Viaţa ca un roller coaster. Te bagi?

Eşti ca în faţa unui roller coaster. Te dai sau pleci acasă. Rişti sau spui „pas”. Trăieşti cu adevărat sau rămâi spectator. Simţi sau alegi să fii sec. E foarte simplu. Aşa că hai, zi-mi, te urci?

Nu îţi garantez că o să-ţi placă, nu o să-ţi garantez că o să merite, poate chiar n-o să mai vrei niciodată. Dar măcar nu vei rămâne cu regretul că nu ai încercat...şi, cine ştie, poate te numeri printre cei norocoşi, iar experienţa asta îţi va schimba viaţa. În bine.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Când aveam vreo 8 ani, m-a muşcat un câine lup (Alexandra, remember?). Din fericire a fost ceva minor, noroc cu pantalonii de lână făcuţi de mama, pare-se că i s-au încurcat bestiei caninii în „două pe faţă, două pe dos”!

Dar am rămas traumatizată. Cu o frică groaznică, ce îmi paraliza picioarele, îmi umezea ochii şi îmi făcea inima să bată ca la curse ori de câte ori îmi ieşea în cale vreun patruped, fie că era un tanc de rottweiler sau o hamsie d-aia de-i zice chiuaua. Şi ştiu că în gând îmi ziceam aşa: „Abia aştept să mă fac mare. Atunci nu o să îmi mai fie frică de nimic”.

Şi acum sunt mare. Şi mi-e mai frică ca oricând.

Şi nu de câini.

Mi-e frică de înălţime şi tocmai d-aia ador să zbor cu avionul. Mi-e frică de singurătate, dar mulţumesc zi de zi pentru libertatea de a-mi aparţine. Mi-e frică să nu rănesc, dar am spus „iartă-mă” de multe ori. Mi-e frică să iubesc şi să mă las iubită, dar sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am. Mi-e frică să nu sufăr, dar adulmec clipa şi mă las pradă ei. Mi-e frică de şefi, de criză, de stres, de facturi, de tuse, dezamăgiri, de alergii, de duşmani dar şi de prieteni, de probleme financiare, de boli, de ziua de mâine, de ziua de ieri, de cataclisme, de iubire, de lipsa ei, neîmpliniri, eşecuri, concedieri, depresii, de oameni, de mine.

Dar pe toate astea aleg să le înfrunt. Am curaj.

Şi...te rog... mă iei de mână?

Cu drag,

d.