Peste ani. Unele lucruri e mai bine să rămână nerostite.

Dacă ţi-aş fi spus, ai fi putut să trăieşti ştiind? Dacă ţi-aş fi spus, aş fi putut să trăiesc cu asta? Unele lucruri e mai bine să rămână nerostite.

Mi-e dor de tine în fiecare zi. Mi-e dor de mâinile tale mici şi de felul în care îmi ţineai faţa în palme, uitându-te adânc în ochii mei, ca mai apoi să mă muşti de nas şi să îmi spui, pe un ton alintat: „Răule ce eşti!”.  Mi-e dor de tine dimineaţa, atunci când, îmbrăcată în cămaşa mea, îmi pregăteai micul dejun. Îmi plăcea să îţi urmăresc mişcările somnoroase, să văd cum te enervezi când cafeaua dădea în foc. Erai frumoasă când te enervai. Mi-e dor de parfumul tău pe etajera din baie, de periuţa de dinţi roz, de felul în care îmi invadai spaţiul atât de brutal, dar minunat. Mi-e dor să fii a mea, nopţi la rând. Erai autostrada mea spre fericire. Mă înnebuneai cu pielea ta fierbinte, cu sânii fragezi şi coapsele perfecte, un trup de zeiţă cu suflet de copil. Mi-e dor să te văd plângând şi să-mi spui că nu mă mai vrei şi te fac să suferi, iar eu să te strâng în braţe şi să-ţi gust buzele sărate şi moi. Mi-e dor de micile tale crize de gelozie şi de felul în care nu recunoşteai niciodată că femeile din jurul meu te îngrozesc. Mi-e dor să mă iubească o femeie aşa cum mă iubeai tu. Oh, cât mă iubeai.

Era marţi. Îmi amintesc perfect, chiar dacă au trecut trei ani de atunci. Ai urcat în maşină şi mi-ai spus să conduc. Te-am luat de mână, te-am strâns, şi atunci mi-ai dat seama că plângeai. Îmi auzeam sângele cum alerga prin vene, inima o luase razna şi timpul încremenise. Simţeam. Ştiam.

„Spune-mi să rămân”, mi-ai şoptit fără să mă priveşti.

Inima urla în mine, dar nu am putut să rostesc nici măcar un cuvânt. Am oprit maşina pentru că drumul se destrămase în faţa mea, orizontul se topise, lumea se prăbuşea odată cu mine.

„Uită-te în ochii mei, uită-te am zis! Spune-mi să rămân!” ai ţipat şi mi-ai luat faţa în mâinile tale mici, pe care le-am sărutat de atâtea ori. Doamne, cât de frumoasă erai!

Nu am spus nimic. Te-am contemplat ca pe o icoană, ca pe o minune, ca pe cel mai frumos lucru care mi se întâmplase în viaţă. Şi te-am lăsat să pleci. A fost cel mai pur gest de iubire pe care l-am făcut vreodată.

Pentru că te-am iubit ca un nebun, Maria. Dar n-ai să ştii niciodată.

Cu drag,

d

E un avion? Nuuu! E un OZN? Nuuu! E Oral-B Triumph 5000, periuţă de dinţi

Produsele pe care vi le recomand sunt testate înainte. Nu-mi permit să vă trimit să daţi banii pe ceva ce nu merită. Dacă fardul, parfumul sau orice altă minunăţie îmi ajunge pe mână nu obţine un punctaj mare la capitolul calitate-preţ, atunci nu o să scriu despre el. Din respect pentru voi şi decenţă faţă de producători, pentru că recenzia mea sigur nu le-ar plăcea.

Azi n-am să scriu despre rujuri sau mascara, ci despre un produs universal, ce se adresează şi femeilor, şi bărbaţilor. Să ai dinţii curaţi e o chestie de bun simţ şi de respect faţă de tine şi de ceilalţi. Nu contează atât de mult dacă sunt aliniaţi perfect, dacă ai sau nu strungăreaţă, dacă sunt mici şi rari sau înghesuiţi. Cel mai important este să fie sănătoşi şi curaţi. Să nu îţi fluiere vântul printre dinţi din lipsă de molari, să n-ai carii inestetice ori dantură de măgăruş, cu pete galbene şi tartru.

Ca orice pământean, mă spălam pe dinţi cu periuţe clasice, d-alea frumos colorate pe care le găseşti pe raft la Mega. Folosesc verbul la trecut pentru că de două săptămâni am renunţat la periuţă. Acum folosesc un OZN. Un aparat, o uzină, o chestie minunată. E vorba de periuţa electrică de la Oral B. Noua mea achiziţie m-a încântat la fel de mult ca prima bicicletă primită cadou de la tata, aunci când aveam 6 ani.

Primul periaj s-a petrecut la ceas înaintat în noapte, sub atenta supraveghere a stomatologului proprietate personală. Avantaj pentru mine, recunosc. Dar staţi liniştiţi, dacă omul de lângă voi e contabil, avocat sau artist, are cine să vă îndrume! Periuţa vine cu un Smart Guide care piuie şi vă atenţionează atunci când vă periaţi dinţii prea leneş ori prea energic, când depăşiţi timpul recomandat de 2 minute, vă spune când să treceţi la cadranul următor al cavităţii bucale, iar la final, vă recompensează cu steluţe: 4 pentru un periaj executat ca la carte, mai puţine dacă n-aţi fost ascultători!

Simpatic tare asta mic!

Oral-B Triumph 5000 e o periuţă electrică şmecheră. Cele patru capete sunt concepute special pentru albire, periaj soft – pentru cei cu gingii sensibile, periaj day by day şi periaj profund, iar mititelele curăţă cu peste 40.000 de pulsaţii şi 8800 de oscilaţii pe minut, ceea ce nu vom reuşi niciodată să facem manual, cu periuţa clasică.

Ce am remarcat eu în două săptămâni? O reducere a tartrului pe arcada inferioară, unde eu am probleme fiindcă am dinţii înghesuiţi! Ceea ce e magnific! Şi parcă sunt mai albi. O să o folosesc în continuare să văd efectul pe termen lung.

Mama periutelor, Oral B Triumph 5000

Cât despre preţ, cu siguranţă nu e 20 de lei. Nu are cum. Însă Oral-B Triumph 5000 e o investiţie. Dacă socoteşti periajele de la dentist şi detartrajul, plus periuţele pe care le schimbi la 3 săptămâni, ieşi mai câştigat. Preţul e undeva în jur de 500 ron. Dar merită. Şi e un cadou excelent. Smiiiiile!

Cu drag,

d

It's a mad world.

Mi-e milă de copiii noştri. Ai tăi, ai voştri, ai mei nenăscuţi încă. Mi-e milă pentru că vor creşte într-o lume turbată, o lume alterată şi periculoasă, plină de oameni prefăcuţi, obraznici, fără scrupule. Ei vor fi obligaţi întâi să înveţe să supravieţuiască, ca apoi să-şi permită luxul să trăiască.

Vor creşte în timpurile astea tulburi, când poleiala şi sclipiciul ascund mizeria, când oamenii întind mâna nu ca să te ajute, ci ca să te lovească. O să audă că munca cinstită e pentru proşti şi şcoala pentru fraieri, că şmecher e doar ala care face bani grămadă, indiferent prin ce mijloace. O să li se inducă ideea că sexul e permis oricând şi cu oricine, şi că trupul e de vânzare. Vor avea modele de carton şi vor tânji după viaţa luxoasă prezentată la televizor, fără să ştie că, în spatele ecranului, se află o lume mizerabilă, unde diamantele sunt de fapt cristale de plastic. O să crească cu impresia că moda e o religie şi o să se închine la Gucci. Îşi vor pierde inocenţa mult prea devreme printre rujuri şi farduri şi vor cunoaşte ura şi invidia de mici.

Copiii ce se vor naşte o să meargă la grădiniţă cu un băieţel care nu are mama. Are doi taţi. Şi cu o fetiţă născută de o femeie care nu e chiar mama ei, e o doamnă care şi-a împrumutat uterul pe bani grei, pentru că cea din a cărui ovul e zămislită nu avea chef de vergeturi şi glezne cât tancul. Copilul tău o să aibă, în liceu, o colegă de bancă superbă, de care o să se îndrăgostească. Ca mai apoi să afle că fata frumoasă nu e fată, e băiat, adică e fată dar a fost băiat, deci acum e fată pe bune, cu acte în regulă şi organe genitale la fel.

Nu judec. Doar constat. Şi viitorul nu sună bine deloc. Nu mai există rânduială, nu mai există respect, nu mai există normalitate, există doar un haos periculos căruia îi spunem sofisticat „evoluţie”. Sub cuvinte frumoase ca „toleranţă”, „egalitate”„acceptare” ascundem vicii şi boli, păcate, orori şi orgii.

Şi ne mai întrebăm de ce femeile din ziua de azi se chinuie aşa mult să rămână însărcinate. Poate pentru că micuţii pur şi simplu nu mai vor să se nască în lumea asta.

Cu drag,

d

Când ştii că-l iubeşti? Când ştii c-o iubeşti?

Ştii că-l iubeşti când îi cunoşti parfumul pielii, moleculă cu moleculă. Când adori să îţi lipeşti nările de gâtul lui, atunci când adoarme. Respiraţia e sacadată, perfectă, şi genele lungi. Miroase a lapte dulceag, tutun fin şi-a ploaie. Şoaptele sunt strivite între perne, mâna lui leneşă se odihneşte pe coapsa ta. Timpul curge lent, cremos. Se sincronizează cu pulsul lui. Şi tu adulmeci aerul cald al dragostei ce învăluie camera ca un abur. Atunci ştii că-l iubeşti.

Ştii c-o iubeşti atunci când iese din duş, goală. Are pielea moale şi umedă, sărutată de soare. Şi de tine. De atâtea ori. Îi cunoşti constelaţiile de aluniţe, semnul din naştere de pe braţ şi sânii perfecţi, rotunzi şi fragezi. O să îi se facă rece curând şi-o să îşi pună şosetele cu buline roz, alea pufoase. Şi tricoul tău. Eşti gelos. Da, eşti gelos pe bucata de bumbac ce îi atinge corpul. Atunci ştii c-o iubeşti.

Ştiţi că vă iubiţi atunci când vă ţineţi de mână şi înţelegeţi tot. Când imperfecţiunile celuilalt devin minuni. Când vă hrăniţi unul cu altul, când vă sunteţi suficienţi şi lumea din jur se dizolvă. Când dorul se măsoară în clipe, nu în zile.

Ştiţi că vă iubiţi când noţiunea de-a rămâne toată viaţa împreună vă sperie pentru că...e prea puţin.

Cu drag,

d

No more păr negru albăstrui. Please.

Am fost un copil peste măsură de curios şi încăpăţânat. Şi nu m-am schimbat prea mult de atunci. Nu am ascultat mai niciodată şi-am făcut mereu ce-am vrut, păstrând totuşi un dram de respect pentru ceea ce-mi spuneau cei din jur, mai ales mama şi tata, admiţând, în sufletul meu, că s-ar putea să aibă dreptate. Părinţii m-au sfătuit mereu, la orice pas, şi au încercat să mă ghideze pe calea simplă, însă mi-au acordat încrederea lor de fiecare dată atunci când au văzut că n-au cu cine să se înţeleagă. „Ai să ajungi tu la vorba mea, Dienuţă” zicea tata privindu-mă cald şi acordând-mi, din priviri, libertatea să fac cum mă taie capul. Şi da, am realizat că urcatul pe scară în pod poate să fie periculos, că umblatul iarna prin ger fără căciulă te fericeşte cu gripă, că chips-urile nu-s sănătoase, că omul de lângă mine nu era potrivit, că rebeliunea nu aduce nimic bun, că usturoiul e bun pentru imunitate şi că părul meu vopsit brunet era naşpa.

Din 1987 si până astăzi am ajuns la vorba alor mei de câteva ori. Bine, de multe ori. Mhm. Oooooook. De cele mai multe ori.

Părul meu natural e şaten auriu. Nu are cum să fie altfel fiindcă mă trag din neamuri blondii cu ochi deschişi, de la albastru la verde, atât pe linie maternă, cât şi paternă. Dar m-a fermecat mereu părul negru ca abanosul, iar femeile cu ochi mari şi negri, ca nişte mărgele, pielea albă şi părul de Albă-ca-Zăpada mi s-au părut întotdeauna superbe. Le găsesc foarte frumoase pe Kim Kardashian, Rihanna sau Nicole Scherzinger, dar pe ele le recomandă gena, iar brunetul le vine perfect.

5 ani de zile m-am vopsit negru albăstrui sau variaţiuni pe aceeaşi temă. Păr mai sănătos, mai hidratat, mătăsos şi strălucitor ca în perioada black nu am avut niciodată. Şi era aşa uşor de aranjat, şi avea atât de multă personalitate. El, părul, că eu nu prea. Mă desfiinţa negrul mult prea intens. Multă lume încerca să-mi spună că mă maturizează, că e artificial, că look-ul e fortaţ, eu fiind deschisă la ten, dar nimic. Eram fascinată de părul meu lung şi negru. Până acum doi ani, când tata, sătul să aştepte întoarcerea cosiţelor şatene în cap la fiică-sa, fără menajamente şi ocolişuri, mi-a zis că semăn cu o florăreasă. Superb.

Şi uite aşa a început procedeul color reverse, care a fost anevoios şi a necesitat multă răbdare. Azi, după atâţia ani, mă minunez de nuanţa mea naturală şi fac un apel către voi, cele care vă vopsiţi încă cu negru albăstrui: încercaţi ceva mai soft, o să vă placă la nebunie! Dacă nu sunteţi asiatice, armence, afro sau obraznic de frumoase, cu trăsături perfecte, renunţaţi la nuanţa de florăreasă. Amen to that.

Eu, în perioada păr negru şi acum. Make-up şi foto, Silvia de la Rock and Roses.

Cu drag,

d