Femeia e rea. De ce? Pentru că aşa vrea ea!

Am o stare d-aia când n-am chef să fiu finuţă în limbaj, când nu văd pisoiaşi roz înaripaţi, nici cupcakes, nici dantelă. Sunt într-un moment în care mă întreb: de ce-s rele muierile? Adică femeile, gagicile, Evele, fabuloasele făpturi cu sutien. Mi-am dat seama că femeile sunt mult mai ale naibii decât bărbaţii, mai invidioase, rele de gură şi păcătoase în gânduri.

Că nu sunt o simpatică, ştiu. Mie nu-mi place să râd ca idioata, aşa, că trebuie, să fac frumos când n-am chef să fac frumos, să împart LIKE cu găleata pe Facebook doar ca să sară şi Marghioala înapoi cu unul, să dea bine „la fani”, nu-mi stă în caracter să fac complimente când nu e cazul, să pup dosuri şi papuci „ca să-mi fie bine mai târziu”, să mă pisicesc penibil şi să mă prefac că-mi place de tine când nu. Deloc.

Dar, pe cuvânt, sunt un om bun, iar asta nu-i meritul meu nici măcar 1%. Dumnezeu Drăguţul, cum a vrut El a făcut, plus nişte părinţi frumoşi, care m-au crescut în armonie şi mi-au cimentat în creier şi-n suflet respect şi bun simţ. Şi m-au învăţat lecţia iertării. Grea lecţie, pe care o repet zi de zi, şi niciodată nu-mi iese perfect.

Dar văd în jur şi întâlnesc, tot mai des, din păcate, femei rele. Băi, băiatule!

Avem următoarele categorii:

Femeia urâtă (Doamne, iartă-mă!) care desfiinţează orice fiinţă purtătoare de uter care-i mai răsărită ca ea, indiferent dacă are fundul mai mic, celulită mai puţină sau părul mai des. Astea mai puţin decorative, ca să zicem aşa, le alintă pe restul cu drăgăstosul apelativ „proasto!”. Ele, pentru că na, nu le-a dat Dumnezeu frumuseţe fizică, iar colegii le puneau porecle jignitoare, s-au refugiat în cărţi şi-n şcoală, şi atunci se cred rasa superioară. Şi-s ironice, caterincoase, pontoase şi ascuţite la minte, postează pe Facebook poze cu biblioteci şi citate din scriitori cu nume exotice, iar suratele lor, tot alea urâţele, sar cu LIKE-urile ca puricii, în semn de susţinere şi asumare a statutului de „deştepte”. Dar, fie vorba între noi, nu toate-s aşa smart cum se dau!

Femeia frumoasă, periculoasă şi ea. Pentru că natura a înzestrat-o cu ochi mari şi bleu ca marea din Santorini, picioare interminabile, buze cărnoase şi sâni obraznici, n-a mai avut nevoie de multe diplome şi parafe de pe la secretariate de Universităţi. Femeia frumoasă mai scapă câte-un „v-a place poza mea?” sau „ar trebuii să ne vedem, pisi!” însă pe bărbaţi nu-i deranjează. Ba din contră, o fericesc c-un LIKE, peste celelalte 2000. Evident, alintul femeilor frumoase pentru restul este „nasoalo” (cu varianta tacit acceptată „nasoal-o”).

Femeia şi urâtă, şi proastă. Problema este că genul asta de femeie e pericol social, pentru că ea crede contrariul. Se vede superbă şi deosebit de inteligentă. Să nu te pui niciodată cu ea, că te face.

Femeia şi frumoasă, şi deşteaptă. Sună utopic, dar nu e. Am întâlnit multe asemenea exemplare şi m-au fascinat. Ceea ce le recomandă este modestia fantastică, faptul că nu realizează cât sunt de minunate şi la ambalaj, şi la conţinut. E o încântare să stai în preajma lor, un privilegiu. Mă întreb cum o fi să te căsătoreşti cu una din asta. Bărbat fiind, evident.

Femeia nici prea-prea, nici foarte-foarte. Nu vreo frumuseţe răpitoare, nici vreun IQ de dat pe spate. Însă cu o dorinţă arzătoare de a evolua, de a învăţa, de a fi mai bună de la zi la zi. Femeia care ştie să se îmbrace în aşa fel încât să se pună în valoare şi căreia nu îi este ruşine să deschidă DEX-ul să mai înveţe nişte termeni noi. Femeia care ştie să aprecieze frumuseţea şi talentul unei surate, chiar dacă nu îi este chiar simpatică. Şi, fără falsă modestie, mă bag şi eu în categoria asta. Mulţumesc părinţilor.

Hai să fim sănătoşi şi bucuroşi! Şi să realizăm că răutatea se naşte din durere.

Cu drag,

d