Cum stai cu invidia? Cam bine, cred.

Nu iubirea, şi nici ura - nu sunt cele mai puternice sentimente din lume. Ci invidia. Acest colos emoţional care roade ca un şmirghel, care fură energie şi difuzează răutate. Când te invidiază necunoscuţii, te doare fix în plăcintă. Nasol şi dureros este atunci când aia dragi ţie încep să fie infestaţi cu această boală grea, a invidiei.

De ce, soro? Ai mâncat cu mine din aceeaşi blidă, vorba aia, acum care ţi-e problema? De ce în loc de „bravo”, „felicitări”, „mă bucur pentru tine” sau tradiţionalul „ia d-aci un Like” o arzi dubios cu răutăţi, cu zâmbete schimonosite şi mâncat căcat? (Hai să-ţi dea mama o linguriţă, să papi încet, să nu te îneci!).

Aş vrea să zic „nu mă afectează, nu doare”. Dar sunt om, nu maşină de cusut, deci simt. Bine, asta până într-un punct, când o să devin ne-„simţitoare”. E o rezolutie buna pe 2012.

„Soro” asta e un apelativ generic. Mă refer la femei şi bărbaţi deopotrivă, la prieteni pe care i-am avut şi nu îi mai am, sau poate îi mai am, dar ei nu ştiu că i-am dat la spate, păstrez doar aparenţe.

Şi mă refer şi la oamenii din jurul tău, aştia care te invidiază cu program: dimineaţa, la prânz şi seara, dupa Capatos.

Ştiu ei cine eşti tu? Cât ai muncit pentru ceea ce ai? Ce ai îndurat? Dacă ai râs sau au plâns, dacă zâmbetul ala perfect de pe faţa ta e adevărat sau e la fel de fals ca Hermesu’ lu’ Tonciu?

Şi mai avem aici o categorie de micuţe şi micuţi invidioşi. EX-ii. Să trăiţi maică, cu ce gând pe la noi prin viaţă, again? Aveţi invitaţie?

Din moment ce vă aflaţi în ograda foştilor, frumos ar fi să rămâneţi la locul vostru. Şeeeezi domol, dragă, la loc comanda –prietene! Cu mulţumiri. (Ce vă mai place să vă băgaţi ca spirtu-n ochi!!! Ntz Ntz!)

PS. Şi acum iar o să se simtă avizaţi nişte muşterii şi vreo 3 domniţe. Anunţ: în povestea asta nu e vorba despre voi. Ştiu că v-aţi fi dorit! Poate data viitoare J

Iar la final, o sugestie: înlocuiţi invidia cu shaorma. O să avem mai mulţi obezi în lume, dar mai puţină răutate.

Cu drag,

D.