Reţeta unei relaţii nemuritoare. Cred că am găsit-o!

Citeam acum mult timp, nu mai ştiu în ce publicaţie, că Esca, chiar după atâţia ani de căsnicie, urcă în pat lângă soţul ei întotdeauna într-o cămaşă de noapte cu danteluţă şi lenjerie elegantă, asta după ce îşi perie părul (şi-o da şi cu parfum fin la încheieturi?).

Şi m-am blocat.

Şi am avut o revelaţie. (după câteva secunde, când mi-am mai revenit în simţiri)!

Dacă asta e secretul unei relaţii durabile??? Dacă cea mai tare prezentatoare de ştiri ever deţine reţeta magică pentru dragoste atemporală şi pasiune fără sfârşit???

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

La început, atunci când ne numim armăsarul de lângă noi „iubit” şi suntem în febra cuceririi, când avem cirezi de fluturi în stomac şi stoluri de păsărele în creieri, toate suntem niste finuţe, nişte elegante şi speciale.

Mereu pensate armonios, mereu epilate şi cu pielea catifelată ca de bebeluş, cu păr parfumat şi proaspăt spălat (la 2 zile, că de s-o întâmpla să-şi strecoare nările în podoaba capilară, păi să miroasă a primăvară, nu a fân plouat!), chinuite pe tocuri să pară piciorul lung, mestecând Tic Tac până ne amorţesc amigdalele, totul pentru el, pentru the one, cel mai cel, soarele, luna, marea, prinţul, zânul, fantasticul.

Să nu mai vorbim de lenjeria intimă. Cred ca începutul unei relaţii e singurul moment când cheltuim o suma astronomică pe o pereche de bikini cu buline, tanga eventual, şi sutien de super-calitate, d-ala cu push up. Si apoi luăm si pe mov. Si pe negru. Poate îl incită mai mult.

Şi magia asta durează, după caz, de la 6 luni la un an, poate oleacă mai mult la bărbaţii cu adevărat norocoşi.

După ce masculul de lângă noi a fost cucerit, sedus, leşinat şi executat, din „iubit” devine, după caz, „pui”, „pisoi”, „cireşel”, „guriţă”, „ubi”, „motănel”, „guguloi”, „răţoi”, „gogoşar”, „pupi” şi multe alte diminutive şi augmentative penibile, demne de grupa mijlocie, grădiniţă.

Şi atunci apare marea transformare: părul cu bucle voluptoase se transformă într-un coc în vârful capului, prins cu elastic colorat, tocurile sunt înlocuite de UGG-uri (apropo, bărbaţii le detestă!), în loc de Tic Tac băgăm pastile de gât cu propolis, bikinii tanga devin boxeri, (că ne „trage” la ovare), iar desuurile sexy se metamorfozează în pijamale cu Grinch sau pantaloni lălâi, eventual şi răriţi în fund. Dar sunt aşa comooooode!

Şi uite aşa, bărbatul se îndrăgosteşte de-o zeiţă, şi ajunge să locuiască cu o adolescentă mereu la menstruaţie.

Oare nu ar trebui să fim mereu nişte speciale? Sau măcar de sărbători. Cred că aşa am mai obţine nişte fluturi, măcar acolo, 2-3 amărâţi....

PS. Cum se transformă ei din prinţi în broscoi şi nu invers, într-o altă postare!

Cu drag,

d.

Băieţii lu’ mama. Pentru femei, ca să înveţe bărbaţii.

Am decis să condimentez blogul asta. Printre adânci cugetări marcă înregistrată, strecor azi o lecţie de modă. Şi dacă de ani de zile fac modă pentru femei, azi le scriu băieţilor. Cu exemple. Pe sistemul: „Cum să te îmbraci ca să-ţi leşini iubita”. Şi nu mă refer la trening FC Barcelona combinaţi cu pantofi de piele.

Când te loveşte dragostea cu leuca peste ochi, îl iubeşti pe maimuţoiul de lângă tine şi în izmene cu tricou „I love Turkey”, nebărbierit şi mirosind a somn. Însă sunt nişte momente când ţi-ai dori ca arătarea să se transforme într-un domn bine, super-sexy, îmbrăcat la patru ace, ca să-ţi aduci aminte de ce l-ai ales pe el şi nu ai rămas cu ăla de dinainte.

Doar că bărbaţii sunt cam praf atunci când îşi aleg o ţinută elegantă sau costum (cu vreo câteva excepţii, aka Bote, Lucescu, Ciucu şi alţi câţiva anonimi cu stil). Sacouri şi pantaloni cu minim două numere mai mari, materiale lucioase, croi de duzină, cămăşi plictisitoare şi pantofi înfiorători, demni de Muzeul Groazei. Fraţilor, deci nu! Ia să vă arate Sorescu trei exemple demne de urmat.

Ryan Gosling

În uralele femeilor din public, domnilor şi domnilooor...Ryan Gosling.

Ultima dată l-am văzut jucând în „Crazy, stupid love” şi m-a cucerit. Are un stil vestimentar impecabil, e super-sexy, carismatic şi are o privire wow, iar asta şi în viaţa reală, nu doar în filme.

Dragii mei, iată cum trebuie să se îmbrace un bărbat calumea. O combinaţie rafinată de pantaloni verde mentă cu o cămaşă cambrată cu dungi bleumarin, condimentată cu pantofi şi curea maro cappuccino, ton sur ton. Şi un ceas scump, şi ochelari de soare.

Bun, şi iată cum porţi un costum negru de catifea, cu papion şi pantofi din piele lăcuită. Tot Ryan te învaţă.

Pasul numărul 3: cum ar fi indicat să arăţi când te dezbraci de toate astea. Mulţumesc.

Jesse Williams

Cine se uită la Grey’s Anatomy ştie despre ce vorbesc. În serial, îl cheamă Jackson şi se iubeşte cu Lexie. În realitate, e Jesse şi e logodit cu Arin, o brokeriţă mulatră şi grăsană. (am oftat!).

Bun, urmaşi ai lui Adam, vă rog să priviţi şi să luaţi exemplu. Jesse poartă o pereche de pantofi albi din piele întoarsă care ar face orice manelist să suspine, însă el le-a conferit un aer ultra stilat mixându-i cu un costum negru, fără cravată, şi o batistă chic.

Bun, şi iată cât de bine arată costumul gri cambrat combinat cu pantofii albastru metalic.

PS. Mai are rost să comentez poza 3?

David Beckham

Tatăl tăticilor, fotbalistul fotbaliştilor, fashionistul number 1, ladies and gents (mai mult ladies!), el e David Beckham!

Şi ce privire, ce costume, ce atitudine, ce combinaţii, ce abdomeeeeeeen.

PS. Vă rog să mă scuzaţi, m-au hipnotizat colajele foto, mi-e greu să comentez mai mult, am nevoie de înţelegere. :)))))))

Aşadar, vrem şi noi iubiţi d-aştia. Semnat: Fetele.

Cu drag,

d.

Omul e liber.

M-a întrebat cineva în ce categorie intră blogul meu, despre ce scriu. Şi nu am ştiu să-i răspund. Scriu despre ce-mi vine. Ce am chef, ce simt. Fabulez sau spun lucrurilor pe nume, mâzgălesc elucubraţii sau (îmi place mie să cred!) scriu chestii deştepte. Deci e personal. Azi. Că mâine poate îl închid. Sau îl părăsesc. Sau îl închiriez. Sau îl transform în blog de modă.

Ideea e aşa...dacă simt că am ceva de spus, scriu. Dacă nu, mă uit la Anatomia lui Grey. Sau mănânc pătrunjel (asta am făcut mai devreme!). Sau mă duc în oraş cu cineva. (cu tine, cel mai probabil). Sau mă joc Wii. Sau, sau, sau, sau, saaaaaaau....(azi sunt „sau” girl).

Omul poate să facă multe, infinit de multe lucruri, de la cele mai simple şi banale, la chestii sofisticate şi geniale, şi acum nu mă refer la material, concret. Poate să-ţi câştige încrederea în ani şi să o piardă în minute, să te iubească pănă la cer şi înapoi, să mintă privindu-te în ochi, să te ajute când credeai că te urăşte, să te trădeze, să te inspire, cucerească, fascineze, ierte, să te facă să zbori, să îţi gătească, să nu te uite...

Dar omul nu o să poată niciodată să fie doar al tău.

Nu suntem construiţi să aparţinem unei singure persoane. Eu sunt o femeie geloasă, dar în limita bunului simţ. Totuşi, când am avut în viaţă cea mai aprigă criză de gelozie, nu a fost din cauza iubitului. Ci din cauza ei, a celei mai bune prietene. Am prins-o cum vorbea cu o altă fată în recreaţii, când eu eram prea ocupată să îmi copiez tema la mate. M-a deranjat, dar am zis că e vina mea, că nu-i acord destulă atenţie. Însă în altă zi, când o credeam răcită, în pat, am văzut-o în oraş tot cu fata aia. Râdeau. Am simţit că mă sufoc, prietena mea cea mai bună şuşotea cu mâţa aia blondă, cu ochi de viezure!!! Trădare, trădare, de o mie de ori trădare!

Nu am vrut să-i vorbesc câteva zile, apoi însă ne-am împăcat. Mi-a jurat că eu sunt cea mai bună prietenă a ei şi că fata aia e doar aşa, o amică. Am decis să o iert şi să trec peste. Ce copilării! Asta se întâmpla acum vreo 9 ani.

Problema e că lucrurile nu se schimbă prea mult odată cu trecerea timpului. Şi la maturitate există aceleaşi apucături...vrei pentru tine, mereu pentru tine, doar pentru tine.

Şi nu-i aşa. Prietena ta cea mai bună are şi alte prietene. Prietenul tău cel mai bun iese la bere şi cu alt tip. Iubita ta e a ta pentru...cât timp? Soţul tău...mi-ar părea bine să fie doar al tău, mereu, ca în poveşti.

Doar că omul asta e hămesit de libertate şi detestă eticheta „Viorica, proprietatea lui Gicu ”,„Maricica, unica prietena a Vetei”.

Oamenii nu semnează contracte de exclusivitate. Şi când o fac, le încalcă. Dacă vrei un om fidel.......ia-ţi un câine.

A priceput cineva ce am îndrugat eu aici?

Cu drag,

d.

Bărbaţii aştia. Nişte...28#¤dskdj67¤#”&/((sedjh

Înainte să mă apuc de zugrăvit păginuca asta virtuală cu multe cuvinte dulci şi usturătoare deopotrivă, vreau să zic atât: sunt şocată. Eu am impresia că scriu aici şi mă citesc 3 prietene, 7 cunoştinţe şi vreo 5 ameţiţi. Pare-se că nu-i chiar aşa. M-am întâlnit întâmplător cu oameni la metrou pe care nu-i mai văzusem de ani şi după un „ce faci?” la repezeală îmi spun: „mişto blogul, îl citesc!”. Riliii? Şi apoi prietene de-ale mamei care îmi transmit că fetele lor citesc şi ele, şi colege de facultate ale soră-mii, şi necunoscuţi, şi, şi, şi! Wow! Vă mulţumesc. (şi n-o bag p-aia cu „sper să mă citiţi în continuare şi să nu vă dezamăgesc că e lame). Deci, mulţumesc.

Bun, să mă întorc la ale mele. (sau ai noştri? hmm). O să încerc să exprim frustrările mele şi ale altor femei, aşa cum mă pricep.

Bărbaţii. Aceste făpturi incredibile, care conduc atât de bine şi se pricep să schimbe anvelope, minunaţii care ne aşază pe umeri şuba atunci când ne e frig, romanticii care ne privesc în ochi şi ne şoptesc „te iubesc-uri” siropoase, incredibilii care ne cară geanta de plajă prea grea şi au grijă să nu ne ardem năsucul, fantasticii care ne masează seara picioarele după o zi grea şi la pieptul cărora adormim, suspinând ca nişte prunci.

Bărbaţii aştia...DOBITOCII! Băi, nea Stelică, de ce trebuie să suport că fumezi? Ai idee că, decât să mă pup cu tine, aş prefera să ling un Ambi Pur? Când iubeşti aşa mult femeia de lângă tine, de ce n-ai mă tupeu să-i ţii piept lu’ mă-ta fiinţei suave care te-a zămislit ? De ce prietene o iei la sănătoasa când vine vorba de însurătoare şi familie? Când ieşiţi cu băieţii, fiţi buni şi daţi un sms să ştim şi noi când ajungeţi înapoi. Femeile au obiceiul prost să nu doarmă până nu soseşte jumătatea, de oriunde o fi plecată. Aşadar, sms. Că doar nu cerem porumbel voiajor!

Băi, asta, cu tine vorbesc! Cum vine treaba asta mă: „Eşti perfectă, te iubesc, dar vreau sa luăm o pauză”??? Dacă ştiam că eşti autist, nici nu îţi dădeam numărul de telefon.

El către soţie: „Fă-mi un ceai, sunt obosit. Şi du-l pe asta mic în alta cameră, mă doare capul, vreau sa văd un meci, şi ah, vezi că am uitat să plătesc facturile, te duci dragă tu mâine, da?”. Ooooo, Patrocle....MARŞ, mă!

Şi, mici rugăminţi: fără şosete murdare la capul patului, fără pastă de dinţi pe chiuvetă, fără „aa, e ziua ta azi?”, fără numele fostei, fără „plăteşti tu? Nu am cash”, „Nu mai pot azi, am fost reţinut”, echipamente de fotbal puţitoare aruncate printre hainele curate, râgâit melodios după bere, fără „iar ţi-ai cumpărat haine? E cazul să încetezi!” sau „sunt confuz, nu ştiu ce simt pentru tine”.

Dragă bărbaţi, maturizarea îngeraşi! Viaţa e greu şi voi ne-o faceţi şi mai greu.

Cu drag,

d.

Despre ele. Dragele mele.

Nu cred în prietenie.

Cred într-un om care mă acceptă aşa cum sunt, care m-a ţinut în braţe când am fost tristă şi care plânge pentru că ne-am certat. Înseamnă că-i pasă. Şi omul asta e o fată. Şi e blondă, frumoasă, şi a naibii. Şi o iubesc.

Cred într-o persoană pe care nu am suportat-o cândva. De care mi-a fost frică şi care m-a terorizat o perioadă. Şi pe care mi-a adus-o Dumnezeu sub altă formă, mulţi ani mai târziu. E o fată pe care mă bazez azi. Şi care ştie că îmi place să mănânc ciorbă cu brânză telemea, iar aseară mi-a făcut un cadou: şosete cu Hello Kitty. E dark& twisty, frumoasă, şi a naibii. Şi o iubesc.

Cred într-o femeie-copil. Pare atât de puternică, dar e fragilă. Pare matură, dar e mică. Pare scumpă şi dulce ca o prăjitură – şi chiar e. Într-o zi, când eram tristă, m-a făcut să zâmbesc cu un tricou personalizat cu Hello Kitty. Şi o iubesc.

Cred într-un om de 49 de kile, dar cu un suflet de 2 tone. E talentată, e generoasă, e dedicată şi e mamă. Şi face totul cu mânuţele alea mici: cu ele alină fruntea cu febră a copilului, mângâie părul surorii, machiază şi mă ţine pe mine de mână când mă dezechilibrez. Şi o iubesc.

Cred într-o moleculă, în jumătatea mea de H2O, în singura persoană lângă care nu fac nici cel mai mic efort să fiu altfel decât sunt. E omul meu, my person. Şi ne despart ani, şi mări, şi ţări, dar asta e frumuseţea noastră. Şi o iubesc pentru că e ea.

Şi există undeva un om pe care îl iubesc cu toată fiinţa mea şi în care cred necondiţionat.

E un copil care miroase a lapte, cu degeţele mici şi strungăreaţă, o fetiţă deşteaptă şi incredibil de frumoasă, care nu voia să stea la grădiniţă. Şi căreia nu-i dădeam cariocile mele MyBoss pentru că apăsa prea tare şi-mi băga vârful înăuntru şi trebuia apoi să-l scot cu boldul. Un copil care mă zgâria aşa tare de plângeam 2 zile, prietena mea cu care îmi faceam cazemată sub masă, persoana pe care nu voiam să o iau afară pe motiv că e „prea mică, nu ştie ea jocurile”.

E copilul care visa să se facă „domnişoară cu tocuri” şi să aibă o „fermă de căţei”. Cea căreia i-am tăiat casetele cu Andre şi îmi pare rău şi acum, i-am citit jurnalul ascuns sub covor şi iar îmi pare rău.

E copilul care s-a făcut mare şi totuşi, pentru mine, încă miroase a lapte dulce. E acum fata care îmi dă sfaturi, îmi alină serile grele şi mă asigură că o să fie bine, aliatul meu, confidenta mea, sprijinul meu, mândria mea. E sora mea.

Aşadar, nu cred în prietenie. Cred în dragoste.

Cu drag,

d.