Dragostea pentru toată viaţa durează 3 ani. Ce ne mai place divorţul!

Asta-i frumuseţea unui blog personal. Ai chef şi timp, postezi o elucubraţie grozavă! N-ai, nu scrii. Pentru că aşa vrei tu.

Eu n-am avut nici chef, nici timp. Trebuie să am inspiraţie şi să am ceva de comunicat, să găsesc măcar o oră liberă şi să am o stare specială ca să mâzgălesc coala asta virtuală.

Trăim nişte vremuri de rahat. Din toate punctele de vedere. S-a sucit lumea cu curu-n sus, ce era odată valoros acum e aruncat la gunoi, tinichelele şi lichelele sunt peste tot şi sunt adulate, Dumnezeu e bagatelizat, dar Pepe şi Pastrama lui sunt ridicaţi pe un piedestal.

Nu mai citim cărţi că sunt boring, iar Albert Camus nu e cool ca Vârciu, rupem Facebook-ul în două şi ne dăm rotunzi că avem prieteni cu miile dar suntem nişte singuri trişti.

Pe vremuri, când poate eu eram încă în faza de proiect, oamenii se iubeau şi se casătoreau. Şi se iubeau aşa vreo 60 de ani dacă îi ajuta Dumnezeu să ajungă la stadiul avansat de boşorogi, şi tot atâta timp rămâneau căsătoriţi. Noţiunea de „divorţ” era SF, un fel de Ozeneu din fier cu beculeţe colorate, un termen blamat şi aproape străin. Atunci conta ce zicea tata părintele la altar: „La bine şi la rău, până lady in black ne va despărţi”.

Astăzi, divorţul e în trend. Dacă n-ai o pereche de Louboutini, nişte tenişi Louis Vuitton şi un divorţ la activ la doar 30 de ani, eşti un fraier. Te caci pe tine de iubire când o iei p-aia de nevasta, ea leşină de amor ghebos pentru tine, faceţi nuntă mare, ca la palat, cu paranghelie şi caviar la metru, o ardeţi high class în luna de miere prin Bora Bora, turnaţi şi un copil după şase luni, iar după încă un an: ŞOC! Tati, mami, noi divorţăm! S-a rupt lanţu’ de iubire, ne-am înstrăinat, ne-am înşelat puţin, aia e, pa şi la gară, NEEEXT!

Căsătoria nu mai are nicio valoare, iar dragostea a ajuns la fel de preţioasă ca un ibric de alamă. Astăzi nimeni nu mai luptă să repare dacă ceva nu merge, nimeni nu mai dă 2 lei pe noţiunea de familie. Ne schimbăm iubitele şi iubiţii ca pe şosete, spunem „te iubesc” la fel de simplu cum rostim ”shaorma”, facem din relaţiile noastre subiecte publice pe Facebook, totul într-o mascaradă penibilă demnă de Zmeura de Aur.

Cum e domne aia: azi ne iubim şi nu respirăm unul fără celălalt, peste 2 ani suntem nişte străini care nu-şi mai dau nici „bună ziua” pe stradă? (asta în cazul fericit în care nu e circ, iar întâlnirile inopinate se transformă în lupte pudrate cu înjurături ca pe stadion la Manchester!).

Eu aleg să cred încă în dragoste for ever, căsătorie şi familie. Probabil sunt cam dusă.

Hai vă pup cu drag, îmi era dor de voi!

Di