De bună voie şi nesilită
de nimeni, perfect lucidă şi în deplinătatea facultăţilor mintale, într-un
moment de inspiraţie, am decis să îmi dezactivez contul de Facebook. Şi aşa am
făcut.
Explicaţia? N-am.
Dar dacă mă chinui
puţin, vă pot spicui câteva motive. Printr-o formulă empirică, am ajuns la concluzia
că petrec mai mult timp pe Facebook decât cu propria mamă. Bun. Apoi m-am
gândit că orele pierdute pe pagina virtuală se pot metamorfoza în plimbări prin
parc, citit, şters faianţa etc – într-un cuvânt, de trăit viaţa în offline.
3 la mână, am vrut să
ofer o binemeritată pauză celor care îmi studiau, cu râvna elevilor de clasa I,
pagina de Facebook. Tot aceia care, chiar dacă în ani de zile nu mi-au dat un
Like, în momentul în care am anunţat că dezactivez contul s-au „pierdut” şi
mi-au lăsat mesaje private: „Dar de ce faci asta?”. Uite d-aia.
Alt motiv? M-am crucit
când am văzut, săptămâna trecută, la o persoana Y, Check In @Inviere. Cam unde
am ajuns?
Şi-ar mai fi vreo
câteva. Ah, plus că privesc totul ca pe un experiment, personal şi jurnalistic
totodată. Vreau să văd cum e, cât e de dificil să renunţi la acest viciu, care
sunt repercusiunile în viaţa reala, cât lipsa contului îmi va afecta jobul
sau...prieteniile. Btw, există şi telefon. Şi email.
Aşadar, nu m-am certat
cu nimeni, nu am dat block nimănui, nu m-a supărat nimeni. E doar o toană de-a mea.
Şi ah, am uitat să precizez. Îl voi reactiva peste o lună. O lună fără 2 zile, 5 ore şi 16 minute.
Semnat,
A facebook addict
PS. Tu ai avea curaj să
îţi ştergi contul personal de Facebook?
Cu drag,
d
