai uitat că azi e ziua mea de naştere. Iartă-mă, trebuia să sun să-ţi amintesc! Frumosule! ”.

Băi femeie, trezirea! Cu cât un bărbat simte că eşti mai leşinată, cu atât se satură mai repede de tine. E adevărat că la început se va simţi flatat, însă există un moment cheie în care i se ia. Şi gata!

Şi atunci pleacă, tu te-ntrebi cu ce-ai greşit, că ai făcut totul perfect, ai fost dedicată şi umilă, şi-ţi pişi ochii luni în şir, ca într-un final să-l vezi de mână cu o femeie care-l tratează ca pe-un preş. Iar el e îndrăgostit lulea şi prost ca un mop. Dar e fericit!

Pentru că bărbaţii preferă fetele rele. Alea bune sunt prea uşor de cucerit. Şi când te gândeşti că tu ai învăţat să faci pipoţele cu sos, special pentru el...

Cu drag,

d.

luni, 18 aprilie 2011

Despre "divele" din România

Vreo căţiva din breaslă o să mă blameze şi-o să zică „ce fel de om de presă eşti tu?”, însă eu nu mă uit la televizor. O perioadă bună nici măcar nu am avut un televizor funcţional. Era unul stricat, pe care îl ţineam în cameră, pe o comodă, pe post de suport pentru lumânările parfumate de la IKEA şi pozele mele dragi.

Am început să practic abstinenţa de TV în momentul în care am realizat că mă uit la o „cutie cu maimuţe”, iar in dreapta sus nu e sigla Animal Planet. (am pus ghilimelele pentu că-i vorba iubitului meu profesor de română, domnul Ion Floricică).

Chiar şi aşa, meseria mă obligă să fiu la curent cu ceea ce se petrece în lumea mondenă, iar în fiecare dimineaţă vreau, nu vreau, în tabloide, citesc despre dive: Daniela Coptu a făcut guşă, Superba Roxana (who the fuck is Roxana???) face perfuzii cu ozon pentru o piele de vis, Marinei Cina i-a ieşit un coş în frunte , Jurnalista Ioana Botescu s-a culcat cu toţi fotbaliştii din diviziile A,B,C,D, E şi Z, Carmen Pletea îşi face codiţele la aragaz, Andreea Ponciu şi-a epilat mustaţa, Bianca Mumuşanu şi-a pus colagen în buze.

Şi dacă nu-i suficient în presă, cu personajele astea ne întâlnim şi pe TV, pe la toate emisiunile de căcat aaa succes, unde ne mai povestesc cum sunt ele stresate că s-a scumpit minutul la solar, cum au scăpat de balonare, de ce şi-au dat jos extensiile, cum s-au iubit cu o noapte în urmă şi cu cine, cum e să fii divă şi să faci shopping la Amsterdam cu carduri false, ce creme minune cu găinaţ de porumbel regal folosesc ele sau cât de greu e să te descurci cu atâţia fani!

Şi, vă vine să credeţi sau nu, astea fac mai multă audienţă decât pot visa Pleşu şi Liiceanu să scoată vreodată la TVR.

La final,pentru diva de carton, am o simplă întrebare: e mândru tatăl tău de tine?

Cu drag,

d.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Om drag, îţi mai aduci aminte?

Uneori îmi amintesc cu atâta drag de clipe pe care le-am petrecut alături de persoane speciale, ce mi-au îmbogăţit viaţa cândva, în anumite etape. Mulţi sunt oameni cu care azi nu mai ţin legătura, dar pe care poate îi am în lista de Friends de pe Facebook, cu mulţi îmi mai spun doar „La mulţi ani” de Revelion, iar pe alţii îi iubesc zi de zi.

De multe ori mi-am amintit câte o întâmplare, am zâmbit şi m-am întrebat: „Oare omul asta se mai gândeşte şi el vreodată la mine?”. Azi o să le scriu acelora cu care nu mai păstrez legătura. Sunt oameni care au contat pentru mine şi care poate vor ajunge cumva să citească rândurile astea. Atunci o să ştie că nu i-am uitat.

Alexandra. Îţi mai aduci aminte cum făceam gimnastică la mine în sufragerie, pe pernele pufoase de la canapea? Aveai şi ai cel mai lucios păr din lume.

Mădă. Cât te iubeam când mă întrebai: „Dia, vrei să mâncăm ou ochi cu cartofi prăjiţi? Dormi la mine în seara asta?”. Şi cum vorbeşti tu în somn. Mi-eşti dragă.

Adriana. Ai fost colega mea acum 15 ani. Ai revenit în viaţa mea subtil. Mă bucur.

Radu. Am primit de la tine cele mai frumoase desene ever. Eşti foarte talentat.

Roxana. Stăteam amândouă în apartamentul de la etajul 10. Erai minunată pentru că îţi luai hainele de seara ca să nu mă trezeşti din somn când plecai la facultate.

Corina. Eşti o fată specială şi faci cel mai bun tort de zahăr ars.

Ioana. Eşti cea mai pozitivă fată pe care am cunoscut-o vreodată. Ai un zâmbet superb pe care mi-l amintesc deseori.

Irina. Ai fost cea mai bună prietena a mea ani la rând, cândva. Îţi mai aduci aminte când ne făceam temele împreună şi apoi plecam la meditaţii la română? Îmi doream să am părul drept, ca tine. Şi genele lungi.

Cătălina. Stăteai în aceeaşi curte cu mine, într-o perioadă. Coboram la tine şi vorbeam ore în şir. Eşti cea mai ambiţiosă persoană pe care am cunoscut-o. Şi îţi place portocaliul.

Andreea. Aşa om fain ca tine nu mi-a mai fost dat să întâlnesc. Îţi aminteşti când am venit la tine acasă, într-o duminică, şi am citit împreună, într-o zi, „Quo Vadis” lui Sienkiewicz? Eşti aşa deşteaptă şi minunată. Pe sora ta o cheamă Laura.

Ştefi. Polonia n-ar fi fost la fel dacă nu erai acolo. Îţi aminteşti cum am mers noaptea, de Revelion, prin zăpezi? Do you remember Monika, tzurka girl?

Olivia. Cea mai bună profă de arabă ever. Cea mai visătoare femeie. Frumos.

Raluca. Mi-e dor să ne vedem să mă pupi apăsat pe obraji, cum numai tu o faci.

Ruxandra. Cea mai delicată făptură pe care am cunoscut-o. N-am uitat nici acum ce mi-ai scris în caietul cu amintiri: „Diana, eşti ca o vioară lină...”. Ai cei mai expresivi ochi din lume.

Tudor. Mi-e dor de râsul tău molipsitor. Ai grijă la Tm, copilu'!

Varty. Eşti atât de specială pentru mine. Îţi aminteşti cum ai cumpărat odată pâine şi ai ţinut-o doar cu mâna stângă, pentru că dreapta avea „bacterii” de la metrou? Hahaha Miss you

Vera, Ralu, Adi. Cei mai frumoşi fraţi. Prietenii copilăriei mele.

Adi, Darius, Dorin, Marius, Adi, Gigi - cea mai tare gaşcă. Am învăţat multe de la voi.

Şi mai sunteţi mulţi. Specialii mei.

Cu drag,

d.

joi, 14 aprilie 2011

Peepee Callin’

După postarea de aseară, îmi zice mama azi pe la prânz: „Simpatic textul, dar mai bine îţi ziceai diana cu piper, ţi se potriveşte mai bine! Şi modifică acolo cuvântul ăla, nu îmi sună calumea”. Şi-am râs. Mama e cel mai beton critic al meu.

Per total, reacţiile au fost ok. Însă abia de-acum încep să mă desfăşor!

Subiectul din seara asta e cam ciudăţel, dar trebuie să scriu. O să vorbim despre „pişăcioase”. Da, da, despre femei, că doar noi ne chinuim să bem 2 litri de lichide pe zi, că aşa zic experţii că-i bine, şi ne promit ten luminos, şi celulită mai puţină, şi păr mai sănătos...bla bla. Şi când bei atât de multă apă, vezica îşi cere drepturile...des.

Ideea e asta: draga mea, când mergi la toaletă, indiferent că e vorba de cea de la serviciu, de la mall sau orice alt loc public, nu îţi mai chinui auditiv consoartele care aşteaptă la rând, în faţa uşii!

Nimeni nu-şi doreşte să audă cât de intens, de jucăuş, de sacadat sau delicat faci tu pipi. Fă un pustiu de bine şi, înainte de actul înălţător, trage apa. În felul asta nimeni n-o să ştie dacă faci pipi precum un elefant sau dacă eşti mai gingaşă decât ploaia de mai. E un truc simplu şi de bun simţ, recomandat tuturor doamnelor şi domnişoarelor.

Pe mine aşa m-a învăţat mama, asta când aveam vreo 8 ani. Bun sfat! Şi nu doar pentru mine, cât şi pentru femeile din faţa uşii pe care nu le oblig să-mi asculte ariile micţionare (oare o exista termenul asta?!

Cu drag,

d.

miercuri, 13 aprilie 2011

3,2,1 GO!

Ca în orice domeniu, cel mai dificil e începutul. Dar dacă eşti deja aici şi citeşti rândurile astea, înseamnă că ştii cine sunt. Sau măcar ai impresia că ştii.

Mi-am făcut blog pentru că aşa am avut chef. E un fel de jurnal pe coli virtuale unde realitatea se mixează cu ficţiunea, un soi de exhibiţionism literar şi asta pentru că vreau să fiu aproape de tine, mult mai aproape decât mi-aş permite altfel...

Cine eşti TU? Eşti sor-mea pe care o văd rar din cauza distanţei, eşti prietena mea cea mai bună de care mă despart oceane, eşti prietenul meu drag dar care m-a dezamăgit enorm, persoana care mi-a adus căpşuni când afară ningea, colega dintr-a III-a B, prietena de la redacţie, un tip nesuferit, vânzătoarea de la magazinul de pantofi, omul de care îmi e dor, tipa de la coafor, o blondă antipatică, prima iubire, profa de română, persoana care mă adoră sau oricine altcineva. ( aşa-i că citeşti rândurile astea şi zâmbeşti?

dianacuvanilie o să fie spaţiul unde orice îmi este permis. Uh, de când îmi doream asta! Pot să postez poze cu Hello Kitty, să folosesc cuvinte precum uncool, bullshit sau lovin it şi să nu mă cenzureze nimeni (în presă româna-i sfântă, nu o contaminăm cu blasfemii englezeşti!), pot să îmi dau cu părerea, iar dacă vreun comentariu nu-mi convine, să-l şterg fără resentimente şi muuulte altele!

Şi încă o chestie: n-am în plan să devin „blogăreasă” cu renume în online, nu vreau să-mi fac cont pe Twitter, nu ştiu ce-i ala RSS (şi nici nu prea mă interesează!), iar faptul că multă lume o să mă citească doar ca să aibă ce bârfi mă amuză terbil!

Acestea fiind spuse, îmi urez „Bine-am venit!”, iar pe tine te poftesc la o porţie straşnică de cuvinte dulci-amărui! Atenţie, provoacă dependenţă! Sau alergie.

d.