Stupid girls in town sau „Atenţie, femeie îndrăgostită!”

Înainte să citiţi textul asta, tineţi cont că şi eu sunt fată. O să fie mai uşor de „digerat”.

Femeia e proastă.

E genială că face aritmetică, geometrie în spaţiu şi rezolvă derivate, are logică şi intuiţie, deschide conserve mai bine ca un bărbat, are soluţii pentru orice şi găseşte răspunsuri şi la întrebările la care nici tata Einstein nu a ştiut să răspundă.

Dar e proastă când iubeşte. Şi da, ştiu că am zis că omul în general e prost când e îndrăgostit, dar m-am răzgândit. Bărbatul nu face parte din categoria asta.

Tu, fato, de câte ori ai adormit cu telefonul în mână, aşteptând să-ţi răspundă el la sms? De câte ori ai tresărit în noapte şi ai luminat ecranul să vezi dacă, poate poate, ţi-a mâzgălit ceva în grabă pe foaia virtuală?

Crezi că un bărbat face aşa ceva? Ţi-ai găsit...îşi trage plapuma în cap, se scarpină unde îl mănâncă mai tare, pune telefonul pe silent, îl aruncă cât colo şi doarme dus, ca un bizon. Nu tu romantisme şi dulcegării, nu sensibilităţi şi stilul nostru de a gândi „sper să raspundă, ca să dea el ultimul sms, să nu pic de fraieră”. Aşteaptă, mamică. Poate mâine pe la prânz să-ţi zică un „bună” leşinat, în cel mai bun caz.

Dar de câte ori a promis şi nu s-a ţinut de cuvânt? Sau la fel de bine pot să te întreb aşa: de câte ori ai fost dezamăgită, dar l-ai iertat?

Dar poveşti d-alea cu „vino tu, eu sunt obosit”, „cumpără tu, mă doare un genunchi”, „găteşte tu, că mă uit la meci”, „pupă tu, că eu sunt figurant” ai auzit? Aş zice că da.

Şi ştiu 3 fete (4, dacă mă pun la socoteală şi eu) care, în anumite perioade ale vieţii lor, au luat trenul sau autocarul şi au mers de la 10 ore în sus ca să îşi vadă iubitul. Şi mai ştiu alte fete care au făcut sacrificii mai mari. S-au certat cu părinţii. S-au lăsat de facultate. Au plecat din ţară. Au renunţat la moşteniri. Şi-au înşelat soţul. Au minţit, au muncit, s-au umilit, au tăcut, au îndurat, şi-au călcat demnitatea în picioare, totul pentru el.

Pentru că, repet, femeia e proastă.

Pentru dragoste, se duce până în pânzele albe. Apoi trece de ele şi se duce şi-n alea căcănii roz. Şi totul în numele sacru al iubirii. BUUUUUULSHIIIT!

Mai sunt şi câteva cazuri în care femeia e deşteaptă. Goleşte carduri cu viteza luminii, un sărut de-al ei costă o rochie, o săptămână de atenţie valorează cât o excursie la Milano, iar dacă vrei să stea un an...un apartament mansardat la mare scrie pe tine! Dar asta deşteaptă mai are un nume...îi mai zice şi heartless bitch.

Aşadar, rămân la concluzia mea. Aşa suntem noi construite. Gândim mult, acţionăm mult, ne strofocăm, ne zbatem, alergăm, ne consumăm, plângem, totul la intensitate maximă.

Pe bune de nu sunt invidioasă pe bărbaţi. Chiar sunt.

Cu drag,

d. 

Reţeta unei relaţii nemuritoare. Cred că am găsit-o!

Citeam acum mult timp, nu mai ştiu în ce publicaţie, că Esca, chiar după atâţia ani de căsnicie, urcă în pat lângă soţul ei întotdeauna într-o cămaşă de noapte cu danteluţă şi lenjerie elegantă, asta după ce îşi perie părul (şi-o da şi cu parfum fin la încheieturi?).

Şi m-am blocat.

Şi am avut o revelaţie. (după câteva secunde, când mi-am mai revenit în simţiri)!

Dacă asta e secretul unei relaţii durabile??? Dacă cea mai tare prezentatoare de ştiri ever deţine reţeta magică pentru dragoste atemporală şi pasiune fără sfârşit???

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

La început, atunci când ne numim armăsarul de lângă noi „iubit” şi suntem în febra cuceririi, când avem cirezi de fluturi în stomac şi stoluri de păsărele în creieri, toate suntem niste finuţe, nişte elegante şi speciale.

Mereu pensate armonios, mereu epilate şi cu pielea catifelată ca de bebeluş, cu păr parfumat şi proaspăt spălat (la 2 zile, că de s-o întâmpla să-şi strecoare nările în podoaba capilară, păi să miroasă a primăvară, nu a fân plouat!), chinuite pe tocuri să pară piciorul lung, mestecând Tic Tac până ne amorţesc amigdalele, totul pentru el, pentru the one, cel mai cel, soarele, luna, marea, prinţul, zânul, fantasticul.

Să nu mai vorbim de lenjeria intimă. Cred ca începutul unei relaţii e singurul moment când cheltuim o suma astronomică pe o pereche de bikini cu buline, tanga eventual, şi sutien de super-calitate, d-ala cu push up. Si apoi luăm si pe mov. Si pe negru. Poate îl incită mai mult.

Şi magia asta durează, după caz, de la 6 luni la un an, poate oleacă mai mult la bărbaţii cu adevărat norocoşi.

După ce masculul de lângă noi a fost cucerit, sedus, leşinat şi executat, din „iubit” devine, după caz, „pui”, „pisoi”, „cireşel”, „guriţă”, „ubi”, „motănel”, „guguloi”, „răţoi”, „gogoşar”, „pupi” şi multe alte diminutive şi augmentative penibile, demne de grupa mijlocie, grădiniţă.

Şi atunci apare marea transformare: părul cu bucle voluptoase se transformă într-un coc în vârful capului, prins cu elastic colorat, tocurile sunt înlocuite de UGG-uri (apropo, bărbaţii le detestă!), în loc de Tic Tac băgăm pastile de gât cu propolis, bikinii tanga devin boxeri, (că ne „trage” la ovare), iar desuurile sexy se metamorfozează în pijamale cu Grinch sau pantaloni lălâi, eventual şi răriţi în fund. Dar sunt aşa comooooode!

Şi uite aşa, bărbatul se îndrăgosteşte de-o zeiţă, şi ajunge să locuiască cu o adolescentă mereu la menstruaţie.

Oare nu ar trebui să fim mereu nişte speciale? Sau măcar de sărbători. Cred că aşa am mai obţine nişte fluturi, măcar acolo, 2-3 amărâţi....

PS. Cum se transformă ei din prinţi în broscoi şi nu invers, într-o altă postare!

Cu drag,

d.