miercuri, 9 noiembrie 2011

Despre ele. Dragele mele.

Nu cred în prietenie.

Cred într-un om care mă acceptă aşa cum sunt, care m-a ţinut în braţe când am fost tristă şi care plânge pentru că ne-am certat. Înseamnă că-i pasă. Şi omul asta e o fată. Şi e blondă, frumoasă, şi a naibii. Şi o iubesc.

Cred într-o persoană pe care nu am suportat-o cândva. De care mi-a fost frică şi care m-a terorizat o perioadă. Şi pe care mi-a adus-o Dumnezeu sub altă formă, mulţi ani mai târziu. E o fată pe care mă bazez azi. Şi care ştie că îmi place să mănânc ciorbă cu brânză telemea, iar aseară mi-a făcut un cadou: şosete cu Hello Kitty. E dark& twisty, frumoasă, şi a naibii. Şi o iubesc.

Cred într-o femeie-copil. Pare atât de puternică, dar e fragilă. Pare matură, dar e mică. Pare scumpă şi dulce ca o prăjitură – şi chiar e. Într-o zi, când eram tristă, m-a făcut să zâmbesc cu un tricou personalizat cu Hello Kitty. Şi o iubesc.

Cred într-un om de 49 de kile, dar cu un suflet de 2 tone. E talentată, e generoasă, e dedicată şi e mamă. Şi face totul cu mânuţele alea mici: cu ele alină fruntea cu febră a copilului, mângâie părul surorii, machiază şi mă ţine pe mine de mână când mă dezechilibrez. Şi o iubesc.

Cred într-o moleculă, în jumătatea mea de H2O, în singura persoană lângă care nu fac nici cel mai mic efort să fiu altfel decât sunt. E omul meu, my person. Şi ne despart ani, şi mări, şi ţări, dar asta e frumuseţea noastră. Şi o iubesc pentru că e ea.

Şi există undeva un om pe care îl iubesc cu toată fiinţa mea şi în care cred necondiţionat.

E un copil care miroase a lapte, cu degeţele mici şi strungăreaţă, o fetiţă deşteaptă şi incredibil de frumoasă, care nu voia să stea la grădiniţă. Şi căreia nu-i dădeam cariocile mele MyBoss pentru că apăsa prea tare şi-mi băga vârful înăuntru şi trebuia apoi să-l scot cu boldul. Un copil care mă zgâria aşa tare de plângeam 2 zile, prietena mea cu care îmi faceam cazemată sub masă, persoana pe care nu voiam să o iau afară pe motiv că e „prea mică, nu ştie ea jocurile”.

E copilul care visa să se facă „domnişoară cu tocuri” şi să aibă o „fermă de căţei”. Cea căreia i-am tăiat casetele cu Andre şi îmi pare rău şi acum, i-am citit jurnalul ascuns sub covor şi iar îmi pare rău.

E copilul care s-a făcut mare şi totuşi, pentru mine, încă miroase a lapte dulce. E acum fata care îmi dă sfaturi, îmi alină serile grele şi mă asigură că o să fie bine, aliatul meu, confidenta mea, sprijinul meu, mândria mea. E sora mea.

Aşadar, nu cred în prietenie. Cred în dragoste.

Cu drag,

d.

Un comentariu:

  1. Din descrierea facuta o recunoasc pe Sanziana ,am nimerit-o?:)

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta