Salut! Ce faci? Vrei să te măriţi cu mine?

Isterie, panică şi lacrimi. Pe sistemul „io cu cine mă mărit?!?”, femeile din ziua de astăzi sunt în mare criză. De parcă nu era suficientă aia financiară, acum trebuie să ne descurcăm cumva şi cu criza măritişului, care-i parcă mai severă ca ailaltă.

Când eram mai mică, mi-a zis mama o vorbă mare: „Nu te grăbi, mamă, să te măriţi, că îi zice „căsnicie” de la caznă. Altfel îi zicea fericire.” Şi-am băgat repede un dicţionar, să mă dumiresc: CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. ‘Ai de capul meu!

Nu mănânc pufarine aici, m-a pocnit şi pe mine acum vreo 2 ani, parcă o luasem razna, visam rochie fronsată din dantelă fină, dulceţuri, un inorog călare pe prinţ, pardon, invers, cupidoni cu săgeţi înmuiate în nectarul iubirii şi alte detalii de basm. Şi cum pluteam eu aşa, în lumea viselor, am început să aud în jurul meu pledoarii de jale de la femei măritate. Măritate-de-puţin-timp şi măritate-de-când-lumea-şi-pământul. Dar jălaniile lor sunau la fel, parcă erau plăci de vinil bocitoare, şi toate conchideau: „Te invidiez că eşti liberă!”.

Liberă? Păi adicătelea cum vine asta? Voi sunteţi la închisoare sau...?

Ideea e destul de simplă. Nu te măriţi de plictiseală, nici de singurătate. Nu te măriţi pentru că te-a apucat chemarea uterului şi vrei copil, nu te măriţi pentru că aşa trebuie, aşa zice lumea, e timpul, îţi trece vremea. Nu te rogi de bărbat să te ia de nevastă, nu devii o penibilă disperată care cerşeşte verighetă. Decât să te măriţi din unul din motivele enumerate mai sus, mai bine stai potolită şi te apuci de croşetat. E o afacere mai bună. Te măriţi când găseşti bărbatul potrivit, când iubeşti matur şi profund, nu frugal. Când simţi că Dumnezeu şi-a pus mâna pe creştetele voastre şi v-a legat. Nu când simţi fluturi şi bezele, ca o adolescentă disperată. 

Cunosc femei care n-au avut răbdare, s-au minţit singure că omul cu care erau e cel potrivit, s-au luat după gura lumii şi, după o nuntă ca-n poveşti, au dat de realitatea ca-n filme. De groază. Şi e dureros să divorţezi la nici 2 ani de la nuntă.

Cu măritatul nu e de joacă, nici de glumă. E o ruletă rusească, o horă la care joci legat la ochi, o loterie. Dacă-i miere sau fiere, depinde de voi. Şi de cum îşi pune Dumnezeu mila, pentru că, până la urmă, dacă nu există binecuvântare divină, totul e în zadar.

Aşadar, mai uşor cu criza măritatului. Bucuraţi-vă de momentele astea magice, când nu trebuie să spălaţi chiloţii partenerului, să vă treziţi mai devreme ca să-i faceţi micul dejun, când sunteţi libere să mergeţi unde vreţi fără să daţi socoteală. Bucuraţi-vă că încă purtaţi numele tatălui vostru.

 

Răbdare, răbdare, răbdare. Vom avea destul timp să fim doamne. Cu verighetă şi bărbatul potrivit alături. Acum să ne bucurăm.

Cu drag,

d

Dragostea pentru toată viaţa durează 3 ani. Ce ne mai place divorţul!

Asta-i frumuseţea unui blog personal. Ai chef şi timp, postezi o elucubraţie grozavă! N-ai, nu scrii. Pentru că aşa vrei tu.

Eu n-am avut nici chef, nici timp. Trebuie să am inspiraţie şi să am ceva de comunicat, să găsesc măcar o oră liberă şi să am o stare specială ca să mâzgălesc coala asta virtuală.

Trăim nişte vremuri de rahat. Din toate punctele de vedere. S-a sucit lumea cu curu-n sus, ce era odată valoros acum e aruncat la gunoi, tinichelele şi lichelele sunt peste tot şi sunt adulate, Dumnezeu e bagatelizat, dar Pepe şi Pastrama lui sunt ridicaţi pe un piedestal.

Nu mai citim cărţi că sunt boring, iar Albert Camus nu e cool ca Vârciu, rupem Facebook-ul în două şi ne dăm rotunzi că avem prieteni cu miile dar suntem nişte singuri trişti.

Pe vremuri, când poate eu eram încă în faza de proiect, oamenii se iubeau şi se casătoreau. Şi se iubeau aşa vreo 60 de ani dacă îi ajuta Dumnezeu să ajungă la stadiul avansat de boşorogi, şi tot atâta timp rămâneau căsătoriţi. Noţiunea de „divorţ” era SF, un fel de Ozeneu din fier cu beculeţe colorate, un termen blamat şi aproape străin. Atunci conta ce zicea tata părintele la altar: „La bine şi la rău, până lady in black ne va despărţi”.

Astăzi, divorţul e în trend. Dacă n-ai o pereche de Louboutini, nişte tenişi Louis Vuitton şi un divorţ la activ la doar 30 de ani, eşti un fraier. Te caci pe tine de iubire când o iei p-aia de nevasta, ea leşină de amor ghebos pentru tine, faceţi nuntă mare, ca la palat, cu paranghelie şi caviar la metru, o ardeţi high class în luna de miere prin Bora Bora, turnaţi şi un copil după şase luni, iar după încă un an: ŞOC! Tati, mami, noi divorţăm! S-a rupt lanţu’ de iubire, ne-am înstrăinat, ne-am înşelat puţin, aia e, pa şi la gară, NEEEXT!

Căsătoria nu mai are nicio valoare, iar dragostea a ajuns la fel de preţioasă ca un ibric de alamă. Astăzi nimeni nu mai luptă să repare dacă ceva nu merge, nimeni nu mai dă 2 lei pe noţiunea de familie. Ne schimbăm iubitele şi iubiţii ca pe şosete, spunem „te iubesc” la fel de simplu cum rostim ”shaorma”, facem din relaţiile noastre subiecte publice pe Facebook, totul într-o mascaradă penibilă demnă de Zmeura de Aur.

Cum e domne aia: azi ne iubim şi nu respirăm unul fără celălalt, peste 2 ani suntem nişte străini care nu-şi mai dau nici „bună ziua” pe stradă? (asta în cazul fericit în care nu e circ, iar întâlnirile inopinate se transformă în lupte pudrate cu înjurături ca pe stadion la Manchester!).

Eu aleg să cred încă în dragoste for ever, căsătorie şi familie. Probabil sunt cam dusă.

Hai vă pup cu drag, îmi era dor de voi!

Di