Atunci când ţi-e dor...

Dorul doare. E ca şi cum rămâi fără aer preţ de prea multe secunde. Dorul doare încet. Şi intens. Te face să simţi. Şi se declanşează atât de subit, de parşiv, de crud. Adulmeci un fir de parfum, o aromă, auzi o frântură de melodie, vezi o poză, un carusel, o carte, auzi un nume. Iar asta îţi dă peste cap clipa. Iar amintirile curg şi se amestecă nebun ca un uragan furios. Şi te îneacă, te sufocă, te lasă vlăguit şi fără putere.

Miroase a magiun proaspăt şi a miez de nucă. Şi apare o mămăiţă cu păr alb şi mâini aspre, dar aşa de calde, aşa de bune. Mâini care au oblojit bube în genunchii unei fetiţe care a căzut cu bicicleta pe pietriş. Şi care au mângâiat somnul ei, pictat cu căţei şi desene animate. Şi atunci îţi aminteşti. Şi ţi-e dor. Şi n-ai ce face. Spui doar: „Săru’mâna, mămăiţă. Sper că eşti bine”.

Şi apoi vezi o poză. Nu mai e al tău. Şi nici măcar nu-l mai iubeşti. Dar ţi-ar plăcea să opreşti timpul, şi lumea, şi soarele să stea în loc. Şi să v-aşezaţi pe-o bancă. Şi să staţi aşa, în tăcere, ore..şi ore. Şi apoi să-l întrebi: „Ce mai faci? Cum eşti?”. Şi să-ţi spună doar atât. „Sunt bine. Dar tu? ”. Şi nimeni să nu ştie vreodată.

Ţi-e dor. Poate de ani de zile. Dar eşti prea mândru să îţi recunoşti asta. A fost cândva prietenul tău cel mai bun. Mâncaţi covrigi şi ciocolată cu rom cu banii furaţi de la fraţii mai mici din puşculiţe. Şi aţi avut pojar în acelaşi timp. Şi vă leagă „Hoţii şi vardiştii”, trasul cu cornetul cu bold, Maria din clasa a III-a, şi guma Action Man. Dar acum vă despart oamenii, orgoliile şi frica. Sună-l. Spune-i că-ţi lipseşte. Aşteaptă de prea mult timp...

Ţi-e dor de acasă. Ţi-e dor de tata care te mângâie mereu pe creştet, iar atunci când o face, simţi că ai iar 5 ani. Ţi-e dor de mama care...ce cuvinte pot descrie mai bine lumina infinită din ochii ei atunci când te vede? Şi fericirea din glas? Ţi-e dor de perna ta, care miroase a somn şi a vise, de străzile copilăriei, de cărţile dragi care ţi-au fost porţi de evadare de atâtea ori, de casetofonul cu luminiţe colorate, de ceasul auriu şi mare din perete, de bibeloul cu pescarul asiatic, de mileuri, de plăcinta cu mere, de penar, de echer, de stiloul cu rezerve, de gulerul croşetat, de uniforma apretată, de profesori, de salam cu pâine, de păpuşa Barbie. De copilărie.

Dar de tine ţi-e dor vreodată? De tine bun, optimist, zâmbitor, fericit. De tine în momentele în care nu urăşti, nu invidiezi, nu răneşti. Când nu îţi faci iubita să plângă. Când nu îţi jigneşti iubitul. De tine când radiezi şi împărtăşeti dragoste necondiţionată. Fă-ţi timp să te regăseşti.

Ştii ce? Mi-e dor de tine. Ce bine că te văd mâine.

.................................................................................

Cu drag,

d.

PS. Laura, mă bucur că-mi citeşti blogul. Ştii tu cine J 

Prieten. Oare?

„Prietenul” e un fel de „Moş Crăciun”: e fain să crezi în el, dar...nu există.

Eu am crescut la bunici, la Slănic, şi cred cu tărie că cele mai sincere relaţii de prietenie le-am avut în copilărie. Se rezumau la împărţirea feliei de pâine cu magiun, la repararea bicicletei Pegas şi construirea celei mai tari cazemate într-un nuc bătrân.

Când aveam vreo 5 ani, aveam un prieten straşic. Îl chema Oana. Nu, n-am scris greşit, e vorba de un baieţel pe care mama lui îl striga Ionuţ când îl chema la masă, dar eu îi ziceam Oana, mi se părea mai fain.

Cu el făceam plăcinţele din nisip decorate cu pietricele, ciorbă cu apă de baltă şi praf de cărămidă, dulceaţă din petale de trandafir şi iarbă. Asta era reţeta! Tot cu el mâncam mere mici şi dulci în mai, adunate de pe jos, făceam baie în gârlă şi apoi ne pescuiam papucii gumaţi ori furam zmeură prin gard de la nea Romică.

Ne revedeam vară de vară şi hoinăream împreună 3 luni pe an, cât ţinea vacanţa mare. El mi-a împletit prima coroniţă din păpădii, mi-a pansat julitura din genunchi cu frunze când am căzut la „Prinselea” şi tot el mi-a spus „Eşti cel mai bun prieten al meu!”. Noi nu eram Diana-fată şi Ionuţ-băiat, eram doi copii care descopereau lumea. Şi eram prieteni.

M-am făcut mare şi „m-am umplut” de prieteni. Am urlat în gura mare că ei sunt cei mai buni din lume, apoi am şoptit suspinând „M-aţi dezamăgit”.

Pentru că atunci când eşti adult, îţi alegi prieteni adulţi. Iar aştia-s oameni, adică imperfecţi. Te bârfesc, te invidiază, te judecă, te părăsesc, te uită.

Ne minţim frumos că avem o mie de prieteni, dar ia spune-mi: câţi dintre ei ar veni în miez de noapte să stea cu tine că ţi-e rău sau câţi te-ar primi în casa lor dacă nu ai avea unde să stai?

Astăzi, eu nu am 459 de prieteni aşa cum scrie pe Facebook. Am doar 3. Şi pe mine.

Cu drag,

d.

Om drag, îţi mai aduci aminte?

Uneori îmi amintesc cu atâta drag de clipe pe care le-am petrecut alături de persoane speciale, ce mi-au îmbogăţit viaţa cândva, în anumite etape. Mulţi sunt oameni cu care azi nu mai ţin legătura, dar pe care poate îi am în lista de Friends de pe Facebook, cu mulţi îmi mai spun doar „La mulţi ani” de Revelion, iar pe alţii îi iubesc zi de zi.

De multe ori mi-am amintit câte o întâmplare, am zâmbit şi m-am întrebat: „Oare omul asta se mai gândeşte şi el vreodată la mine?”. Azi o să le scriu acelora cu care nu mai păstrez legătura. Sunt oameni care au contat pentru mine şi care poate vor ajunge cumva să citească rândurile astea. Atunci o să ştie că nu i-am uitat.

Alexandra. Îţi mai aduci aminte cum făceam gimnastică la mine în sufragerie, pe pernele pufoase de la canapea? Aveai şi ai cel mai lucios păr din lume.

Mădă. Cât te iubeam când mă întrebai: „Dia, vrei să mâncăm ou ochi cu cartofi prăjiţi? Dormi la mine în seara asta?”. Şi cum vorbeşti tu în somn. Mi-eşti dragă.

Adriana. Ai fost colega mea acum 15 ani. Ai revenit în viaţa mea subtil. Mă bucur.

Radu. Am primit de la tine cele mai frumoase desene ever. Eşti foarte talentat.

Roxana. Stăteam amândouă în apartamentul de la etajul 10. Erai minunată pentru că îţi luai hainele de seara ca să nu mă trezeşti din somn când plecai la facultate.

Corina. Eşti o fată specială şi faci cel mai bun tort de zahăr ars.

Ioana. Eşti cea mai pozitivă fată pe care am cunoscut-o vreodată. Ai un zâmbet superb pe care mi-l amintesc deseori.

Irina. Ai fost cea mai bună prietena a mea ani la rând, cândva. Îţi mai aduci aminte când ne făceam temele împreună şi apoi plecam la meditaţii la română? Îmi doream să am părul drept, ca tine. Şi genele lungi.

Cătălina. Stăteai în aceeaşi curte cu mine, într-o perioadă. Coboram la tine şi vorbeam ore în şir. Eşti cea mai ambiţiosă persoană pe care am cunoscut-o. Şi îţi place portocaliul.

Andreea. Aşa om fain ca tine nu mi-a mai fost dat să întâlnesc. Îţi aminteşti când am venit la tine acasă, într-o duminică, şi am citit împreună, într-o zi, „Quo Vadis” lui Sienkiewicz? Eşti aşa deşteaptă şi minunată. Pe sora ta o cheamă Laura.

Ştefi. Polonia n-ar fi fost la fel dacă nu erai acolo. Îţi aminteşti cum am mers noaptea, de Revelion, prin zăpezi? Do you remember Monika, tzurka girl?

Olivia. Cea mai bună profă de arabă ever. Cea mai visătoare femeie. Frumos.

Raluca. Mi-e dor să ne vedem să mă pupi apăsat pe obraji, cum numai tu o faci.

Ruxandra. Cea mai delicată făptură pe care am cunoscut-o. N-am uitat nici acum ce mi-ai scris în caietul cu amintiri: „Diana, eşti ca o vioară lină...”. Ai cei mai expresivi ochi din lume.

Tudor. Mi-e dor de râsul tău molipsitor. Ai grijă la Tm, copilu'!

Varty. Eşti atât de specială pentru mine. Îţi aminteşti cum ai cumpărat odată pâine şi ai ţinut-o doar cu mâna stângă, pentru că dreapta avea „bacterii” de la metrou? Hahaha Miss you

Vera, Ralu, Adi. Cei mai frumoşi fraţi. Prietenii copilăriei mele.

Adi, Darius, Dorin, Marius, Adi, Gigi - cea mai tare gaşcă. Am învăţat multe de la voi.

Şi mai sunteţi mulţi. Specialii mei.

Cu drag,

d.