Am încercat să stau
departe de subiectele virale din ultima vreme. Sunt tragice, odioase,
abominabile, dureroase. Blogul asta nu-i pentru aşa ceva, nu vreau. Aici e
lounge-ul unde aerul are gust de vanilie, unde venim să ne descreţim frunţile
şi creierii, să râdem şi să ne emoţionăm frumos.
Dar acum vreau şi trebuie să spun câteva cuvinte. Este înfiorător să-ţi fie frică să mergi pe stradă. Să stai cu
spaima-n sân că poate-un maidanez sau, mai rău, un psihopat o să-ţi urmărească
paşii şi o să-ţi facă rău. În plină stradă. În miezul zilei. Într-o zonă bună.
În 2013.
În ce lume trăim, Doamne? Când ne-am transformat cu toţii în nişte bestii
însetate de cruzime? Când parcurile au devenit teren de curmat vieţi de copil
şi suflete de femeie? Când ne-am pierdut umanitatea şi am ajuns să trecem
indiferenţi pe lângă suferinţele altora? Când am uitat că mâinile ni Le-ai dat
nu doar ca să cerem cu ele, ci şi ca să oferim ajutor? Când a început joaca
macabră de-a vânătorul şi vânatul? Când ne-am vândut sufletele şi am ajuns
aceste creaturi demne de dispreţ?
E normal să-ţi fie teamă că vine frigul la munte şi tu ai plecat fără haine
groase în valiză. E normal să te temi că vei pierde avionul, că rămâi fără
bilete la Hurts, că nu ia Steaua campionatul sau că ţi s-a terminat fondul de
ten şi mâine ai super meeting. Şi diversiuni pe aceeaşi temă. Dar atât. Atât.
Nu există soluţii prea multe pentru situaţiile groaznice de mai sus. Pe
politicieni, autorităţi, poliţie, cursurile de karate din copilărie sau
spray-ul cu piper nu ne putem baza. Există doar speranţa ca oamenii să redevină
oameni. Să îşi aducă aminte cum e să îţi pese. Cum e să fii erou. Cum e să îţi
ajuţi semenii la nevoie, cum e să îţi aduni câinii de pe drumuri şi să le oferi
condiţii decente de trai.
Şi ne putem baza oricând pe Dumnezeu, iar armă să ne fie rugăciunea. Puteţi
să-mi spuneţi babă coclită, nu mă supăr, însă dacă vă ascultaţi inima o să vă daţi seama că
este tot ce putem face.
Să ne lumineze Dumnezeu sufletele, să ne păzească de rele şi să ne ajute să
ne reamintim să fim oameni.
Cu drag,
d
Emotionant, adevarat, trist in acelasi timp!!!
RăspundețiȘtergereSubscriu la absolut TOT ce ai scris mai sus.