duminică, 21 august 2011

Egali din naştere. Ce minciună!


Cine a zis că suntem „egali din naştere” a fost un ipocrit. Guess what? Nu, nu suntem. Unul vine pe lume într-o familie cu alţi 6 plozi acasă şi e doar un accident la beţie (nu ştiu de ce îi mai dau nume, ar putea să-l strige „Alocaţie 7”), altul e un copil dorit şi aşteptat, iar tati dă de băut 3 nopţi la Hilton partenerilor de afaceri, altul are o mamă de 17 ani care-l lasă în spital şi fuge la liceu, are teză la română şi copiuţele nu sunt gata.
Egali din naştere. Yeah, right.
La 7 ani îţi doreşti bicicletă, mami ţi-ar lua, dar n-are bani. Colegul tău de clasă are Iphone 4, iar fetiţa din prima bancă are vânătăi. O bate tac-su vitreg.
E sâmbătă. Ai 9 ani. Azi e o zi fericită: mama a cumpărat o roată de caşcaval şi salam de Sibiu, ca să aline zilele, prea multe, de margarină pe pâine. Colegul tău e la Viena, ia lecţii de călărie şi limbi stăine. Fetiţa cu ochi albaştri e la spital. Tatăl ei a fost foarte supărat în ultimul timp, tot pierde la ruletă.
Pe la 13 ani câştigi premiul I la olimpiada de matematică. Ai învăţat mult, ai tăi sunt mândri şi ţi-au promis că te duc un weekend la Neptun, la anu’. Să aibă timp să pună deoparte din nişte salarii mizerabile. Băiatul acela a fost prins fumând în curtea şcolii. N-a păţit nimic, directoarea merge la salonul mamei lui. Ba chiar se va duce în vacanţă la Londra cu guvernanta. Părinţii sunt prinşi cu afacerile. Micuţa cu ochi albaştri găteşte ciorbă de peşte. E târziu, nu şi-a terminat temele, dar trebuie să o ajute pe mama, altfel vine tata şi se înfurie dacă nu e gata mâncarea.
Ai 19 ani şi planuri măreţe. Visezi la o carieră strălucită şi o descoperire notabilă în domeniul matematicii aplicate. Stai la cămin în Bucureşti. Nu prea sunt condiţii, bursa îţi ajunge cât să nu mori de foame. Noroc cu zacusca şi gemul de prune de la mama. Fostul tău coleg de şcoală studiază în Elveţia. Teoretic, e la o Universitate de finanţe, practic, studiază viaţa de noapte în club, anatomia femeilor petrecăreţe şi structura unui joint de calitate. Ana are şi ea 19 ani. I-ar fi plăcut să fie asistentă medicală, să înveţe, dar a fost nevoită să plece la muncă în Italia, să facă bani. E chelneriţă la un bar, iar din când în când, noaptea, îşi şterge lacrima din colţul ochiului şi răspunde: „40 de euro”.
Ai 44 de ani şi stai în două camere în Rahova. Ai doi copii, o tonă de diplome şi distincţii şi rată la bancă cât pentru trei vieţi. Luna asta nu plăteşti întreţinerea, îi trebuie băieţelului adidaşi noi. Fostul tău coleg de clasă este milionar în euro şi apare la televizor. Şi-a cumpărat ultimul model de Mercedes, are o soţie şi trei amante, afaceri cu imobiliare şi vreo patru dosare pe rol pentru evaziune fiscală. E nevinovat, dar are mulţi duşmani.
O româncă de 44 de ani a fost găsită moartă într-un imobil din Italia. Se pare că femeia a fost victima agresiunii concubinului său, tot român”. Ana? Închizi televizorul.
Şi mai are cineva tupeu să vorbească de egalitate??? E doar o vrăjeală proastă.
Cu drag,
d.
Poza de aici

luni, 8 august 2011

Ai hainele astea în dulap? Aruncă-le!


Scriu şi vorbesc despre modă 10 ore pe zi. Uneori şi în weekend. Cu toate că ador şi tânjesc după rochiile Elie Saab, Marchesa şi Giambattista Valli, sunt înnebunită după pantofii Brian Atwood, iar pentru bijuteriile Lorraine Schwartz aş spăla vase două săptămâni continuu (i hate doing dishes!) am o pasiune infantilă şi inexplicabilă pentru Hello Kitty şi pentru hainele imprimate cu cel mai drăgălaş chip de pisicuţă.
În plus, îmi plac ţinutele comode, iar în pijamale mă simt super bine! Totuşi, nu pot să mă lepăd de adorabilii mei pumps nude, de clutch-ul vintage YSL, de salopetele cu print tropical ori de rochiţele mele dragi cu broderie şi dantelă. Aşadar, la mine în şifonier hainele chic stau lângă tricouri şi topuri pe care scrie „8-10 ani”. Mda.
Şi dacă-ţi spuneam că sunt o promotoare a stilului personal şi original, oricum ar fi ală, (fie că-ţi place să te îmbraci ca o fashionistă din Manhattan, fie că treningul e viaţa ta) am câteva articole vestimentare pe care le detest şi despre care consider că-s o jignire adusă modei, chestii pe care dacă le ai, te sfătuiesc să le arunci. Serios.
Dresuri şi ciorapi cu lycra
Când aveam vreo 7 ani, mama mă trimitea la magazin la Rotex să-i cumpăr dresuri numărul 3, culoarea piciorului, musai cu lycra. Pe vremea aia, orice femeie purta, iar când se întâmpla un mic accident şi se ducea firul, se rezolva uşor cu puţin lac de unghii. Au trecut 17 ani de atunci, însă unele urmaşe ale Evei încă se mai încăpăţânează să poarte cele mai hidoase creaţii ale modei, din punctul meu de vedere. „Ciorapii care te mănâncă”, aşa le ziceam eu.
Textura materialului e enervantă, te face să te scarpini, îţi pică turul în vine, iar despre ciorapi nu mai zic. Am cunoscut fete cochete, super aranjate, care s-au descălţat de balerinii Zara, iar apoi....nu îmi mai amintesc. Ştiu doar că m-a lovit o aromă acră şi puturoasă, demnă de un zidar la 45 de ani care a muncit toată ziua pe şantier, încălţat cu nişte galoşi de plastic. Horror!
Cizme croşetate
De vreo 3 ani încoace, pe rafturile magazinelor de cartier, tronează mândre şi colorate nişte încălţări ce-mi amintesc de mileurile lu’ mamaie de pe televizor. Cizmele croşetate. Sunt urâte, de 20 de ori urâte, plus că au un aspect ieftin şi desuet. Dacă ai, aruncă-le! Dacă n-ai, felicitări.
Tricouri fake
Decât să umbli cu un tricou pe care scrie Dolce&Gabbana, Prada sau Armani, decorat cu floricele, sclipici, paiete, mărgeluţe şi fir auriu, mai bine decupezi o pungă eco de la Carrefour şi o porţi pe post de bluză. Serios. Fugi de fake-urile ordinare ca...mine de matematică! Nu fac cinste nimănui, sunt de prost gust şi de proastă calitate.
Bretele de sutien din plastic
Cine ţi-a zis că sunt invizibile, te-a minţit rău. Bretelele din plastic sunt mai rau ca sutienul negru purtat sub un maiou alb. Strălucesc în lumină şi arată de zici că ţi-ai pus scotch pe piele şi te pregăteşti să fii livrată drept colet la Poştă. NOT!
Pantaloni prea mulaţi
Am fost cândva la o adunare d-aia câmpenească de-i zice pompos „Zilele oraşului”. Mă plimbam pe aleile parfumate cu norişori de mititei şi hamsii şi am zărit-o: voluptoasă ca muzele lui Peter Paul Rubens, îmbrăcată într-un trening roşu ca focul inimii, cu 2 kile de aur la gât şi tenişi „naik”. Nimic şocant până mi-am mutat privirea în zona bazinului. Izmenele îi intrau în toate cele, dezvăluind o privelişte grotească, o gogoaşă înfuriată răsfrântă şi despicată. Americanii numesc fenomenul „camel toe”, eu îi zic nesimţire maximă.
Cu drag,
d.
Sursa foto: http://thedirty.com