Noi, femeile, adorăm să
ne răsfăţăm în braţele bărbaţilor noştri. Să ne cuibărim la pieptul lor, să ne
pisicim că ne doare un degeţel şi-apoi să-l întindem alintate „Hai, pupă să
treacă!”, să le spunem să „ne facă prin păr” sau să ne mângâie suav. Sunt
momentele alea când fiecare femeie redevine fetiţă. O copilă neajutorată dar
obraznică, cu ifose şi nemulţumiri închipuite, care pune botic când ceva nu-i
convine şi îşi doreşte să fie împăcată pe dată, cu săruturi-bezele şi
cuvinte-cuburi-de-zahăr.
-----------------------------------------------------------------------------
Când problemele de la
birou îl copleşesc, când gânduri mii îl apasă, când îl mai doare şi piciorul
că-i meteo-sensibil, iar maşina îi face figuri, bărbatul vrea să redevină mic.
E momentul ala atât de rar întâlnit, când lasă garda jos. Ţi se cuibăreşte la
sân, strânge picioarele sub el şi te roagă să-l mângâi pe spate. Sau să te joci
în părul lui. Şi tu rămâi uşor blocată, ţi-e greu să asociezi imaginea de
mascul feroce, care te apără şi te ocroteşte zilnic, cu clipa de faţă, când în
braţe ţii un pui de om. E mic, e un copil, şi crede că tu eşti zâna bună, cu
puteri magice. Şi vrei, nu vrei, te metamorfozezi. Într-o clipă îi iei durerea,
şi grijile, şi stresul, cu pulbere de iubire.
Bărbaţii nu-s aşa tari
şi neînfricaţi cum credem noi. N-au avut încotro, săracii, cum nici noi n-am
ales dacă spălăm blidele ori ba! Le-a fost impus să nu plângă, pentru că e o
chestie de muieri, să nu arate că le e frică, că-s înspăimântaţi de şerpi,
lăcuste sau rate bancare. Bărbatul, amărâtul de el, trebuie să fie tare ca
cimentul când vine vorba de cuplu, de familie. Pentru că aşa trebuie. Nu
degeaba vorba populară l-a alintat „stâlp”.
Cu toate astea, bărbatul
e şi el om. A fost şi el, cândva, un băieţel ce-şi găsea alinarea la pieptul
mamei, la care alerga ori de câte ori lumea din jur îl speria. Iar acum, tu, ca
iubită sau soţie, i-ai devenit refugiu. La tine în braţe găseşte oaza de
linişte şi iubire de care are nevoie, pe sânul tău îşi abandonează obrajii şi
pe pântecul tău îşi odihneşte mâna.
Fii o femeie liman
însorit. Fii o femeie bună ca apa rece de izvor pentru însetat, ca bucata de
pâine rumenă şi aburindă pentru cel înfometat. Învaţă să-ţi asculţi bărbatul,
să-l linişteşti, să-l odihneşti cu vorba ta caldă, nu să-l scoţi din pepeni şi
să-l faci să-şi dorească să plece la mă-sa. Sau la mama mă-sii.
Aşadar, şi ei au nevoie
de răsfăţ. Nu mult, că strică. Dar, din când în când, merită şi bărbatul de
lângă tine să audă: „Iubitule, hai să te iau în braţe...”.
N-o să ştie nimeni.
Cu drag,
xoxo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta