În 2012 am învăţat. Tu?

E sfârşit de an. Şi devenim nostalgici şi siropoşi, stări accentuate şi de perioada frumoasă a Crăciunului ce tocmai a trecut. Şi stăm şi reflectăm, asemeni Gânditorului din Hamangia. Ce-am realizat în 2012? Ce-am iubit? Cât am suferit? Câţi bani am tocat aiurea, cât am investit, cât mai avem? Avem regrete? Amintiri fabuloase? Dureri, înfrângeri? Ce-am pierdut şi cu ce-am rămas? Ce urmează acum?

Pentru mine, 2012 a fost un an al minunilor. A fost anul în care Dumnezeu m-a îmbrăţişat cu dragoste, dar m-a şi urecheat de vreo 2 ori, aşa, părinteşte. 2012 e anul în care am înţeles că unii oameni pleacă din viaţa ta ca să lase locul altora care îl merită cu adevărat. Am înţeles că niciun vis nu-i prea îndrăzneţ, că tot ce îţi doreşti se poate îndeplini. Ştiu că sună ca un clişeu obosit, dar e atât de adevărat! Mi-am dorit din inimă ceva, cam vreo 10 ani aşa. Clipă de clipă. Şi azi am. Şi e incredibil.

Am învăţat că prietenii adevăraţi rămân, chiar dacă locuiesc în celălalt capăt al lumii. Şi că unii n-au fost niciodată. Mi-am dat seama că şi oamenii bogaţi plâng, iar fericirea n-are nicio legătură cu milioanele de euro din conturi.  Anul asta am învăţat că şi femeile frumoase sunt părăsite, iar alea mai puţin decorative se mărită cu nişte tipi demni de coperta GQ.

Anul ce tocmai se încheie mi-a adus clipe savuroase de fericire, dar şi momente de disperare, toate într-un tango pasional. În 2012 am luat Claritine, Voltaren şi Metoclopramid, am mâncat cele mai bune scoici din lume la un restaurant din Braşov, am făcut sandwichuri cu „de toate” pentru Adriana şi am respirat aerul proaspăt irlandez, am sărit în valurile pufoase de la Mediterana şi am râs cu sufletul. Tot acum am realizat că există o legătură specială între surori, şi că mama şi tata sunt cei mai iubiţi dintre pământeni.

În noiembrie, Charlie a plecat în Paradisul Apelor.

În 2012, Andreea a avut grijă să am şosetele cu Hello Kitty mereu în picioare, ca să nu răcesc. Şi tot ea m-a ghidat, m-a ajutat, a fost acolo când eram doar o „veveriţă” speriată. Şi îi mulţumesc.

Tot anul asta am învăţat să mulţumesc Domnului pentru căţei, somn, A, şi eclerul cu cafea de la Chocolat.

În 2012, am învăţat că dragostea nu se povesteşte, se trăieşte.

Tu ce ai făcut în 2012?

Dragii şi dragele mele (chiar şi voi, micuţe invidioase „ecşi” curioşi, băgători în seamă şi personaje-degeaba) vă doresc să nu regretaţi nimic din 2012, să iubiţi şi să iertaţi, să vă preocupaţi mai mult de sufletele voastre şi mai puţin de vieţile altora. Iar 2013 să fie frumos, pudrat cu sănătate, praf de zâne şi inimioare.

Cu drag,

D