Zâmbeşte. Eşti frumoasă!

Notă: Nu ştiu de ce, dar m-a impresionat teribil vestea că Mica, fetiţa blondă din Abracadabra, este grav bolnavă, în fază terminală. Are doar 31 de ani. M-a marcat pentru că noi toţi, atunci când suntem tineri, ne credem nemuritori. Ne stresăm din orice, ne pierdem vremea cu invidii şi răutaţi, construim lucruri perisabile, ne încântăm ca nişte coţofene la orice tinichea ce străluceşte, fie ea Iphone 5 sau blush Guerlain. Şi, de fapt, totul e deşertăciune. Nimic. În zadar. Dragii şi dragele mele, haideţi să ne ocupăm de sufletele noastre. Să le spălăm, să le îngrijim, să le primenim cu rugăciuni, bunătate şi iubire. Ştiu că sună clişeistic, plictisitor şi de rahat ceea ce spun, dar e atât de real. E singura certitudine pe care o am în acest moment.

.......................................................................

Eşti frumoasă. Da, tu, cea care citeşti. Eşti frumoasă mă, ce nu înţelegi!?! Cu tine vorbesc! Da, da, chiar cu tine! Eşti frumoasă orice nume ai avea. Chiar dacă îmi eşti rudă, prietenă, necunoscută sau dacă nu mă suporţi. Dacă eşti blondă, brunetă, şatenă, cu şuviţe, roşcată sau ai părul mov. Eşti frumoasă dacă ai 90-60-90, dar crede-mă, fato, eşti frumoasă şi dacă ai fundul mare!  Cu sânii mici sau ca Pamela, cu ochii migdalaţi, rotunzi sau oblici, cu pistrui sau fără, nas de Cleopatra sau de Audrey, dinţi perfect aliniaţi sau încălecaţi, crăcănată sau cu picioare de balerină, EŞTI FRUMOASĂ! Aş vrea să fiu lângă tine, să te iau de o aripă, să te pun în faţa oglinzii şi să îţi urlu în urechi până mă va durea gâtul: „EŞTI FRUMOOOOOAAAAASSSSĂĂĂĂĂĂĂ!!!!”

E un manifesto. În felul meu. Pentru că noi nu ştim să ne apreciem. Să ne iubim. Dacă întrebi o femeie, oricare, indiferent dacă o iei de la troleu sau o scoţi din Porche, dacă e mulţumită de ea, de cum arată, îţi va trânti un categoric „NU!”. „Am picioarele zici că-mi trece locomotiva printre ele!”, „Sunt grasă cât Oceanul Planetar!”, „Am sânii prea mici, zici că-s mandarine!”, „Nu-mi plac urechile mele, parcă stau să decoleze!”, „Mi-e ruşine cu mine, semăn cu omuleţul Michelin”. Şi aş putea să continui până mâine.

Frumuseţea nu se rezumă la fizic, iar canoanele pe care ni le impun designerii, stiliştii, media sunt o porcărie. Nici măcar ei nu le respectă! Alea sunt doar pentru oiţe fără creier! Voi nu aţi observat că sfaturi de modă primiţi de la Anna Dello Russo? Aţi văzut vreodată ce faţă are femeia aia? Băgaţi repede un Google. Şi spuneţi voi de nu vă place Oprah! Şi o consideraţi vreo superbitate?

Pentru că frumuseţea constă în altceva. Zâmbetul, atitudinea, felul în care mănânci, mergi, vorbeşti, degetele de la picioare, umerii, modul în care te speli pe dinţi. Eşti frumoasă dacă ai făcut pace cu tine, dacă îţi dai şansa să te accepţi, dacă îţi permiţi să te iubeşti şi să te descoperi.

Şi da, încurajez şi susţin demersurile pentru îmbunătăţirea aspectului fizic, asta dacă există frustrări şi defecte care îţi mutilează încrederea în tine. Dacă ai şunci pe burtă, du-te soro la alergat, împachetează-te cu fân din Alpi şi caca de rândunică dacă ajută, dacă eşti stresată că ai buzele subţiri apelează la un estetician cu creierii acasă care să te facă drăguţă, nu o copie eşuată a Biancăi, dacă nu-ţi place că ai părul creţ trage de el cu placa până-l leşini, dacă plângi nopţile că ai sânii cât prunele strânge bani la puşculiţă şi hai cu silicoanele! Fă orice ca să te simţi bine cu tine, să scapi de frustări şi nemulţumiri, dar fii obiectivă şi nu-ţi „repara” defecte fizice închipuite. Uneori, imperfecţiunile sunt acelea care ne fac cu adevărat superbe.

Vă pup, frumoaselor!

Cu drag,

d

Iubirea e simplă. De ce mama mă-sii o complicăm atât?!?

Întotdeauna am fost un bun psiholog pentru prietenii mei. Mă laud, aia e, dar ce-i al meu, e al meu. Şi asta nu pentru că am citit eu cărţi de specialitate, ci pentru că mă implic în poveştile lor, le simt temerile, pasiunile, problemele, empatizez cu ei şi tac. Ştiu să ascult. Iar apoi le spun părerea mea, fără să am pretenţia să o ia drept sfat. Şi păstrez pentru mine ceea ce ei, cu sfială şi voce şoptită, au avut încredere să îmi impărtăşească. Şi cu unele persoane poate m-am certat între timp, dar micile lor comori, vinovate, decadente sau mult prea dureroase, au rămas la mine, în seiful sufletului.

Cunosc nişte oameni care trăiesc fericirea în 2. Îi admir, îi binecuvântez. Când se uită unul la altul, se respiră. Se cunosc. Nu pot trăi unul fără celălalt. Nu mai au orgolii personale, nu au răutăţi, au decât vise. Comune.

Crezi că vorbesc de perechile alea care se sărută ostentativ pe canapelele albe din club? De cei care şi-au dat check in pe aeroport în Cancun? De aia care zâmbesc şmechereşte cu trabucul în dinţi în timp ce gagica îşi etalează noua poşetă Louis Vuitton? Ţi-ai gasit! Nu tătucă, aia e paradă ieftină, iubire la kil, "sex frontal, sex orizontal, hai vino Carolaina ca să ţi-o fac iar", vorba lu’ nemuritoru’ Romeo.

Oamenii aştia sunt simpli. Probabil că nu au auzit de Tag Heuer, Marc Jacobs şi nici Moncler. Probabil nici de Guy de Maupassant, şi nici nu scriu corect gramatical. Cu siguranţă nu au mâncat supă cremă de creveţi şi nici burrata, nu au fost în Provence şi nici cu Kilian nu s-au parfumat.

Ei se ţin de mână pe stradă şi merg la bâlci. Îşi fac poză cu soba de teracotă în spate, mănâncă ciorbă de perişoare, friptură cu piure şi clătite cu magiun şi citesc Formula As. El îi spune „Te iubesc” în fiecare zi, pentru că nu îi e ruşine şi nici orgolii n-are. Îi face cadou brăţări cu mărgele de plastic şi o bluză de la 38, iar ea e fericită. Şi când le poartă spune tuturor cât de mândră e de bărbatul ei. Îl iubeşte. Nu-i place să gătească ciorbă de burtă, se fierbe greu, dar face des, pentru el. Şi el o înfulecă cu poftă, cu multă pâine, şi e fericit. Şi ea e, pentru că e el. Şi lumea lor e mică, şi simplă, şi fără sclipiri de Swarovski. Dar e autentică.

Noi, aştia emancipaţii, suntem nişte superficiali. Avem nevoie de haine în tendinţe, avioane, cărţi de credit, concerte, make up, Iphone5, kangoo jumps, rahat pe băţ – poate, poate scapăm de nefericire. Şi, ghici ce? Nu scăpăm. Pentru că, de fapt, tânjim după dragoste. Dar unde Doamne iartă-mă s-o găseşti printre atâtea tinichele cu care ne împopoţonăm viaţa?!?

Iubirea e simplă. Noi ne batem joc de ea şi-o transformăm în afacere. 

Cu drag,

D