Iubesc. Iubeşti. Iubeşte!

Iubesc. Doi căţei, păpuşa Barbie pe care o am de la 8 ani, pantofii, pe mama, tata şi pe Lizi, cea mai minunată sora pe care mi-o puteam dori. Iubesc dimineţile de toamnă, toate rahaturile cu Hello Kitty, călătoriile, pe Ana, ceaiul de vanilie, muzica lui Buble şi parfumurile leşinător de dulci.

Îmi iubesc bunicii care nu mai sunt.

Iubesc nişte femei, nişte fete, nişte mame şi soţii. Îmi sunt dragi. Sunt persoane pe care nu le-am suportat cândva, şi acum îmi sunt dragi. Simpatic, nu?

Şi, paradoxal, îmi iubesc fostul iubit. Pentru că e o dramă să te desparţi, dar e o mizerie să faci circ din asta. Pentru că am un EX suficient de matur, de frumos şi deştept, încât să transforme o fostă poveste de dragoste într-o actuală relaţie de prietenie.

Îl iubesc pe Dumnezeu.

Şi, de ceva timp, învăţ să mă iubesc şi pe mine. Nu e uşor, nu am manual şi nici ghid. Dar e al naibii de bine!

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Iubirea asta e o ciudăţenie, e un caleidoscop cu un milion de faţete, poţi să iubeşti într-un miliard de feluri. Iubeşti cu patimă, iubeşti sălbatic, iubeşti raţional, iubeşti monoton, nebun, fără explicaţie, inocent, murdar, ilegal, mai presus de cuvinte, mai prejos de reguli.

Gândeşti ca un geniu, iubeşti ca un prost.

Îţi priveşti iubita, o iubeşti, dar în stomac ai fluturi. Şi nu pentru ea.

Îl iubeşti şi te iubeşte. Dar e tăcere la masă. Furculiţa loveşte sinistru farfuria cumpărată de la IKEA la promoţie. Sunteţi de 9 ani împreună, dar nu te-a cerut. Şi nici n-o va face. Dar nu te desparţi. Cine îţi mai schimbă uleiul la maşină, cine desfundă cada, cine te mai ţine în braţe înainte să adormi?

O placi, o respecţi, e bună la pat. Nu o iubeşti, dar ai să o ceri de nevastă. Pare o potenţială-mamă-bună pentru potenţialul-copil-băiat pe care ţi-l doreşti. O iubeai pe tipa cu care ai fost înainte, ce femeie! Dar era prea independentă, prea de carieră. Nu ar fi stat la cratiţă, iar ţie îţi place ciorba de păstai. Da,clar, asta e cea mai bună alegere.

Ce e în neregulă cu tine? Multe te invidiază pentru ce ai, dar tu te-ai plictisit. E bine, e perfect, e al naibii de perfect. Şi e la fel. Mereu e la fel. El e la fel, hainele sunt la fel, vacanţele la fel, sexul la fel. Şi vrei scântei, ba nu, vrei artificii în viaţa ta! Să bubuie, să lumineze, să-ţi transforme existenţa, să fie special. Dar oare se merită?

Lumea spune „NU”. Tu spui „DA” din fiecare por, din fiecare celulă, cu fiecare respiraţie. Sfidezi părerile altora, îţi droghezi conştiinţa, şi îţi potoleşti setea cu el. Şi el nu-i al tău, şi tu ştii asta, dar îl laşi să te mintă. Ceea ce simţi...guvernează totul.

Ai lângă tine un bărbat care te iubea enorm cândva, dar care acum e un idiot. Şi tu eşti frumoasă, şi sexy, şi tânără, şi băieţi de liceu fluieră după tine. Iar boul tău de soţ nu te mai vede. Te-oi fi stropit din greşeală cu Invizibil Gel? Dar nu faci nimic. De ce? Pentru că nu te iubeşte el, dar nici tu nu dai o prună uscată pe tine.

Te adoră, îl adori, comunicaţi, nu vă plictisiţi, sunteţi jumătăţile perfecte. De 10 ani împreună, anul trecut nunta, urmează un bebe. Nu aveţi mulţi bani, dar aveţi mult suflet. Vă cunosc băi, pe amândoi, şi vă iubesc şi vă respect şi sunteţi super-norocoşi. Datorită unora ca voi mai cred eu în basme cu iubiri nemuritoare!

Te be continued...

Cu drag,

D.