Prietenie, poamă acră! Că aia dulce e greu de găsit.

Pe sistemul Connect R - eu vara nu scriu. Dar na că s-a făcut toamnă.

M-am dus mai devreme în bucătărie. Îmi era pofta de struguri. Am deschis uşa frigiderului, mi-am luat castronul cu bulinele mov şi zemoase şi...am început să râd singură. A prost, cum s-ar zice.

Un măr, un iaurt expirat de vreo 2 săptămâni, 4 roşii bio, cadou de la mama, nişte mozzarella, un sos de soia şi...17 parfumuri. Mda. Asta am eu în frigider. Şi mă gândeam că, dacă ar trăi mamaie, Dumnezeu s-o odihnească, şi-ar face 10 cruci şi 15 plecăciuni şi tot nu i-ar veni să creadă.

Asta a fost aşa, în loc de intro, că eu altceva voiam de fapt să zic aici.

Băi, eu sunt invidioasă pe bărbaţi. Mi-e ciudă când îi văd că se trezesc dimineaţa şi-n 5 minute sunt gata de plecare pentru că ei nu trebuie să se spoiască cu fond de ten Lumiere Active Rejuvenesse Hybrid SPF 16 Matifiant Hidratant Colorant Exasperant Iritant Deloc-important, să-şi facă genele (apropo, voi aţi observat ce gene lungi şi întoarse au aştia??? Mizeriile!!!), să îşi pudreze nasul, să îşi pună protej-slip cu aromă de ocean în spume şi levănţică proaspăt culeasă din Etiopia şi nici să-şi repare cearcănele cât găleata cu un şpaclu de concealer.

Îi invidiez că umblă cu păr pe piept şi pe spinare şi lumea zice că-s macho, iar noi dacă uităm să ne epilăm pe mâini strigă toţi în cor „Uite-o pe sor-sa lu’ King Kong!”. Mă oftic de numa’ când văd ce parcări imposibile fac din 3 mişcări, iar nouă ne tremură gladiolele când dăm cu spatele 5 metri. Mă enervează la culme că ei arată bine într-un tricou lăbărţat şi o pereche de jeanşi, iar noi trebuie să ne coţopenim pe tocuri cât macaraua care ne rup de incomode ce sunt!

Dar cel mai mult îi invidiez pentru relaţiile lor de prietenie. Bărbatul, când îşi alege tovarăşii, parcă face legământ sacru cu ei: „la bine şi la rău, eu rămân fratili tău”. Ei nu lasă femeile să le intervină în viaţă, chiar dacă le sunt soţii, îşi văd în continuare de serile lor ca băieţii - la poker, remi, bere, fotbal sau seminţe (după educaţie şi remuneraţie) continuă să se vadă, să se sune şi să aibă glumele lor cu circuit închis de genul „Cine e sefuuuuuu’??? Facem deranj în seara asta, nepoate! Suntem artisti, ce (organul genital masculin) mea! ”(proaste, adevărat, dar cu încărcătură sentimentală!).

Pe când femeia...eh, femeia îşi uită cea mai bună prietenă în 10 minute: „aaa, nu ieşim azi,  îi calc şosetele lu’ iubi şi îi fac mâncărică de măzărică după reţeta lu’ ala de la MasterChef”. Femeia îşi schimbă cea mai bună prietenă cu o alta, cu mai multe intrări în lumea bună. Femeia e în stare să se cupleze cu iubitul aleia de-i zicea BFF. Femeia e o specie mai speci...ală.

Femeia ţi-e prietenă azi. Şi mâine, şi încă 2 ani. Apoi nu mai e. Dispare. O găseşti la o cafenea cu tipa pe care o bârfea de mama focului şi o alinta cu cele mai dulci apelative, de la "proastă" la "panaramă". Acum râd împreună şi plănuiesc vacanţe.

Femeia nu e în stare să menţină o relaţie de prietenie adevărată. Pentru că nu ştie să fie loială, dedicată şi sinceră. Când Dumnezeu ne-a făcut din coasta lui Adam, trebuia să se gândească să ne pună şi un pic de creier.

D-aia prietena mea cea mai bună e un bărbat.

Hai, bine v-am regăsit! Sunteţi mai bronzaţi sau mi se pare mie?

Cu drag,

D

Omul e liber.

M-a întrebat cineva în ce categorie intră blogul meu, despre ce scriu. Şi nu am ştiu să-i răspund. Scriu despre ce-mi vine. Ce am chef, ce simt. Fabulez sau spun lucrurilor pe nume, mâzgălesc elucubraţii sau (îmi place mie să cred!) scriu chestii deştepte. Deci e personal. Azi. Că mâine poate îl închid. Sau îl părăsesc. Sau îl închiriez. Sau îl transform în blog de modă.

Ideea e aşa...dacă simt că am ceva de spus, scriu. Dacă nu, mă uit la Anatomia lui Grey. Sau mănânc pătrunjel (asta am făcut mai devreme!). Sau mă duc în oraş cu cineva. (cu tine, cel mai probabil). Sau mă joc Wii. Sau, sau, sau, sau, saaaaaaau....(azi sunt „sau” girl).

Omul poate să facă multe, infinit de multe lucruri, de la cele mai simple şi banale, la chestii sofisticate şi geniale, şi acum nu mă refer la material, concret. Poate să-ţi câştige încrederea în ani şi să o piardă în minute, să te iubească pănă la cer şi înapoi, să mintă privindu-te în ochi, să te ajute când credeai că te urăşte, să te trădeze, să te inspire, cucerească, fascineze, ierte, să te facă să zbori, să îţi gătească, să nu te uite...

Dar omul nu o să poată niciodată să fie doar al tău.

Nu suntem construiţi să aparţinem unei singure persoane. Eu sunt o femeie geloasă, dar în limita bunului simţ. Totuşi, când am avut în viaţă cea mai aprigă criză de gelozie, nu a fost din cauza iubitului. Ci din cauza ei, a celei mai bune prietene. Am prins-o cum vorbea cu o altă fată în recreaţii, când eu eram prea ocupată să îmi copiez tema la mate. M-a deranjat, dar am zis că e vina mea, că nu-i acord destulă atenţie. Însă în altă zi, când o credeam răcită, în pat, am văzut-o în oraş tot cu fata aia. Râdeau. Am simţit că mă sufoc, prietena mea cea mai bună şuşotea cu mâţa aia blondă, cu ochi de viezure!!! Trădare, trădare, de o mie de ori trădare!

Nu am vrut să-i vorbesc câteva zile, apoi însă ne-am împăcat. Mi-a jurat că eu sunt cea mai bună prietenă a ei şi că fata aia e doar aşa, o amică. Am decis să o iert şi să trec peste. Ce copilării! Asta se întâmpla acum vreo 9 ani.

Problema e că lucrurile nu se schimbă prea mult odată cu trecerea timpului. Şi la maturitate există aceleaşi apucături...vrei pentru tine, mereu pentru tine, doar pentru tine.

Şi nu-i aşa. Prietena ta cea mai bună are şi alte prietene. Prietenul tău cel mai bun iese la bere şi cu alt tip. Iubita ta e a ta pentru...cât timp? Soţul tău...mi-ar părea bine să fie doar al tău, mereu, ca în poveşti.

Doar că omul asta e hămesit de libertate şi detestă eticheta „Viorica, proprietatea lui Gicu ”,„Maricica, unica prietena a Vetei”.

Oamenii nu semnează contracte de exclusivitate. Şi când o fac, le încalcă. Dacă vrei un om fidel.......ia-ţi un câine.

A priceput cineva ce am îndrugat eu aici?

Cu drag,

d.

Despre ele. Dragele mele.

Nu cred în prietenie.

Cred într-un om care mă acceptă aşa cum sunt, care m-a ţinut în braţe când am fost tristă şi care plânge pentru că ne-am certat. Înseamnă că-i pasă. Şi omul asta e o fată. Şi e blondă, frumoasă, şi a naibii. Şi o iubesc.

Cred într-o persoană pe care nu am suportat-o cândva. De care mi-a fost frică şi care m-a terorizat o perioadă. Şi pe care mi-a adus-o Dumnezeu sub altă formă, mulţi ani mai târziu. E o fată pe care mă bazez azi. Şi care ştie că îmi place să mănânc ciorbă cu brânză telemea, iar aseară mi-a făcut un cadou: şosete cu Hello Kitty. E dark& twisty, frumoasă, şi a naibii. Şi o iubesc.

Cred într-o femeie-copil. Pare atât de puternică, dar e fragilă. Pare matură, dar e mică. Pare scumpă şi dulce ca o prăjitură – şi chiar e. Într-o zi, când eram tristă, m-a făcut să zâmbesc cu un tricou personalizat cu Hello Kitty. Şi o iubesc.

Cred într-un om de 49 de kile, dar cu un suflet de 2 tone. E talentată, e generoasă, e dedicată şi e mamă. Şi face totul cu mânuţele alea mici: cu ele alină fruntea cu febră a copilului, mângâie părul surorii, machiază şi mă ţine pe mine de mână când mă dezechilibrez. Şi o iubesc.

Cred într-o moleculă, în jumătatea mea de H2O, în singura persoană lângă care nu fac nici cel mai mic efort să fiu altfel decât sunt. E omul meu, my person. Şi ne despart ani, şi mări, şi ţări, dar asta e frumuseţea noastră. Şi o iubesc pentru că e ea.

Şi există undeva un om pe care îl iubesc cu toată fiinţa mea şi în care cred necondiţionat.

E un copil care miroase a lapte, cu degeţele mici şi strungăreaţă, o fetiţă deşteaptă şi incredibil de frumoasă, care nu voia să stea la grădiniţă. Şi căreia nu-i dădeam cariocile mele MyBoss pentru că apăsa prea tare şi-mi băga vârful înăuntru şi trebuia apoi să-l scot cu boldul. Un copil care mă zgâria aşa tare de plângeam 2 zile, prietena mea cu care îmi faceam cazemată sub masă, persoana pe care nu voiam să o iau afară pe motiv că e „prea mică, nu ştie ea jocurile”.

E copilul care visa să se facă „domnişoară cu tocuri” şi să aibă o „fermă de căţei”. Cea căreia i-am tăiat casetele cu Andre şi îmi pare rău şi acum, i-am citit jurnalul ascuns sub covor şi iar îmi pare rău.

E copilul care s-a făcut mare şi totuşi, pentru mine, încă miroase a lapte dulce. E acum fata care îmi dă sfaturi, îmi alină serile grele şi mă asigură că o să fie bine, aliatul meu, confidenta mea, sprijinul meu, mândria mea. E sora mea.

Aşadar, nu cred în prietenie. Cred în dragoste.

Cu drag,

d.

Prieten. Oare?

„Prietenul” e un fel de „Moş Crăciun”: e fain să crezi în el, dar...nu există.

Eu am crescut la bunici, la Slănic, şi cred cu tărie că cele mai sincere relaţii de prietenie le-am avut în copilărie. Se rezumau la împărţirea feliei de pâine cu magiun, la repararea bicicletei Pegas şi construirea celei mai tari cazemate într-un nuc bătrân.

Când aveam vreo 5 ani, aveam un prieten straşic. Îl chema Oana. Nu, n-am scris greşit, e vorba de un baieţel pe care mama lui îl striga Ionuţ când îl chema la masă, dar eu îi ziceam Oana, mi se părea mai fain.

Cu el făceam plăcinţele din nisip decorate cu pietricele, ciorbă cu apă de baltă şi praf de cărămidă, dulceaţă din petale de trandafir şi iarbă. Asta era reţeta! Tot cu el mâncam mere mici şi dulci în mai, adunate de pe jos, făceam baie în gârlă şi apoi ne pescuiam papucii gumaţi ori furam zmeură prin gard de la nea Romică.

Ne revedeam vară de vară şi hoinăream împreună 3 luni pe an, cât ţinea vacanţa mare. El mi-a împletit prima coroniţă din păpădii, mi-a pansat julitura din genunchi cu frunze când am căzut la „Prinselea” şi tot el mi-a spus „Eşti cel mai bun prieten al meu!”. Noi nu eram Diana-fată şi Ionuţ-băiat, eram doi copii care descopereau lumea. Şi eram prieteni.

M-am făcut mare şi „m-am umplut” de prieteni. Am urlat în gura mare că ei sunt cei mai buni din lume, apoi am şoptit suspinând „M-aţi dezamăgit”.

Pentru că atunci când eşti adult, îţi alegi prieteni adulţi. Iar aştia-s oameni, adică imperfecţi. Te bârfesc, te invidiază, te judecă, te părăsesc, te uită.

Ne minţim frumos că avem o mie de prieteni, dar ia spune-mi: câţi dintre ei ar veni în miez de noapte să stea cu tine că ţi-e rău sau câţi te-ar primi în casa lor dacă nu ai avea unde să stai?

Astăzi, eu nu am 459 de prieteni aşa cum scrie pe Facebook. Am doar 3. Şi pe mine.

Cu drag,

d.

Om drag, îţi mai aduci aminte?

Uneori îmi amintesc cu atâta drag de clipe pe care le-am petrecut alături de persoane speciale, ce mi-au îmbogăţit viaţa cândva, în anumite etape. Mulţi sunt oameni cu care azi nu mai ţin legătura, dar pe care poate îi am în lista de Friends de pe Facebook, cu mulţi îmi mai spun doar „La mulţi ani” de Revelion, iar pe alţii îi iubesc zi de zi.

De multe ori mi-am amintit câte o întâmplare, am zâmbit şi m-am întrebat: „Oare omul asta se mai gândeşte şi el vreodată la mine?”. Azi o să le scriu acelora cu care nu mai păstrez legătura. Sunt oameni care au contat pentru mine şi care poate vor ajunge cumva să citească rândurile astea. Atunci o să ştie că nu i-am uitat.

Alexandra. Îţi mai aduci aminte cum făceam gimnastică la mine în sufragerie, pe pernele pufoase de la canapea? Aveai şi ai cel mai lucios păr din lume.

Mădă. Cât te iubeam când mă întrebai: „Dia, vrei să mâncăm ou ochi cu cartofi prăjiţi? Dormi la mine în seara asta?”. Şi cum vorbeşti tu în somn. Mi-eşti dragă.

Adriana. Ai fost colega mea acum 15 ani. Ai revenit în viaţa mea subtil. Mă bucur.

Radu. Am primit de la tine cele mai frumoase desene ever. Eşti foarte talentat.

Roxana. Stăteam amândouă în apartamentul de la etajul 10. Erai minunată pentru că îţi luai hainele de seara ca să nu mă trezeşti din somn când plecai la facultate.

Corina. Eşti o fată specială şi faci cel mai bun tort de zahăr ars.

Ioana. Eşti cea mai pozitivă fată pe care am cunoscut-o vreodată. Ai un zâmbet superb pe care mi-l amintesc deseori.

Irina. Ai fost cea mai bună prietena a mea ani la rând, cândva. Îţi mai aduci aminte când ne făceam temele împreună şi apoi plecam la meditaţii la română? Îmi doream să am părul drept, ca tine. Şi genele lungi.

Cătălina. Stăteai în aceeaşi curte cu mine, într-o perioadă. Coboram la tine şi vorbeam ore în şir. Eşti cea mai ambiţiosă persoană pe care am cunoscut-o. Şi îţi place portocaliul.

Andreea. Aşa om fain ca tine nu mi-a mai fost dat să întâlnesc. Îţi aminteşti când am venit la tine acasă, într-o duminică, şi am citit împreună, într-o zi, „Quo Vadis” lui Sienkiewicz? Eşti aşa deşteaptă şi minunată. Pe sora ta o cheamă Laura.

Ştefi. Polonia n-ar fi fost la fel dacă nu erai acolo. Îţi aminteşti cum am mers noaptea, de Revelion, prin zăpezi? Do you remember Monika, tzurka girl?

Olivia. Cea mai bună profă de arabă ever. Cea mai visătoare femeie. Frumos.

Raluca. Mi-e dor să ne vedem să mă pupi apăsat pe obraji, cum numai tu o faci.

Ruxandra. Cea mai delicată făptură pe care am cunoscut-o. N-am uitat nici acum ce mi-ai scris în caietul cu amintiri: „Diana, eşti ca o vioară lină...”. Ai cei mai expresivi ochi din lume.

Tudor. Mi-e dor de râsul tău molipsitor. Ai grijă la Tm, copilu'!

Varty. Eşti atât de specială pentru mine. Îţi aminteşti cum ai cumpărat odată pâine şi ai ţinut-o doar cu mâna stângă, pentru că dreapta avea „bacterii” de la metrou? Hahaha Miss you

Vera, Ralu, Adi. Cei mai frumoşi fraţi. Prietenii copilăriei mele.

Adi, Darius, Dorin, Marius, Adi, Gigi - cea mai tare gaşcă. Am învăţat multe de la voi.

Şi mai sunteţi mulţi. Specialii mei.

Cu drag,

d.