joi, 21 aprilie 2011

Taximetristul, specie nasoală

Şi mi-am numit blogul dianacuvanilie, am zis că o să scriu chestii sensibile, lacrimogene, care să te atingă la sufleteţel, dar de când m-am apucat de postat, cuvintele sunt oricum, numai dulci nu.

Asta e, nu am stare de dulcegării. Acum. Poate mai încolo.

Până atunci, să-mi mai arunc o parte din frustrări pe coala asta virtuală. Azi vorbim despre taximetrişti. Personal, nu-i sufăr.

Sun la 9999, zic adresa, dispecera mă pune pe hold. Nu asta e problema, ci muzica aia înspăimântătoare pe care mă obligă s-o ascult: indieni, chinezi, ritmuri de trib african, mama lor, aş prefera să-l ascult pe Liviu Vasilică, sincer!

„În 8 minute”. Poc, închide telefonul. Nu tu „la revedere”, „mulţumim că aţi ales compania noastră”, nici măcar un „pa” acolo. În fine, trecem peste.

Cobor în faţa blocului. Au trecut 10 minute. Nimic. Mă uit stânga, dreapta, nicio maşină galbenă. Peste alte 5 minute, aud o voce răguşită:

„Don’şoară, comanda?”. „Da, da” zic eu alergând spre maşină.

„Păi ce facem aici duduie, stau să vă aştept. Nu se face...”

„Păi eu am zis la scara A, comanda pe Diana”

„Aaaa..păi m-a trimis la B, pe Alina. Sigur sunteţi dumneavoastră?”

„Eu sunt, domne...eu”. E a N-a oară când mi se întâmplă asta. M-a chemat, pe rând: Cristina, Alina, Dorina, Georgiana sau Delia. Adevărul e că seamănă.

Urc în spate, pe diagonală cu taximetristul. Aşa am vazut eu la televizor că e mai safe, nu mai stă şoferul să se holbeze la cracii tăi, iar tu vezi bine ceasul de taxat.

„Vă deranjează dacă fumez?”

Oare ce ar vrea să răspund? Că DA, mă deranjează că fumează şi în masină pute ca într-o bodegă, că mă disperă manelele care urlă din casetofon şi-aş prefera Vivaldi (nu că-s eu vreo cultă, dar când merg cu maşina mă relaxează clasicii) şi că NU mă interesează ce vorbeşte el pe speaker cu tovarăşu’ Gigi Cobra???

„Domnişoară, pă unde o luăm? Pe Viilor, facem stângă sau o ardem pă Arhitecturii, ori pă la Căţelu? ”

Păi bă cap de salamandră, dacă ştiam pe unde să merg, mă duceam pe jos numai să evit aşa „joy ride” cu tine!

Iar la final, apoteotic: „Aaa, n-am schimbat. Nu aveţi mărunt?”

Mi-am promis că dată viitoare mă urc în taxi cu un brăduţ parfumat legat de gât, cu căşti în urechi şi o pungă doldora cu fise de 10 de bani. „Da domne, am mărunt. Stai aşa să număr.”

Cu drag,

d.

4 comentarii:

  1. Foarte, foarte frumos :D
    Bravo Diana!

    Beatrice

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea, deci tu ai fost o norocoasa:)))))) eu de obicei am parte de povestea/frustrarea vietii lor,pe care mi-o povestesc cu mii de amanunte,fara sa fi dat vreo aluzie ca m-ar interesa subiectul.si da, conculzia asta am tras-o si eu : parfum,respectiv spray cu piper(mai stii?), casti in urechi si bancnote de 1 leu...ii dau la fix, parazitii naibii!

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta