Atunci când ţi-e dor...

Dorul doare. E ca şi cum rămâi fără aer preţ de prea multe secunde. Dorul doare încet. Şi intens. Te face să simţi. Şi se declanşează atât de subit, de parşiv, de crud. Adulmeci un fir de parfum, o aromă, auzi o frântură de melodie, vezi o poză, un carusel, o carte, auzi un nume. Iar asta îţi dă peste cap clipa. Iar amintirile curg şi se amestecă nebun ca un uragan furios. Şi te îneacă, te sufocă, te lasă vlăguit şi fără putere.

Miroase a magiun proaspăt şi a miez de nucă. Şi apare o mămăiţă cu păr alb şi mâini aspre, dar aşa de calde, aşa de bune. Mâini care au oblojit bube în genunchii unei fetiţe care a căzut cu bicicleta pe pietriş. Şi care au mângâiat somnul ei, pictat cu căţei şi desene animate. Şi atunci îţi aminteşti. Şi ţi-e dor. Şi n-ai ce face. Spui doar: „Săru’mâna, mămăiţă. Sper că eşti bine”.

Şi apoi vezi o poză. Nu mai e al tău. Şi nici măcar nu-l mai iubeşti. Dar ţi-ar plăcea să opreşti timpul, şi lumea, şi soarele să stea în loc. Şi să v-aşezaţi pe-o bancă. Şi să staţi aşa, în tăcere, ore..şi ore. Şi apoi să-l întrebi: „Ce mai faci? Cum eşti?”. Şi să-ţi spună doar atât. „Sunt bine. Dar tu? ”. Şi nimeni să nu ştie vreodată.

Ţi-e dor. Poate de ani de zile. Dar eşti prea mândru să îţi recunoşti asta. A fost cândva prietenul tău cel mai bun. Mâncaţi covrigi şi ciocolată cu rom cu banii furaţi de la fraţii mai mici din puşculiţe. Şi aţi avut pojar în acelaşi timp. Şi vă leagă „Hoţii şi vardiştii”, trasul cu cornetul cu bold, Maria din clasa a III-a, şi guma Action Man. Dar acum vă despart oamenii, orgoliile şi frica. Sună-l. Spune-i că-ţi lipseşte. Aşteaptă de prea mult timp...

Ţi-e dor de acasă. Ţi-e dor de tata care te mângâie mereu pe creştet, iar atunci când o face, simţi că ai iar 5 ani. Ţi-e dor de mama care...ce cuvinte pot descrie mai bine lumina infinită din ochii ei atunci când te vede? Şi fericirea din glas? Ţi-e dor de perna ta, care miroase a somn şi a vise, de străzile copilăriei, de cărţile dragi care ţi-au fost porţi de evadare de atâtea ori, de casetofonul cu luminiţe colorate, de ceasul auriu şi mare din perete, de bibeloul cu pescarul asiatic, de mileuri, de plăcinta cu mere, de penar, de echer, de stiloul cu rezerve, de gulerul croşetat, de uniforma apretată, de profesori, de salam cu pâine, de păpuşa Barbie. De copilărie.

Dar de tine ţi-e dor vreodată? De tine bun, optimist, zâmbitor, fericit. De tine în momentele în care nu urăşti, nu invidiezi, nu răneşti. Când nu îţi faci iubita să plângă. Când nu îţi jigneşti iubitul. De tine când radiezi şi împărtăşeti dragoste necondiţionată. Fă-ţi timp să te regăseşti.

Ştii ce? Mi-e dor de tine. Ce bine că te văd mâine.

.................................................................................

Cu drag,

d.

PS. Laura, mă bucur că-mi citeşti blogul. Ştii tu cine J